Descoperă universul fascinant al picturii românești!

Pictori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Mircea Răsvan Ciacâru, pictor

Mircea Răsvan Ciacâru s-a născut în data de 9 iulie 1946, la Cluj-Napoca, si a incetat din viata in data de 3 martie 2020.

A absolvit cursurile primare, gimnaziale, liceale şi Facultatea de Arte Plastice (1973), la Timişoara.

Mircea Răsvan Ciacâru a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (Visual Artists' Union of Romania).

Intre 1981-2012 a fost muzeograf restaurator la Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, iar intr 1973-1981 – profesor la Şcoala Populară de Artă, Piatra Neamț, profesor la școlile din Bălţăteşti şi Negreşti, în județul Neamț

„Pentru un pictor adevărat, precum, Mircea Răsvan Ciacâru, suprarealul nu este o opțiune, ci o devenire, un mod de viață, de gând și de creație (…). Altfel spus, pune de la el și din el în fiecare imagine de pe pânză ce este mereu o surpriză. Nimic comun, previzibilul nu este la el acasă, iar povestea continuă o operă artistică cu fiecare pictură. Cu talent și meșteșug, cu spirit și cultură, Mircea Răsvan Ciacâru se impune ca un artist al gestului sensibil și construcției vibrante, care ne redă frumusețea inteligentă a detaliului de lângă noi“ Marius Tița

„În contextul eclectic şi excesiv experimental al artelor vizuale de azi, pictorul Mircea Răzvan Ciacâru se încumetă (şi riscă!) să avanseze o altfel de provocare. Respectiv: o manieră post-academică în care limbajul cromatic sofisticat se îmbină subtil cu acurateţea formală extremă. Cercetat în grabă, lucrul acesta ar putea să lase impresia de artificiu, de propunere demonstrativă, de etalare a unor virtuţi tehnice mult exersate de-a lungul timpului.” Emil Nicolae

Retragerea din activitatea de restaurator a avut loc în anul 2012, din acel moment dedicându-se în exclusivitate artei plastice.

Ca pictor, a fost considerat un artist plastic de valoare al ținutului Neamț, remarcându-se prin faptul că, la fiecare expoziție – personală sau de grup – a venit mereu cu lucrări noi, tablourile sale fiind adevărate compoziții. Despre sine a spus: „Aşa sunt eu. La pictură nu voi spune niciodată că sunt foarte bun, ci încerc să lucrez la capacitatea mea maximă. Am lucrări în ţară şi în străinătate. A avea lucrări în afara ţării nu înseamnă foarte mult dacă nu le ai în colecţii muzeale sau în colecţii de stat. Sunt lucrări cumpărate de străini“.

În cadrul instituției, a imaginat, proiectat și executat trofeele unor proiecte culturale importante, precum Festivalul „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț“, Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul“, Festivalul de muzică populară pentru copii și tineri „Florile Ceahlăului“ și Concursul național de proză „Ion Creangă“, Opera omnia.

Lucrări semnate Mircea Răsvan Ciacâru se găsesc în colecţii ale unor primării și ambasade din București, Statele Unite ale Americii, Germania, Olanda, Rusia, Franţa, Israel, Italia.

Expoziții personale

2015 – Piatra-Neamț, expoziție personală, SESTRI ART GALLERY
2013 – Piatra-Neamț, pictură
2012 – Piatra-Neamț, pictură
2009 – Piatra-Neamț, pictură
2008 – Piatra-Neamț, pictură
2007 – Piatra-Neamț, pictură
2006 – Piatra-Neamț, pictură
2002 – Piatra-Neamț, pictură
2000 – Piatra-Neamț, pictură
1996 – Almere, Olanda
1996 – Frankfurt pe Main, Germania
1995 – Piatra-Neamț, pictură
1985 – Tel Aviv, Israel
1983 – București (Hanul cu Tei, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic)
1982 – București (Hanul cu Tei, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic)
1981 – București (Hanul cu Tei, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic)
1981 – Piatra-Neamț, pictură
1980 – Piatra-Neamț, grafică
1979 – Piatra-Neamț, pictură
1978 – Piatra-Neamț, pictură
1974 – Piatra-Neamț, grafică

Expoziții de grup, saloane, tabere

2016 – Salonul Național de Artă Plastică „Atitudini contemporane”, ediția a IX-a, „ANOTIMPUL SEMNELOR NOASTRE”, Slobozia
2016 – Salonul Național de Artă Plastică „Atitudini contemporane”, ediția a IX-a, „SEMNAL”, Ploiești
2016 – Expoziția-concurs „Omagiul pictorului Constantin Filimon”, ediția a II-a, Piatra-Neamț
2016 – Expoziția „Flori pentru Doamne”, Piatra-Neamț

