Calin Raul ANTON, pictor

Calin Raul Anton s-a născut in data de 7 noiembrie 1964, la Cluj-Napoca.

Este licențiat al Academiei de Arte Vizuale Ion Andreescu, Secția Pictura, promoția 2000, la clasa prof univ. Victor Ciato.

Intre anii 1995-2000 a fost scenograf la Teatrul de Stat Turda, iar intre 2000-2004 – profesor de educație plastica

Membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, filiala Cluj, al Association Internationale des Arts Plastiques, IAA AIAP UNESCO, Paris si al al Associazione Artistica Internazionale ARIPA Torino.

Lucrări în Muzeul de Arta Baia-Mare; Muzeul Naţional de Artă Cluj; Muzeul de Artă şi Istorie Sebeş.

Lucrări in colecții particulare din Romania, Ungaria, Germania, Austria, Franța, Italia, Anglia, Olanda, Spania, SUA, Canada, etc

Plecând de la dictonul antic scris pe frontispiciul templului lui Appolon, „Cunoaște-te pe tine însuți”, fundamentul tuturor intelepciunilor lumii, si cel mai dificil lucru pe care-l putem face, pentru ca mereu avem tendința ori a ne subestima ori supraestima pe noi înșine, am încercat in aceasta lucrare sa ma autodefinesc. Fiecare om are si parți bune si parți rele. Daca nu reușești sa învingi monstrul din interior trebuie măcar sa încerci sa-l îmblânzești.” Calin Raul Anton

Ceea ce particularizează arta picturală a lui Călin-Raul Anton, dincolo de eleganța și siguranța desenului, de robustețea și echilibrul compoziției, este vibrația și puritatea asocierilor cromatice, ce iscă în privitor un spectacol vizual desfătător.

Pictorul se manifestă virtuoz în mânuirea acestui arsenal expresiv, pe care îl stăpânește cu dezinvoltură și discernământ cultural. Este, deopotrivă, un atent și subtil deslușitor al valorațiilor colorististice în funcție de miraculoasa dinamică a luminii în variile anotimpuri și momente ale zilei (îndeosebi, cele vesperale).

Nu întâmplător, acuta lui sensibilitate optică, ca și înclinația nativă a artistului, caută cu înfrigurare obstinată, în mai toate “conchistele” lui pictografice, luminile Meridionului. Acolo unde pare să se fi desăvârșit “paradisul” marii picturi. Fie și numai din acest motiv, pelerinajele artistice ale lui Călin Anton se regăsesc deplin în operă.Corneliu Antim, Revista Tribuna

Premii şi distincţii:
2012 – Diploma oficiala si Marea medalie de aur la Grand Prix International de Prestige de Cannes-Azur Franța
2010 – Diploma oficiala si Medalia de Aur M.C.A – la Grand Prix International de Prestige de Cannes-Azur Franța
2009 – Medalia de onoare a orașului Levignac sur Save – Franta
2009 – Medalia de onoare a orașului Grenade sur Garonne – Franta
1995 – Marele Premiu al Ministerului Culturii din România la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” ediţia a XV-a jubiliară.
1998 – Diploma de Onoare a Teatrului de Stat Turda, pentru aleasa contribuţie la înfiinţarea, dăinuirea şi înălţarea instituţiei artistice profesioniste turdene şi la înnoirea artei teatrale române
1987 – premiul III ex-aequo pentru grafică la Festivalul Naţional al Artei şi Creaţiei Studenţeşti Tg. Mureş,