Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Alba

În Țara Moților, ținut din Munții Apuseni, Ardeal, în apropierea localității Avram Iancu, Alba se află Masivul Găina.
Vara, în ziua de Sfântul Ilie (tradițional la 20 iulie) sau în cea mai apropiată duminică de ziua Sfântului Ilie (de fapt, pe vremuri, se ținea în prima duminică de după sărbătoarea sfinților Petru și Pavel, dar după „stil vechi”, iar prin introducerea calendarului gregorian, „stil nou”, s-a ajuns în preajma sfântului Ilie), are loc Târgul de fete la care participă fetele de măritat sau fetele mari care vor sa fie pețite de feciori.

Pregătirea pentru această sărbătoare poate să dureze ani de zile pentru fetele care aduc și zestrea primită de la părinți și rude împachetată în frumoase lăzi de zestre sculptate cu diferite motive florale.
Târgul de Fete de pe Muntele Găina este cea mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România.
La mijlocul lunii iulie, în judeţul Alba se celebrează o sărbătoare populară cu tradiţie de sute de ani: „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina.
În trecut, locuitorii din peste 80 de sate ale Apusenilor se adunau pe platoul de la Găina pentru a-şi schimba produsele.
Sătenii care urcau pe munte îi duceau cu ei și pe cei tineri, pentru a se cunoaște și, dacă se plăceau, se puteau căsători.
Târgul a făcut posibilă întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, evitându-se astfel încrucişările dintre rudele apropriate.

Se zice că mândrele, sperând că îşi găsesc soţ, veneau cu zestrea gata așezată pe cai, iar preoţii săvârşeau cununiile acolo, pe Muntele Găina. Ceremonia era însoţită de cântece şi jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau.

Fetele se pregăteau ani întregi pentru ziua cea mare de pe munte. Fiecare familie, care avea fată de măritat, îşi ridica un cort pe munte, în care scotea zestrea la vedere şi îi aştepta pe peţitori. Nici feciorii nu se lăsau mai prejos. Se adunau însoţiţi de familiile lor şi aduceau ceea ce era mai bun, mai ales o curea frumoasă plină de argint şi aur.

Iar după ce îşi alegeau mireasa, urma o „încredinţare“ înaintea publicului, ce consta în schimbarea de năfrămi numite „credinţe“. După încredinţare, se lua prânzul, apoi se încingea hora peste târg, formată din moţi şi crişeni, care îşi adresau tot felul de satire.

Din aceste glume, de cele mai multe ori se iscau certuri care degenerau în bătăi sau, aşa cum se zicea, în „nerânduieli“.
La apusul soarelui, însă, toate bune şi frumoase.

Oamenii începeau să plece râzând şi glumind. Crişeanul, fiind mai iute la fire şi rău la mânie fiindcă nu şi-a putut vinde oalele, începea să le spargă cu bâta. Moţul, în schimb, dorind ca oalele cumpărate să ajungă mai iute acasă, le dădea de-a rostogolul din deal.

Ajută și pe alții să descopere: