Pluguşor (Etnografie, Tipuri) = Textul „Pluguşorului” are ca subiect munca agrară; din acest punct de vedere, el se dovedeşte a fi mai puţin o colindă legată de ciclul obiceiurilor familiale, aşa cum este socotită colinda obişnuită, ci mai mult o colindă legată de ciclul obiceiurilor agrare; dar cum anul agrar nu poate fi despărţi…Textul „Pluguşorului” are ca subiect munca agrară; din acest punct de vedere, el se dovedeşte a fi mai puţin o colindă legată de ciclul obiceiurilor familiale, aşa cum este socotită colinda obişnuită, ci mai mult o colindă legată de ciclul obiceiurilor agrare; dar cum anul agrar nu poate fi despărţit de anul calendaristic, „Pluguşorul” este în acelaşi timp şi o colindă apropiată parţial de riturile renaşterii ciclice a naturii; colindă agrară, el se înrudeşte strâns cu alte manifestări, pe bază de conţinut şi formă, cum ar fi „Semănatul” şi mai puţin sau deloc cu colinda de Crăciun, de Bobotează, de Paşte sau alte zile din an; conţinutul său agrar îl pune alături de alte rituri străvechi ale plugarilor, care, chiar dacă nu au un caracter de colindă, prin valorile originare ale structurii şi sensul scenariului lor, se dovedesc inseparabile, cum sunt „Tovărăşia de plug” şi formele ceremonialului aratului, „Trasul în vale”, „Udătorul” sau „Tânjaua”, numit în unele locuri „Plugarul”, în altele „Boii Sângeorzului” sau „Boul înstruţat” şi „Cununa”; fiind altceva decât acestea, totuşi „Pluguşorul” nu prezintă o totală detaşare de ele; ipoteza că Plugul sau Pluguşorul se lega odinioară de începutul anului calendaristic, care, la romani, coincidea cu începutul anului agricol, adică la 1 martie, a fost formulată în repetate rânduri, dar niciodată discutată demonstrativ; dacă alte rituri agrare continuă să fie şi astăzi legate strâns de o fază a muncii câmpeneşti, desfăşurându-se în anotimpul consumării acesteia (Udatul sau Trasul în vale al primului plugar ieşit la arat se face primăvara; ceremonia Cununii este legată de seceriş etc.), nu se poate imagina că iniţial „Pluguşorul” s-ar fi practicat în alte împrejurări decât la debutul lucrărilor agricole, prezenţa lui iarna fiind un accident al istoriei; numai pronunţatul lui caracter de colindă este cel care i-a modificat soarta, ca şi faptul că a fost, de la început, legat de sărbătorirea Anului Nou; de asemenea, trebuie subliniat că prezenţa unor fapte de esenţă similară în spiritualitatea altor popoare europene atrage nevoia de a preciza când, cât şi cum s-a cristalizat, până la trăsături cu totul aparte, obiceiul cu plugul la români, ca urmare a unor condiţii şi posibilităţi proprii; obiceiului i se mai spune Plug sau Plugul Mare (atunci când este practicat de bărbaţi, aceasta fiind şi forma cea mai veche), Pluguşor (peste tot), Pluguleţ, Plugarul, chiar Pluguşorul Mic (când este practicat de către tineri şi copii); local însă, obiceiul prezintă şi denumiri mai puţin cunoscute, cum ar fi Cu boii, atestat în zona muntoasă a Neamţului, având caracter de unicat, boii fiind realizaţi din scândură şi pânză, în mărime naturală; în Botoşani, se spunea prin 1926, că se merge cu Hăi-hăi, spre Suceava, cu Hăiul sau cu Hăitul, cu Hăitura şi chiar De-a hăicăitul sau cu Cetâratul; practica este complexă, are elemente dramatice, elemente epice şi laice (urările şi felicitările din final); de aceea, intuind posibilităţile dramatice ale „Pluguşorului”, păstrătorii acestuia le exploatează în chip neaşteptat; în Vaslui, de pildă, ceata Plugului Mare, cu patru boi, deschide porţile grădinilor, uşile de la beciuri, brăzdează, seamănă; în tot acest timp, un ins măsoară ograda cu o prăjină şi se ceartă cu altul de la un hat; apar îndată cei ce reprezintă autorităţile satului şi intervin pentru aplanarea conflictului, toate acestea alături de alte improvizaţii; se poate afirma cu deplin temei că „Pluguşorul” este epopeea grâului şi nu a porumbului, ceea ce constituie o dovadă a vechimii lui; funcţia magică şi rituală a obiceiului este dovedită şi prin faptul că, în unele sate din Botoşani, se