Nicolae Veleanu – Vătaful cetei de călușari din Giurgița, Dolj

|
53 vizualizări

Nicolae Veleanu s-a născut la 3 februarie 1922 și a învăţat jocul căluşarilor pe la vreo 10-12 ani, de la nişte bătrâni ai satului: „Erau căluşari pricepuţi cu 70-75 de ani în urmă. Cu greu reuşeai să intri în ceata vreunuia, iar dacă nu urmai comenzile şi nu le executai cum trebuie mai mâncai şi bătaie! E o tehnică pentru fiecare pas şi numai neştiutorii nu-şi dau seama sau nu reuşesc să vadă diferenţa dintre un pas şi altul… Astăzi, nu zic că nu se mai joacă, dar nu mai este ce-a fost odată… Căluşul nu înseamnă că pui pe tine un port popular şi începi să sari de nebun!”.

Maestrul Nicolae Veleanu s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani, după ce mai bine de șapte decenii a fost în fruntea cetei de căluşari din Giurgiţa. Împreună cu ansamblul său au dus renumele comunei prin toată țara și chiar peste hotare, fascinând prin ritm, ținută și magia gesturilor. De la el au deprins tainele jocului toți tinerii care au vrut și au putut să învețe. Amintirea sa este păstrată la Giurgița, unde Căminul Cultural îi poartă astăzi numele, iar tot aici este aplasată și o placă comemorativă cu numele acestuia.

Pentru toate acestea, Ministerul Culturii și Patrimoniului Cultural Național i-a acordat, la sfârșitul anului 2011, titlul de „Tezaur Uman Viu”, la propunerea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj. Din păcate, bătrânul călușar din Giurgița nu a mai apucat să primească distincția în timpul vieții: s-a stins în aprilie 2011, la vârsta de 89 de ani. Memoria îi este păstrată însă la Giurgița, unde Căminul Cultural îi poartă numele, tot aici fiind dezvelită o placă comemorativă.

Dansul Căluşului a fost inclus în anul 2005 în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO.

Căluşarii joacă în zilele de la Înălţare până la Rusalii; în acest timp ei cutreieră toate satele şi oraşele, pururi jucând şi săltând, şi în tot timpul nu se culcă să doarmă într-alt loc, decât sub acoperişul bisericilor, căci, dacă s-ar culca într-alt loc i-ar munci strigoaicele, sau, cum le zic ei, Frumoasele (…). Căluşarii trebuie să fie primiţi în toate casele deoarece se crede, că de dînşii fug Dînsele şi Ielele, care fac rău gospodarilor, pocesc şi fură copiii. După terminarea jocurilor, sfarmă obiectele sau insigniile lor (iepurele, beţele şi biciul), le îngroapă, și fug fără să se uite înapoi, ca să nu-i pocească Rusaliile.“ T. Pamfile, „Sărbătorile la români“

„Am considerat un privilegiu să cunosc un om ca nea Nicolae, așa cum îi spuneam noi… Era extraordinar, un om cu care aveai ce să vorbești. Avea o memorie fantastică și a fost lucid până în ultima clipă a vieții. A știut că este efemer pe acest pământ și i-a părut rău ca dansul călușăresc, pe care l-a practicat cu atâta plăcere toată viața, adunând pe lângă el oameni extraordinari, să se prăpădească. A plecat în lumea de dincolo cu speranța că acest dans nu va fi uitat, că tot ceea ce a făcut el și cât a muncit el o viață întreagă noi nu vom uita. Trebuie să păstrați cu sfințenie ceea ce aveți și să fiți mândri că ați avut lângă dumneavoastră un astfel de om. Și să încercați să-i duceți visul mai departe.” Amelia Etegan, Manager C.J.C.P.C.T. Dolj.

„Despre vătaful Nicolae Veleanu se spune că era «un om de o blândețe rară»: Și bun la suflet, și glumeț… A fost nemaipomenit! Făceam fel și fel de glume… Zicea: «Pe mine, când m-a făcut mama, m-a făcut în căluș!». În vremea când s-a născut el, era lumea săracă, n-avea ce să mănânce, să îmbrace, dar se ducea la hora călușului. Zicea: «Când am scos capu’ afară și am văzut că n-am nimic în curte, am intrat îndărăt! Și m-a făcut mama la 14 ani, în căluș, când juca toată lumea. Crescusem mare și de mare ce-am fost m-au tras afară cu două perechi de boi!»” Ion Calotă, Călușar

Și-a însoţit ucenicii, pentru ultima dată, la 23 mai 2010, când ceata a participat la cea de-a XII-a ediţie a Alaiului Căluşului Oltenesc, manifestare care se desfăşoară anual, de Rusalii, la Craiova. Şi tot în 2010 avea să participe, tot pentru ultima dată, la Caracal, la marele Festival Naţional al Căluşului Românesc, unde au fost încununaţi cu lauri de juriul de specialitate şi ovaţionaţi de avizatul public caracalean (ca, de altfel, la fiecare ediţie a acestui mare festival la care ceata de căluşari din Giurgiţa a participat). Aici l-au cunoscut pe Nicolae Veleanu specialişti de seamă ai etnologiei româneşti, ca prof.dr. Ion Ghinoiu sau conf. univ. dr. Narcisa Ştiucă, iar maestrul coregraf Florin Teodorescu avea să întocmească referatul de specialitate care a însoţit candidatura reputatului vătaf la titlul de „Tezaur uman viu”.

Mi-a plăcut acest joc şi, mai ales, portul acesta pe care-l îmbrac cu bucurie şi, împreună cu ceilalţi căluşari, pornim din casă-n casă să tămăduim bolnavii şi să aducem binele în viaţa celor care ne primesc. Nu ştiu dacă m-oi lăsa vreodată… Poate numai când n-oi mai fi!”, mărturisea bătrânul călușar.

Merită să afli și despre

Sugestii: