Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, Piatra-Neamţ, Neamţ

Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni a fost inaugurat pe data de 24 iunie 2005, de Ziua municipiului Piatra-Neamţ, în preajma aniversării a 120 de ani de la descoperirea staţiunii eponime a culturii Cucuteni şi a 70 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie şi Arheologie.
Vestigiile descoperite în teren, în cele peste 150 de situri arheologice şi pe parcursul a peste şase decenii formează patrimoniul de excepție al acestui muzeu.

Cultura Cucuteni reprezintă cea mai importantă civilizaţie a „Europei vechi” şi este ultima cultură cu ceramică pictată din Europa. Expoziţia muzeului cuprinde aproximativ 300 de piese structurate pe 2 nivele şi trei săli.

Muzeul Cucuteni reprezintă practic îndeplinirea dezideratului mai multor generaţii de arheologi şi – în acelaşi timp – o recunoaştere a eforturilor constante depuse timp de peste şapte decenii de către Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, care constituie principala instituţie de profil din România ce a contribuit la cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural cucutenian prin numeroasele manifestări cultural-ştiinţifice interne şi internaţionale (sesiuni, colocvii, simpozioane, conferinţe), precum şi prin publicaţiile (reviste, culegeri, monografii, sinteze, repertorii, cataloage, broşuri, pliante), realizate integral sau în colaborare, astfel încât în prezent cultura Cucuteni este civilizaţia preistorică europeană cea mai intens studiată.
Imobilul, care adăposteşte această expoziţie de excepţie se află chiar în centrul istoric al municipiului Piatra-Neamţ, în imediata apropiere a ctitoriilor muşatine (Curtea Domnească, Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” şi turnul-clopotniță al acesteia), dar şi a altor instituţii muzeale importante, ce fac parte integrantă din Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Curtea Domnească, Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie).

Clădirea, în fapt cea mai spectaculoasă din punct de vedere arhitectonic din Piatra-Neamţ, a fost ridicată între 1928-1930 de către antreprenorul Carol Zani, după un proiect al fostului arhitect-şef al capitalei, Roger Bolomey. Construită pe cinci niveluri, aceasta a aparţinut în perioada 1930-1948 primei bănci private din Piatra-Neamţ – Banca Petrodava.

Ulterior, după naţionalizare, ea a trecut în proprietatea Băncii Naţionale a României, până în anul 2004, când a fost inclusă în domeniul public al judeţului Neamţ, iar din anul următor a devenit muzeu.