colindă şi în faţa porţilor de la grajdurile animalelor sau chiar la fântână; în unele sate, se colindă numai la fântânile noi, construite în acel an, în zorii zilei de An Nou, la cererea gospodarului; în alte localităţi, se urează la toate fântânile, fiind o probă a fecundităţii urmărită prin ritualul „Pluguşorului”; mimarea actelor muncii agrare într-o manieră aproape rituală poate fi considerată drept dovadă a originii magice a obiceiului; în multe locuri încă, după ce este terminat colindul la fereastră, membrii cetei vin prin casă şi, cu un mic plug din lemn, trag brazde prin făina (altădată prin boabele de grâu) pusă anume de gospodari într-o albie sau covată, ceea ce pare a se lega de un străvechi rit de fecunditate; acest plug miniatural este semnalat în Oltenia şi Muntenia, dar apare rar şi în Moldova, cu precădere în zona Bacăului; concluzia generală este că „Pluguşorul” este un obicei exclusiv românesc, neîntâlnindu-se la nici unul din popoarele înconjurătoare sau mai îndepărtate; ținând seama de unele cercetări asupra vechilor mituri egiptene, se poate presupune că „Pluguşorul” este de fapt la origini ceremonialul primei brazde, practicat de căpetenia obştii patriarhale; la români, menţiunea din texte despre „bădiţa Vasile” sau „bădiţa Troian” pare să aibă acelaşi rol; „Pluguşorul” a fost semnalat în Dobrogea, mai ales în satele a căror populaţie provine în mare măsură din Moldova, atestat deopotrivă în judeţele Tulcea şi Constanţa, deci lângă Dunăre; aici, uneori, ceata de flăcăi şi de bărbaţi joacă la finele colindatului; variantele existente au fost revigorate odată cu prezenţa masivă a mocanilor ardeleni în Dobrogea.vezi mai mult
Mărţişor (Etnografie, Tipuri) = În Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina, la 1 martie, femeile leagă copiilor lor, indiferent de sex, la gât sau la mână, o monedă de argint sau de aur; moneda este prinsă cu un fir roşu sau cu un şnur împletit din fire de mătase roşii şi albe, sau dintr-un fir de arnici roşu şi unul din bumbac al…În Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina, la 1 martie, femeile leagă copiilor lor, indiferent de sex, la gât sau la mână, o monedă de argint sau de aur; moneda este prinsă cu un fir roşu sau cu un şnur împletit din fire de mătase roşii şi albe, sau dintr-un fir de arnici roşu şi unul din bumbac alb; acest dar se numeşte, în Argeş şi Neamţ, mărţişor, în Dobrogea, mărţiguş, şi, în Prahova, marţ, scopul fiind ca micuţii să aibă noroc peste an, în Dâmboviţa, să fie sănătoşi şi curaţi ca argintul odată cu venirea primăverii, în Mehedinţi, Teleorman şi Argeş, iar peste vară să nu-i apuce frigurile, în Mehedinţi; mărţişorul se leagă copiilor dimineaţa, până a nu răsări soarele, în Prahova şi Suceava; în Mehedinţi, când este legat mărţişorul, mamele se feresc să fie văzute de vreo femeie gravidă, fiindcă se crede că li se pătează copiii pe ochi; unii copii poartă mărţişorul la gât timp de 12 zile, după aceea acesta este legat de ramurile unui pom tânăr; dacă în acel an pomului îi merge bine şi dă rod bogat, în Neamţ se crede că şi copilului îi va merge bine în viaţă; copiii din Gorj şi Suceava îl ţin la gât până când văd un pom înflorit şi atunci îl lasă pe ramurile acelui pom, ca să fie sănătoşi şi frumoşi ca florile pomului; alţi copii din Mehedinţi şi Gorj îl ţin până când înfloreşte porumbarul (Prunus spinosa L.) şi păducelul (Crataegus Oxyacantha L.) şi atunci mamele pun mărţişorul pe porumbar sau păducel, crezând că astfel copiii lor vor fi albi precum florile acestor plante; în Dobrogea, mărţişorul este ţinut până vin cocostârcii şi atunci îl aruncă după ei rostind: „Na-ţi negreţele/Şi dă-mi albeţele!”, dar în acest moment fetele nu trebuie să fie văzute de soare, pentru că le înnegreşte; în zonele Arad, Gorj, Ialomiţa, Brăila şi Dobrogea, există obiceiul ca mărţişorul să nu fie purtat doar de copiii, ci şi de fetele nemăritate şi chiar de către nevestele tinere, ca să nu le ardă soarele şi să li se păstreze pielea albă peste