Corneliu BABA, pictor

Corneliu Baba s-a născut la data de 18 noiembrie 1906, la Craiova, si a încetat din viata la data de 28 decembrie 1997, București.

Corneliu Baba era al treilea fiu al lui Gheorghe Baba, pictor de biserici, şi al Mathildei Baba. Anii de copilărie şi adolescenţă i-a petrecut la Craiova şi Caransebeş, oraşul tatălui său. În 1926, s-a mutat la Bucureşti.

A studiat pentru scurtă vreme (1926) la Școala Națională de Arte Frumoase din București, După un singur semestru, a abandonat studiile la Academia de Arte Frumoase, declarându-se descurajat de profesori şi climat.

Si-a continuat studiile cu ajutorul lui Nicolae Tonitza în Iași, primind o diplomă în Arte Frumoase în 1938 la Iași, unde a fost numit asistent al departamentului de pictură în 1939 și apoi profesor de pictură în 1946.

În 1958, Baba a fost numit Profesor de Pictură la Institutul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor.

„Întâlnirea cu Tonitza a însemnat pentru mine descoperirea omului şi a artistului care urma să mă ajute să-mi găsesc drumul în pictură, la vârsta căutărilor fără sfârşit şi a chinuitoarelor incertitudini”. Corneliu Baba

De la Tonitza, Corneliu Baba a păstrat respectul pentru muncă, pentru meserie şi pentru marii clasici, cele mai temeinice învăţături care aveau să se oglindească în opera sa.

Prima expoziție publică a sa a avut loc în 1934 la Băile Herculane.

Încă de la primele sale desene, datând din anul 1916, anul intrării României în război, alături de Antanta s-a aplecat cu acribie asupra omului și a chipurilor lui, studiindu-le în paralel cu studiul naturii.

Baba s-a încăpăţânat să rămână în interiorul convenţiilor de limbaj şi al codurilor de reprezentare ale picturii clasice considerate desuete. Dintre artiştii români l-au inspirat Grigorescu şi Tonitza, iar dintre europeni El Greco, Goya şi Rembrandt.

A avut o scurtă perioadă în care a pictat în stilul realismului socialist, dar a renuntat foarte repede. S-a refugiat în tablourile cu țărani, evocând scene din timpul răscoalei de la 1907, în care pictorul redescoperea universul și figurile țăranilor români ca un simbol al permanenței; din acea epocă datează pânzele Întoarcerea de la sapă, Țărani, Odihnă pe câmp, Oameni odihnindu-se.

Principale genuri plastice abordate sunt: auto/portretul, arlechinul-regele nebun, portretul cu caracter social, peisajul şi natură moartă.

Între șaptezeci și optzeci de ani, Baba a realizat o serie de tablouri cu Arlechini și Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecția sa privată până la moarte.

„Ideea care m-a urmărit este că şansa picturii mele a fost tocmai dezavantajul de a trăi în Est şi de a participa la toate coşmarurile acestei epoci, care mă urmăresc obsesiv în drama picturii mele.” Corneliu BABA

Lucrările sale sunt prezente în expoziţii din Tokio sau New York, din Beijing sau Bruxelles, din Moscova sau Berlin.

Aproape toate operele lui Corneliu Baba au rămas în România, abia dacă există vreun muzeu mai important din țară care să nu aibă măcar o operă de-a sa.

„Prezenţa umanului este nelipsită din arta lui Corneliu Baba. Acest artist este, în primul rând, un pictor al omului. Omul este, mai întâi, o fiinţă fizică, o complexiune organică; lunga evoluţie a vieţii i-a acordat supleţe, graţia şi delicateţea, evocate de nuduri.(….) Prin arta lui Corneliu Baba, glorioasa tradiţie a picturii româneşti a atins unul din punctele cele mai înaintate ale dezvoltării ei” acad. Tudor Vianu

Cea mai mare colecție de lucrări, dar și obiecte ale artistului, se găsesc în Colecția Baba, la Muzeul de Artă Timișoara.
Colecția a fost donată muzeului de soția artistului și include 90 de piese, printre care și câteva tablouri aduse de la Muzeul Național de Artă și de la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.

„Toată viaţa sa, Baba a rezistat demn, senin şi fără eroism, presiunii şi poate chiar tentaţiilor de a face compromisuri”. Pavel Şuşară

Premii si distincții
• Premiul de Stat (1953, 1954),
• Medalia de Aur la Expoziția Internațională de la Varșovia (1955),
• Medalia de Aur la Expoziția Internațională de ilustrație de carte – Leipzig (1960),
• Premiul pentru portret la Trienala de artă – Sofia (1973),
• Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”
• Maestru emerit al Artei (1958),
• Membru de onoare al Academiei de Artă a URSS (1968),
• Artist al poporului, România (1962),
• Membru corespondent al Academiei Române (1963),
• Membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin (1964);
• Membru al Academiei Tommaso Campanella din Roma (1970), etc.