Mihai DĂSCĂLESCU, pictor, grafician

Mihai Dăscălescu s-a născut in data de 21 septembrie 1917, incomuna Hânţeşti, judeţul Botoşani, si a încetat din viata 13 decembrie 1999, Galați.

A început liceul la Botoşani, a continuat la Şcoala Normală din Şendriceni – Dorohoi, apoi la Şcoala Normală din Piatra Neamţ.

După absolvire, în 1940 s-a înscris la Facultatea de filozofie-pedagogie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

La sfârşitul anului III o abandonează în favoarea Academiei de Arte Plastice din acelaşi oraş, pe care o termină în 1947. Aici a avut profesori pe Otto Briese, Corneliu Baba, Nicolae Popa şi Ion Irimescu.

Debutează încă din facultate la Salonul Oficial al Moldovei.

Opera lui Mihai Dăscălescu a fost realizată în spiritul celor mai bune tradiţii ale artei româneşti din perioada interbelică. Ea este rodul unui demers plastic coerent, lucid, făurit cu răbdare şi înalt profesionalism.

În pictură a practicat compoziţia, peisajul, portretul, natura statică şi florile. În grafică a abordat pastelul, linogravura, xilogravura, monotipul.

Premii:
Premiul Universităţii „Al.I. Cuza” la Salonul Oficial al Moldovei, Iaşi (1947);
Premiul III pe ţară în cadrul Concursului organizat de Ministerul Culturii (1952);
Premiul II la Expoziţia Republicană a Cadrelor Didactice (1972).