vară şi iarnă; se şi spune: „Cine poartă mărţişoare/Nu mai e pârlit de soare!”; fetele din zona Huşilor, ţin mărţişorul toată luna martie, când, în final, îl aşează pe ramurile unui trandafir, crezând că astfel vor fi roşii la faţă ca floarea acestui arbust; cu moneda, în Prahova, se cumpără vin, pâine albă şi caş, pe care le consumă împreună, considerându-se că astfel vor avea faţa albă precum caşul şi obrajii roşii ca vinul; în Suceava, mărţişorul este purtat până este auzit cântând cucul, când fetele dau foc şnurului şi îşi afumă gâtul cu el, înconjurându-l de trei ori; în Teleorman, mărţişorul este purtat până înfloresc vişinii pe ale căror crengi îl agaţă; în Banat, există obiceiul ca, în loc de mărţişoare, să se poarte şiraguri de mărgele; Un obicei legat de tradiţia Dochiei şi de celebrarea Anului Nou primăvara este Mărţişorul, care nu este altceva decât calendarul sau funia anului ce adună şi împleteşte cele 365 de zile ale anului în două anotimpuri, iarna şi vara, simbolizate de cele două fire colorate în alb şi roşu; în zona Bacăului, este atestat un şnur confecţionat din două fire de lână neagră şi albă, opoziţie cromatică obişnuită pentru perechile zi-noapte, iarnă-vară, lumină-întuneric; acesta se face cadou nu în ziua de 1 martie, ci în ziua când pe cer apare Luna Nouă, fiind încă un argument pentru existenţa unui străvechi calendar lunar în spaţiul carpatic; tot de sorginte lunară sunt şi ciclurile de zile care au la bază multipli de trei, cum ar fi zilele Babei de la începutul lunii martie; după tradiţie, şnurul se purta la mână şi nu era un atribut sau un privilegiu exclusiv al fetelor şi nevestelor, ci a fost un obiect ritual, care a devenit, în vremurile noastre, obiect de podoabă, purtat la gât sau pe piept; unele informaţii etnografice susţin că momentul când mărţişorul se purta legat la mână sau agăţat de gât era decis de apariţia pe cer a Lunii Noi, în cursul lunii martie; mărţişorul era făcut cadou şi pentru asigurarea sănătăţii, belşugului şi păstrarea frumuseţii de-a lungul anului; durata purtării mărţişorului varia în funcţie de zona etnografică: până la Mucenici (9 martie), Armindeni (1 mai), Florii sau până la înfloritul pomilor fructiferi, a viţei de vie, a măceşilor, a trandafirilor; prima mărturie descriptiv-explicativă a mărţişorului o lasă Iordache Golescu, care afirmă: „Mărţişorul este şi luna martie, dar şi o aţă împletită cu fir alb şi altul roşu care-l (iau) la gâtul, la mâinile copiilor, în luna martie, spre pază, spre depărtarea de orice boală, de deocheat, de fermecat”; unii copii poartă mărţişorul 12 zile la gât, după aceea îl leagă de ramura unui pom tânăr şi, dacă pomului îi merge bine în acel an, se crede că şi copilului îi va merge bine - Neamţ; alţii îl ţin la gât, până ce văd primul pom înflorit şi atunci îl lasă pe ramuri, ca să fie sănătoşi şi frumoşi ca florile pomului - Mehedinţi;Gorj;Suceava; este păstrat de copii, până ce vin berzele, copiii strigând după ele, aruncând mărţişorul în direcţia lor: „Na-ţi negreţele/Şi dă-mi albeţele!”; punerea sau legarea mărţişorului se întâmplă de regulă la 1 martie, dimineaţa, până a nu răsări soarele, şi îl practică toţi cei de parte feminină - Prahova; Suceava; obiceiul este propriu românilor; în săpăturile arheologice din România au fost descoperite mărţişoare vechi de peste 8.000 de ani, sub forma unor pietricele de râu, vopsite în alb şi roşu, care erau înşirate pe aţă şi purtate la gât; roşul semnifică focul, sângele şi soarele, care sunt atribuite vieţii, deci femeii care dă naştere vieţii; albul conotează limpezimea apelor, albul norilor, specifice înţelepciunii bărbatului; şnurul simbolizează schimbul de forţe vitale, care dau naştere viului, fiind şi azi simbol al sexelor şi se regăsesc şi la bradul de nuntă şi la cel de înmormântare, în „steagul” căluşarilor, în podoabele altor manifestări populare, precum Junii, Sâmbra oilor etc.; pentru a avea noroc tot anul, mărţişorul primit trebuie purtat cel puţin în ziua de 1 martie.vezi mai mult
