9 Martie – Mucenicii (Măcinicii), ziua celor 40 de …
În fiecare an, pe data de 9 Martie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, soldați creștini aflați în slujba împăratului roman Licinius, care au suferit martiriul pentru credința lor.
În calendarul popular ziua de Măcinici păstrează urme rituale ale unui străvechi început de An agrar celebrat la echinocțiul de primăvară, 9 Martie pe Stil vechi, hotar intre iarnă și vară, între zilele aprige ale Dochiei și zilele călduroase ale Moșilor.
In ziua de Măcinici s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiției, moare si se preface in stana de piatra, si prima zi a Moșilor, jertfiți și transformați în cenușă pe rugul funerar pentru dreapta lor credință.
În volumul „Sărbători și obiceiuri româneşti”/2003, etnologul Ion Ghinoiu consideră că obiceiurile din ziua de Măcinici formează un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale (Sfinți, Sfințișori, Bradoşi); beția rituală atestată de tradiția populară, care susține că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare de vin; Deschiderea Mormintelor şi porților Raiului; aprinderea Focurilor de Măcinici prin curți şi grădini, în fața caselor şi în câmp; purificarea oamenilor şi vitelor prin stropirea lor cu apă sfințită; protecția magică a caselor şi anexelor gospodărești prin înconjurarea lor cu cenușa provenită de la Focurile de Măcinici; Bătutul Pământului cu Maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii; așteptarea spiritelor morților cu scaune şi mese întinse la Focurile de Măcinici; observații şi previziuni meteorologice; aflarea norocului în noul an prin preparare Turtei de Măcinici; credința că este un timp extrem de favorabil pentru prinderea vrăjilor şi farmecelor; încheierii Sâmbrei Plugului; Retezatul Stupilor; tăierea primelor corzi de viță de vie şi altele. Scenariul de înnoire a timpului agrar este completat cu acte rituale şi obiceiuri efectuate în zilele cosmogonice care preced Măcinicii, Zilele Babei, sau care îi urmează, Zilele Moșilor. Sărbătoarea este cunoscută, sub diferite denumiri zonale, pretutindeni în România.
Într-o altă lucrare, „Mitologie română: dicționar”/2013, Ion Ghinoiu descrie Măcinicii ca fiind spirite ale moșilor şi strămoșilor în calendarul popular care au preluat numele şi data de celebrare ale celor 40 de Sfinți Mucenici din calendarul bisericesc. Jertfele şi sacrificiile umane săvârșite în vremurile preistorice în ziua Anului Nou sunt amintite astăzi de formele antropomorfe ale aluatului fiert sau copt în ziua de Măcinici şi mâncat sacramental.
Astfel, figurile antropomorfe sau geomorfe sacrificate în ziua de 9 Martie, vechi început de An Agrar, sunt preparate din aluat în formă de opt (8) sau cerc, fierte în apă îndulcită cu miere şi cu adaos de miez de nucă, apoi împărțite și mâncate în mod solemn ca aliment ritual la Măcinici.
După cum arată Simion Florea Marian în lucrarea „Sărbătorile la români: studiu etnografic”/1898, «Sfinții sau Mucenicii se mai numesc alminterea și Moși, în antiteză la Babe, din cauză că ei urmează totdeauna la 9 zile după Baba Dochie, când ies zilele acesteia, numite Zilele Babei sau simplu Babe. Babele care țin nouă zile de-a rândul, sunt rele, pentru că ele de regulă ne aduc ninsoare și ploaie, udeală și răceală. Moșii, din contra, sunt buni, pentru că ei, după credința și spusa românilor de pretutindenea, cum au ieșit zilele Babei sau mai bine zis când au încetat Babele, îndată încep a bate cu botele sau cu ciocanele în pământ, anume ca acesta să se dezghețe, să intre gerul și să iasă căldura, să crească iarbă verde. Iară când bat cu botele în pământ, se-îndeamnă unul pe altul zicând: Patruzeci de mucenici / Patruzeci de sfinți voinici /Dați cu botele-n pământ / Ca să tune (intre) frigul / Și să iasă căldura (aceste credințe sunt întâlnite în Banat).»
Potrivit lui Simion Florea Marian, în Bucovina exista tradiția ca în această zi să se scoată plugul și să se meargă cu el la arat. După ce au tras în mijlocul ogrăzii, iese stăpâna casei cu o cofă în care se află apă și un struj de busuioc, cu un topor, cu tămâie aprinsă, o bucată de pâine și puțină sare, se apropie de plugul cu boi și de plugari, îi afumă cu tămâie și îi stropește cu aghiazmă zicând: „Cât de curată / E tămâia / Și aghiazma / Așa de curați / Și voi să umblați / Nicicând să nu dați / Peste vreun moroi / Sau vreun strigoi / Să vă facă rău“. După ce a înconjurat, a tămâiat și a stropit de trei ori boii, plugul și carul cu boi, precum și pe plugari, apa rămasă este vărsată pe picioarele boilor, pâinea și o parte din sare este dată plugarilor și boilor pentru a o mânca, iar tămâia și toporul sunt puse jos, dinaintea boilor, pentru ca aceștia, înainte de plecare, să treacă peste ele. Și la sfârșit se zice: Doamne ajută!».
