Mihai Coron GHEORGHE, pictor

Mihai Gheorghe s-a născut la data de 19 aprilie 1938, la Todireni, în Nordul Moldovei, nu departe de Botoşani si a încetat din viata in data de 10 iunie 2020.

Am crescut într-o familie de meseriaşi. Mama era croitorească, cred că de la ea moştenesc dragostea asta pentru desen. Chiar am vrut să mă fac croitor. Mi se părea extraordinar”, Mihai Gheorghe Coron.

A absolvit, în 1967, Facultatea de Arte Plastice Iaşi, iar în 1981 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Muzeologie – muzeografie.

A fost profesor la Liceul Pedagogic „Costache Negri” din Galați și membru al Uniunii Artistilor Plastici din România, secţia pictură.

Gheorghe Mihai-Coron a început să se afirme expunând îndeosebi peisaje. În paralel a cultivat şi portretul, compoziţia, natura statică cu flori, nudul.

În genul peisajului, două sunt motivele care apar cu pregnanţă: satul din nordul Moldovei, aparţinând unor zone colinare aducătoare de calm, linişte, pace sufletească, şi priveliştile acvatice, surprinse pe spaţii vaste, unde de cele mai multe ori nu şti unde se termină apa şi de unde începe cerul.

Eu am încercat să fac şi pictură abstractă şi mi-am dat seama că nu mă reprezintă şi nu aş şti până unde să merg. Pictura mea este o pictură naturalist-realistă. Am făcut pictură şi după natură. Dacă văd un sat sau un grup care îmi place, caut să le schiţez” Gheorghe Mihai Coron

Actorul Radu Beligan îl considera încă din anul 1971 „copilul minune”. Fănuş Neagu, Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, Aristide Buhoiu, Dan Bârlădeanu şi mulţi alţii au rămas impresionaţi de înclinaţiile artistice ale lui Mihai Gheorghe.

Lucrări ale sale se găsesc în colecţii de stat şi particulare din ţară şi din străinătate: Canada, Siria, Franţa, Germania, Israel, Austria, Danemarca, S.U.A.

Premiul Filialei Galaţi a U. A. P. R. pentru întreaga activitate (2016).