2015 – Salonul Național „Atitudini Contemporane”, ediția a VIII-a, „Valul grecesc”, București
2015 – Expoziția „Comemorarea genocidului împotriva armenilor”, Roman
2015 – Salonul Artelor „TEMEIURI”, ediția a VII-a, „ELOGIUL FRUMUSEȚII…”, Palatul Parlamentului, București
2015 – Salonul Național „Atitudini contemporane”, ediția a VIII-a, „Artă și Spiritualitate”, Râmnicu Vâlcea
2015 – Salonul Artelor „TEMEIURI”, ediția a VII-a, „ELOGIUL FRUMUSEȚII…”, Piatra-Neamț
2015 – Bienala Internațională „PERIGIANA.ro”, Perugia, Italia
2015 – Salonul Național „Atitudini contemporane”, ediția a VIII-a, Curtea de Argeș
2015 – Tabără de arte plastice, ediția a IV-a, Tazlău
2015 – Expoziția „Crucea”, ediția a V-a, Alba Iulia
2015 – „Tabăra de Arte plastice Victor Brauner”, ediția a IV-a, Piatra-Neamț
2015 – Bienala Internațională „ARTA MINIATURII”, ediția a V-a, Ruse, Bulgaria
2015 – Salonul Național „Atitudini contemporane”, ediția a VIII-a, „Mituri contemporane”, Slobozia
2015 – Expoziția „Culori europene”, Iași
2015 – Salonul Național „Atitudini contemporane”, ediția a VIII-a, „Retrospectivă 2015”, București

2013 – Bienala națională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț
2013 – „Meeting point – Arad Biennial 2013”, ediția a IV-a
2013 – Expoziție omagială „Victor Brauner”, Piatra-Neamț
2013 – Expozițiile colective „Zilele orașului”, Piatra-Neamț
2013 – Expoziții de grup, Piatra-Neamț
2013 – Expoziția anuală de arte plastice, Roman
2013 – Expoziția „Zilele orașului”, Roman
2013 – Salonul de iarnă, Piatra-Neamț (Galeria Lascăr Vorel)

2012 – Bienala națională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț
2012 – Expoziția „Artiștii Cetății”, Târgu Neamț
2012 – Salonul „Pictorii nemțeni”, Alba Iulia
2012 – Expoziția anuală de arte plastice, Roman
2012 – „CRUCEA”, Iași (Mănăstirea Golia)
2012 – Salonul de iarnă, Piatra-Neamț (Galeria Lascăr Vorel)

2011 – Bienala națională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț
2011 – Salonul „Artă plastică nemțeană”, Piatra-Neamț
2011 – Expoziție de portrete, Piatra-Neamț
2011 – Salonul de iarnă, Piatra-Neamț (Galeria Lascăr Vorel)

2010 – Expoziții de grup, Piatra-Neamț
2010 – Tabără de creație, Oglinzi
2010 – Salonul de iarnă, Piatra-Neamț (Galeria Lascăr Vorel)

2009 – Bienala națională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț
2009 – Salonul de iarnă, Piatra-Neamț (Galeria Lascăr Vorel)

2008 – Expozițiile colective „Zilele orașului”, Piatra-Neamț
2008 – Expoziția „Maeștrii artei plastice românești”, Piatra-Neamț
2008 – Expoziția internațională „Vii și vinul”, Piatra-Neamț, Bacău, Cluj și Franța
2008 – Salonul de iarnă, Piatra-Neamț (Galeria Lascăr Vorel)

2007 – Bienala națională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț
2007 – Expoziții de grup, Bruxelles; București (Galeria Apollo)
2007 – Tabără de creație, Agapia

2005 – Bienala națională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț
2003 – Bienala națională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț
2001 – Bienala națională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț
1999 – Bienala națională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț
1998 – Tabăra Națională Durău
1997 – Bienala națională „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamț
1978 – Expoziția Republicană a profesorilor, București
1978 – „Voronețiana”, Suceava
1979 – „Voronețiana”, Suceava
1980 – „Voronețiana”, Suceava
1979 – Expoziții interjudețene, Suceava
1981 – Expoziții interjudețene, Suceava
1980 – Expoziții interjudețene, Brașov
1973 – Expoziția Republicană a studenților, Iași
1972 – Drobeta Turnu-Severin
1971 – Arad
1970 – Grup 5, Timișoara