Tot referitor la magia din această zi, în lucrarea „Calendariu Poporal Român”/1882, Simeon Mangiuca arăta: « La Sânți, adecă Moși, se încep toate fermecăturile, vrăjitoriile și făcăturile cu care se folosește omul peste tot anul, mai vârtos pentru luarea manei (rodului – n.n.) din câmp, din casă și familie. Aceste fermecătorii încep a se face la Sânți și se gată la Joi-Mari înainte de Paști».
Un alt obicei specific acestei zile este „beția rituală”, descris de Ion Ghinoiu după cum urmează: « Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin în ziua de 9 martie, început de An agrar, celebrat la echinocțiul de primăvară, este o reminiscență a sărbătorilor bahice ale antichității. Oamenii credeau că vinul băut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă.
Dacă cineva din satele în care se practica obiceiul nu putea bea atâtea pahare pline cu vin, trebuia să guste sau cel puțin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinților Mucenici din Sevastia care poartă diferite nume zonale: Moși, Sfinți, Sfințișori, Măcinici şi altele».
În lucrarea „Anotimpuri magico – religioase (schițe etnografice)”/2011, Marcel Lapteș descrie obiceiurile și practicile rituale din Ținutul Momârlanilor, Ținutul Pădurenilor, Țara Hațegului și Țara Zarandului, unde ziua de 9 martie avea o importanță deosebită, ca reper al primăverii. «În popor, această sărbătoare avea varii denumiri: Mucenici, Măcinici, Moșii de Mărțișor, Sfințitorii, Cap de Primăvară, Sâmbra Plugului sau Sâmții. Sărbătoarea Sâmților este ultima din ciclul Babelor, cu vădite rădăcini în obiceiurile păgâne ale cultului strămoșilor.
Consumul ritual se făcea cu scopul de a influența starea de sănătate și puterea de muncă a membrilor comunității. Astfel se făceau 40 de colăcei, se mâncau 40 de pești, se beau 40 de pahare de vin sau țuică, cu scopul de a fortifica organismul în respingerea farmecelor și vrăjitoriilor exercitate de forțele malefice, practici care se încheiau în Joia Mare. Colăceii de mucenici aveau forme antropomorfe (împletiturile în formă de 8 reprezentau omul), rotunde (reprezentau Soarele), zoomorfe (albine și păsări), sau vegetale (brăduți sau alți pomi)».
«În Ținutul Pădurenilor – continuă Marcel Lapteș – „Sâmții” era o sărbătoare importantă care cuprindea toate satele din zonă prin practici de apărare a gospodăriei împotriva șerpilor veninoși și a insectelor dăunătoare. În satul Poiana Răchițelii, pentru ca șerpii să nu se apropie de casă, se adunau zdrențe în curte, se punea jăratec pe ele, pentru a fumega, iar cu o lopată se lua din ele și se înconjura casa, grajdul, cămara, cocina, cotețul și toate zidurile. În satele din comunele Dobra și Lăpugiu la Sâmții se dădea copiilor să mănânce miere dintr-un blid așezat pe vatra casei pentru că se credea că așa vor roi mai bine albinele în pomii înfloriți din grădină.
Pe Valea Mureșului și în Țara Zarandului, femeile făceau 40 de pupi (colăcei) din cocă nedospită, adică atâția câți mucenici erau cinstiți. În satele de pe râul Mureș era credința că în această zi trebuie mâncați 40 de pești, pentru ca animalele din gospodărie să se înmulțească și să aducă belșug în casă. Fiind și o săptămână de celebrare a morților, prin cultul strămoșilor, în multe sate din Țara Hațegului cum ar fi Peșteana, Peștenița, Ciula Mare, Zeicani și Corbești, se dădeau Sâmții ca pomeni pentru morți după ce erau sfințiți la biserică. Bătrânii din satele Văii Mureșului își amintesc de o practică agricolă numită „Ieșirea plugului la arat” sau „Primul arat”, care se făcea de Sâmți și care consta în legarea de coarnele plugului a unui colăcel, rupt apoi în jumătate și împărțit la plugar iar ce rămânea se dădea la boi.
Un obicei interesant și care se mai păstrează sporadic și astăzi în satul Ghergheș din comuna Cârjiți decurgea astfel: fetele culegeau în dimineața de Mucenici popelnic și urzici pe care le fierbeau și cu apa rămasă se spălau seara pe faţă și pe păr, pentru a avea pielea frumoasă și mătăsoasă, iar părul lung precum „cozile iepelor”. În Ținutul Orăștiei, în satele comunei Romos, Beriu și Orăștioara de Sus, femeile mai merg și astăzi la biserică, aducând colăceii de Sâmți, pentru a-i sfinți și a-i da pomană pentru morți, la care se adaugă oale noi cu apă de izvor și flori legate de toartele oalelor. La fel se proceda și în Țara Hațegului, dar oalele erau mai mici (ulcele) și umplute cu miere de albine».