Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu, Câmpina, Prahova

Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” este o casa în care a trăit și pictat Nicolae Grigorescu.
În timpul Primului Război Mondial, casa a adăpostit Cartierul General German, perioadă în care casa a fost incendiată. O parte din obiecte au putut fi salvate, ceea ce a făcut posibilă reconstituirea casei artistului (atelierul, sufrageria, biblioteca) în perioada 1954-1955 de către fiul artistului, Gheorghe Grigorescu, care a avut ca puncte de reper fotografii salvate din timpul vieții lui Nicolae Grigorescu.

Exteriorul casei este dominat de terasa de lemn care se întinde pe toată lungimea etajului, imprimându-i un aer cald și intim și amintind de foișoarele caselor țărănești românești. Terasa este sprijinită de console elegante de lemn.
Prima încăpere de la parter, cea din dreapta intrării, era sufrageria în care se încingeau discuții cu prietenii: B. Delavrancea, Al. Vlahuță, G. Coșbuc, O. Goga, dr. C. I. Istrati.

Acesta din urmă este cel care a încurajat, încă din timpul vieții pictorului, ideea înființării unui muzeu „Nicolae Grigorescu”.
Se pătrunde apoi în cea mai mare cameră a casei și cea mai importantă prin activitatea de creație care se desfășura aici: atelierul artistului.
Este o încăpere bine luminată și generoasă în diversitatea spațiului.
Obiectul pe care se ațintesc ochii este șevaletul pe care stă sprijinită una din ultimele lucrări ale artistului, neterminată: „La izvor”. Pereții sunt încărcați de picturi ale lui Grigorescu: „Autoportret”, „Apus de soare la Barbizon”, „Păstoriță stând”, „Ciobănaș cu turma”, „Care cu boi trecând un vad” etc.

Nicolae Grigorescu este primul pictor român de circulație europeană care a trăit între anii 1838-1907.
A început prin a face pictură religioasă: icoane și pictură murală în câteva biserici și mănăstiri din România – pictura de la mănăstirea Agapia, rămânând până în zilele noastre o capodoperă a geniului.
Studiile și le-a făcut la Paris, iar apoi s-a retras la Barbizon, alăturându-se grupului de pictori non-conformiști care, cu câțiva ani înainte, se stabiliseră acolo practicând pictura de plain-air, începe să picteze în pădurea Fontainbleau, renunțând la principiile artei academiste, practicând un nou stil, asemenea unui Millet, Diaz, Corot, Troyon etc.
A adus în arta românească legătura intimă cu natura, contactul direct cu realitatea.
Nicolae Grigorescu este un „pictor al satelor”, picturile sale înfăţişând peisaje, păstori şi păstorite, ţărăncuţe, realizând cca 5500 de tablouri, din care aproximativ 500 reprezintă care cu boi … Cel mai mare astfel de tablou este expus la Muzeul de artă din Iaşi, iar cel mai mic în acest muzeu memorial.
Către sfârșitul vieții a venit definitiv în România, stabilindu-se pe Valea Prahovei, pe care o cunoștea încă din tinerețe, când obișnuia să facă dese excursii însoțit de prietenii săi.