Mănăstirea Pogleț, Bacău - conservarea rarității arhitecturii de lemn
Mănăstirea Pogleț din Pogleț, județul Bacău, se află într-o poiană înconjurată de stejari; lăcaș de lemn monument istoric.
Împreună cu biserica de la Luncani, conservă raritatea arhitecturii de lemn, într-un peisaj de codru.
Istoricul Mănăstirii Poglet
Vechiul așezământ a fost cunoscut sub numele de Schitul Sucmezeu, fiind atestat documentar în anul 1752, când paharnicul Constantin Balș a ridicat aici o biserică din lemn. Într-un hrisov din 1758 se menționează că acest schit era închinat „Schitului cel Mare” din Polonia. Ulterior, după căderea acelui schit sub stăpânirea austriacă, Pogletul a trecut sub ocrotirea Mitropoliei Iași.
În recensămintele rusești din 1772–1774 apare menționat un monah „Constantin, ungurean, ot Poglici”, semn că denumirea de Poglet începuse deja să fie folosită.
După legea secularizării averilor mănăstirești din 1864, schitul a fost desființat, iar biserica de lemn a rămas biserică de mir. În secolul XX, lăcașul a intrat într-o stare de degradare, însă în 1968 s-au întreprins lucrări de restaurare sub coordonarea arhitectului Ioan Frăsinescu și a Direcției Monumentelor Istorice.
În anul 1996, patru tinere au reînviat viața monahală, punând bazele obștii actuale. Astăzi, mănăstirea are 10 viețuitoare, aflate sub ascultarea maicii starețe Afloarei Luciana și a părintelui duhovnic ieromonahul Calistrat Ifrim.
Arhitectura Mănăstirii Pogleț
Biserica de lemn „Buna Vestire” are plan trilobat, cu abside poligonale și pridvor deschis, elemente preluate din arhitectura caselor țărănești.
Îmbinările în stil „coadă de rândunică”, brâiele sculptate în frânghie, cheile de boltă decorate cu rozete și catapeteasma din lemn sculptat în gorun fac din acest monument un reper al arhitecturii populare din Moldova secolelor XVIII–XIX.
Clopotnița, cu acoperiș piramidal din șindrilă, adăpostește un clopot vechi de bronz, inscripționat cu litere chirilice.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Pogleț
De-a lungul istoriei, Poglețul a fost un loc al credinței simple și profunde. În anul 1734, pe o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, s-a descoperit o inscripție chirilică ce atestă existența schitului la acea dată.
Un eveniment deosebit s-a petrecut pe 3 iulie 2022, când în timpul unei procesiuni pentru ploaie organizate la mănăstire, în plină secetă, o ploaie torențială a început chiar în timp ce credincioșii se rugau – fiind considerată de mulți o minune.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Pogleț
Mănăstirea Pogleț este o mănăstire de maici și are hramul „Buna Vestire”, sărbătorit la 25 martie.
Cu acest prilej, mănăstirea devine loc de pelerinaj pentru credincioșii din județul Bacău și din împrejurimi, atrași atât de frumusețea locului, cât și de ospitalitatea maicilor.
Cum ajung la Mănăstirea Pogleț
Mănăstirea Poglet se află la 5 km de comuna Corbasca, în partea de sud-est a județului Bacău. Dinspre Bacău se merge pe ruta Bacău – Sascut – Corbasca, apoi încă 5 km până la satul Pogleț, iar dinspre Adjud sau Tecuci: se urmează DN 11A, apoi drumurile comunale ce duc spre Corbasca și Pogleț.
Mănăstirea este situată într-o poiană retrasă, înconjurată de păduri de stejar, loc ideal pentru liniște și reculegere.
ÎNSEMNARE Mănăstirea Pogleț – Biserica de lemn „Buna Vestire”, com. Corbasca
Cu puterea, cu lucrarea și cu harul Milostivului Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, s-au încheiat lucrările de refacere a odorului – chivotului monahicesc din lemn, cu hramul „Buna Vestire”, de la Mănăstirea Poglet, comuna Corbasca, Protopopiatul Sascut. Odinioară denumit Sucmezeu, parte a vechiului județ Tecuci, Pogletul este azi un cătun din componența comunei Corbasca din județul Bacău; o legendă spune că numele satului vine de la un regionalism – „pogleț”, care în graiul locului ar desemna o ridicătură de pământ.
Acest loc minunat, prielnic rugăciunii, contemplației și evlaviei, a atras, în urmă cu 3–4 secole, asceți cu râvnă în căutarea liniștii și a desăvârșirii. Schimnici ruși și greci, dar și monahi români din satele învecinate au sihăstrit pe un versant înalt din Colinele Tutovei, înconjurat de codri seculari; iar un mic schit, numit Sucmezeu, a constituit o splendidă mărturie că meșterii locului au dus știința lucrului în lemn. Istoria consemnează existența acestui lăcaș prin acte de danie făcute de voievodul Radu Mihnea, la 1617, și boieri ai timpului, ce au refăcut-o, precum Constantin Balș (1752), care nota: „silitu-m-am și am făcut mănăstioară ce se cheamă Sucmezeu, ce iaste pe pârăul Poglețului, numit al Pumii…”, sau Ioniță Palade, care, la 19 decembrie 1762, relua în grijă schitul de la egumenul Anania.
Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, așezământul monahal este pomenit în acte cu statut de schit, purtând numele de „Pogleți”, semn că nu se mai folosea vechiul toponim, Sucmezeu. Micul lăcaș este construit din bârne de stejar dispuse orizontal și încheiate la colțuri în „coadă de rândunică”. Pentru întreaga construcție, meșterii lemnari au folosit doar cuie de lemn. Potrivit cercetătorului Dorinel Ichim, la începutul secolului al XIX-lea a fost dăruit Mitropoliei Moldovei, cu toate moșiile sale, veniturile obținute urmând a finanța seminarul de la Socola, proaspăt înființat. După 1863, când domnitorul Cuza a secularizat averile mănăstirești, Schitul Pogleț a fost desființat, devenind biserică de parohie, cu hramul „Buna Vestire”.
După eliberarea de sub teroarea ateistă, când poporul român și-a recăpătat libertatea de conștiință și puterea de a-și manifesta credința, chivotul sfânt de la Pogleț a îmbrăcat din nou haină mănăstirească, începând cu anul 1996. În 1996, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Eftimie, am venit, împreună cu părintele Arsenie Voaides, de la Mănăstirea „Sfântul Sava” – Berzunți, mănăstire de care ținem și acum.
Exteriorul, ca și interiorul bisericuței, dă măsură dibăciei și delicateții cu care meșterii din vechime știau a struni lemnul, a-i da forme și chip ca să trăiască veșnic. Un brâu sub formă de funie înconjoară, la mijloc, locașul, simbol al speranței creștine; încă două șiruri, unul de forma funiei răsucite și altul în zigzag, încununează biserica un pic deasupra talpei. De altfel, cele trei brâie alcătuiesc un element arhitectural ce particularizează bisericuța din Pogleț între lăcașurile similare din Moldova. În aceeași notă se înscriu și cerdacul, sprijinit pe stâlpi sculpați cu măiestrie, și decorații cu motivul rombului, precum și portalul de la intrare, prevăzut cu o splendidă acoladă.
Toate aceste lucrări s-au împlinit prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care a trimis în acest spațiu încărcat de sfințenie slujitori vrednici, conștienți de valoarea duhovnicească și istorică a acestui „colț de rai”: poartă a cerului și pridvor de veșnicie. Mai întâi, vrednicul de pomenire Arhim. Voaides, avea să pună hotar de rugă și să încredințeze maicii Luciana Aflorarei și câtorva monahii rostirea și buna chivernisire, pentru ca vatra monahală părăsită și pustiită să ajungă iarăși la frumusețea de odinioară. Duhul de rugă și liniște de aici avea să sălășluiască, în inima Arhiepiscopului emerit Adrian Hrițcu, tihna bătrâneților sale și de a aduce spor în lucrarea de conservare a lăcașului sfânt, prin donațiile materiale pe care le-a oferit. Locul retras de lume așternea bucurie și pace pe chipul vrednicului slujitor, cuviosul părinte Calistrat Ifrim, prin a cărui osârdie au început să se bătătorească de pelerini potecile către schit. Lucrarea acestor părinți a fost continuată cu responsabilitate de preoții Constantin Ionuș Miron și Bogdan Neacșu, iar în prezent de PC Protosinghel Benedict Carp, starețul Mănăstirii Sf. Sava, Berzunți.
Prin grija noastră s-au făcut trainice și frumoase lucrări de restaurare și înfrumusețare, păstrând autenticitatea arhitecturii tradiționale; astfel încât sfântul lăcaș creează o punte între generații, între bunii ctitori ce i-au dat viață și fiii de astăzi ai Bisericii, prin a căror slujire mănăstioara s-a reînnoit.
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, astăzi, 16 august 2020, în Duminica a X-a după Rusalii, când sunt pomeniți Sfinții Martiri Brâncoveni, s-a sfințit această bisericuță din lemn, de către: PC Arhim. Nicodim Bîrțic, exarh; PC Pr. I. Abageru, protopop al Protopopiatului Sascut; PC Protos Benedict Carp, starețul Mănăstirii Sf. Sava, Berzunți; ieromonahi și preoți din comunitățile din apropiere, oficialități locale, precum și mulți credincioși din satele învecinate.
Binecuvintează, Doamne, pe ctitorii înnoitori, pe ajutători, binefăcători, înzestrători, donatori, slujitori, închinători și pe lucrători și scrie numele lor în cartea vieții veșnice. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit și noi într-însa. Veșnică pomenire fie ctitorilor sfânt lăcașului acestuia!
† Ioachim
Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
Anul mântuirii 2020, luna august, ziua 16
Știi mai multe despre Mănăstirea Pogleț, Bacău - conservarea rarității arhitecturii de lemn? Spune și altora!