Mănăstirile României

Mănăstiri și Schituri. Descoperă Vetrele monahale și Patrimoniul spiritual al României, prin povești și imagini care inspiră!

Schitul Strunga, Constanța - o vatră de credință renăscută în satul părăsit

Schitul Strunga se află în comuna Oltina, județul Constanța  a fost înființat în anul 2001, lângă vechea biserică a satului (cca 1770).

Schitul a fost înființat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și este condus de maica stareță Filareta Băltărețu. S-au ridicat chilii și trapeză, iar biserica mare a mănăstirii se află în construcție, conturând treptat ansamblul monahal. În locul unde odinioară nu mai rămăsese decât tăcerea, astăzi arde necontenit flacăra credinței – o oază de lumină duhovnicească în pustietatea Dobrogei.

Istoricul Schitului Strunga

Numele „Strunga” provine de la forma satului așezat între dealuri, asemenea unei strungi de oi. Satul, numit cândva Câșla, a fost locuit de comunități de etnici bulgari și români, dar a fost treptat părăsit după 1977, în urma presiunilor autorităților comuniste de a-i muta pe locuitori în Lipnița.
Bisericuța veche, ridicată în jurul anului 1770 din nuiele, pământ și stuf, a fost reconstruită în 1926 din cărămidă, pe vechea temelie. La piciorul Sfintei Mese s-au descoperit pomelnice cu numele ctitorilor – familii bulgărești din vechiul sat Strunga. După anul 2001, la inițiativa Arhiepiscopiei Tomisului, s-a înființat aici un schit de maici, slujbele oficiindu-se în bisericuța veche cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Condițiile vitrege i-au făcut pe primii viețuitori să plece, dar la 1 octombrie 2005, a venit în acest loc maica Filareta Băltărețu, din Muscel – o femeie care, la apusul vieții, și-a dedicat sufletul ridicării unei mănăstiri din pustiu.

Cu rugăciune, credință și osteneală, maica a reușit să adune în jurul ei o mică obște de maici „tinere sufletește”, venite să-și găsească liniștea în acest loc.
Fără ctitor principal, mănăstirea s-a ridicat prin milostenia pelerinilor și donațiile credincioșilor din întreaga țară. Din aceste jertfe s-au înălțat corpul de chilii, trapeza cu etaj pentru pelerini și biserica mare, aflată în construcție, închinată Bunei Vestiri.

Arhitectura Schitului Strunga

Biserica veche, din cărămidă tencuită și acoperită cu țiglă, păstrează simplitatea și sobrietatea bisericilor rurale dobrogene de început de secol XX. În interior se păstrează icoane vechi pe lemn și un veșmânt preoțesc de peste un secol, mărturii ale vechimii și continuității credinței.

Schitul Strunga, Constanța
Biserica mare, aflată în construcție, promite un lăcaș luminos, cu arhitectură tradițională românească, înconjurată de chilii, grădini și o trapeză spațioasă destinată atât obștii, cât și pelerinilor. Ansamblul mănăstirii se dezvoltă organic, din credință și muncă, oferind un peisaj de liniște și reculegere în mijlocul naturii sălbatice.

Evenimente și legende petrecute la Schitul Strunga

Mănăstirea Strunga s-a născut din credința neclintită a maicii Filareta. Într-un loc fără drumuri, fără curent și fără oameni, ea a trăit ani de zile într-o casă părăsită, mergând pe jos prin pădure, întâlnind șacali și animale sălbatice, dar neabătută din rugăciune.
O întâmplare devenită legendă locală este legată de ajutorul neașteptat primit pentru plata datoriilor la materiale de construcție, când maica, aflată la hramul Mănăstirii Colilia, a reușit, printr-un lanț providențial de oameni, să primească sprijin pentru continuarea lucrărilor.
Astăzi, localnicii și pelerinii spun că locul are putere tămăduitoare – că, odată ajuns aici, sufletul simte pace, iar rugăciunea se înalță mai ușor către cer.

Hramuri și pelerinaje la Schitul Strunga

Mănăstirea Strunga este o mănăstire de maici, aflată sub conducerea maicii starețe Filareta Băltărețu.
Are două hramuri: Buna Vestire (25 martie) – hramul bisericii mari, în construcție, și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (8 noiembrie) – hramul bisericii vechi.

Schitul Strunga, Constanța

În fiecare an, pelerinii vin din toate colțurile țării pentru a lua parte la sfintele slujbe, pentru a se ruga Maicii Domnului și pentru a aduce un mic ajutor obștii. Hramul Bunei Vestiri este sărbătorit cu multă bucurie, cu Sfânta Liturghie, Maslu de obște și agapă pentru toți participanții.

Cum ajung la Schitul Strunga

Accesul se fece din orașul Băneasa (pe DN3 Constanța–Ostrov), apoi 8 km nord pe DJ391A și DC48. Schitul se află între satele Răzoare și Oltina.