Gabriela ADOC-MANOLE, sculptor

Gabriela Manole s-a născut la data de 14 noiembrie 1926 în comuna Pleșani (județul Botoșani). A absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din Iași (1946) și apoi pe cele ale Institutului de Belle Arte „Nicolae Grigorescu” din București (1950), fiind elevă a maeștrilor Corneliu Baba, Constantin Baraschi și Ion Irimescu.
Din anul 1954 a fost membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

A debutat în arta monumentală în anul 1966 cu lucrarea „Pescărușii”, construită din oțel inoxidabil, având o înălțime de 7 metri, amplasată în București, pe malul Lacului Herăstrău,
De asemenea, este și autoarea bustului istoricului Nicolae Iorga amplasat în fața Bisericii „Sf. Nicolae” din Copoul Iașilor, biserică ctitorită de marele istoric și al cărei iconostas este pictat în întregime de către Corneliu Baba.
Lucrarea sa cea mai importantă și mai cunoscută este Statuia Independenței din Iași, amplasată în piața cu același nume și dezvelită în anul 1980. Lucrarea a fost realizată împreună cu soțul ei, sculptorul Gheorghe Adoc, care a realizat basoreliefurile de pe soclul statuii.
Artista Gabriela Manole-Adoc a încetat din viață la data de 17 iulie 2002, la Bucuresti.

Lucrări monumentale
• 1965 – Pescărușii, inox, Parcul Herăstrău, București;
• 1968 – Lăstunul și vântul, inox, Ploiești, Prahova;
o – Simion Bărnuțiu, Bocșa, Caraș-Severin;
• 1972 – Șah și matematică, lemn și aluminiu, Pitești, Argeș;
• 1975 – Tinerețe, București;
• 1976 – Poezia, București;
• 1976 – 1977 – Monumentul Independenței, bronz (cu basoreliefuri realizate de Gheorghe Adoc), Iași;
• 1983 – Șerban Cantacuzino, București;
• 1992 – Mihail Kogălniceanu, Chișinău, Republica Moldova;
• 1993 – Mircea cel Bătrân, Târgoviște, Dâmbovița;
o – Nicolae Iorga, Iași.
Premii
• 1957 – premiul Festivalului Mondial al Tineretului, Moscova;
• 1959 – premiul Festivalului Mondial al Tineretului, Viena;
• 1980 – premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române;
• 1984 – premiul revistei Flacăra;
• 1994 – devine cetățean de onoare al Municipiului Botoșani;
• 1995 – „Medusa aurea”, Academia Internațională de Artă Modernă;
• 2000 – obține diploma de onoare și medalia „Pro amicitia, pro fidelitate”