Muzeul Ion Luca Caragiale, Ploiești, Prahova

Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, a luat fiinţă din pasiunea pentru istorie şi cultură a distinsului prof. N. Simache, în anul 1962, când s-au sărbătorit 110 ani de la naşterea marelui clasic al literaturii române şi a fost reorganizat în anul 2002, cu prilejul ANULUI CARAGIALE.

Muzeul Ion Luca Caragiale, Ploiești, Prahova

Muzeul este găzduit în „Casa Dobrescu”, a apartinut lui Gheorghe Dobrescu”, fost mare comerciant brașovean, si a fost construită la începutul secolului XX după planurile arhitectului Toma N. Socolescu.
În prima sală sunt expuse documente şi fotografii originale ce lămuresc în mare parte problema claselor absolvite de I. L. Caragiale la Ploieşti.
Ambianţa locuinţelor scriitorului şi a camerei sale de lucru este reconstituită în sala a II-a, prin expunerea pieselor muzeale care au aparţinut scriitorului şi familiei sale: oglindă de cristal, masa din lemn cu decor realizat prin sculptare, o canapea şi două scaune, etc.
Pe măsuţa de lucru, alături de toc şi călimară, se află manuscrisul parodiei „Dă dămult…. mai dă dămult…”; în rame de argint sunt expuse fotografii originale ale membrilor familiei şi prietenilor apropiaţi ai dramaturgului.

Muzeul Ion Luca Caragiale, Ploiești, Prahova

În ultima sală este prezentată în mod cronologic activitatea creatoare a marelui scriitor; marile creaţii dramatice: „O noapte furtunoasă”, „O scrisoare pierdută”, „D′ale carnavalului”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, „Năpasta”.
Perioada marilor nuvele şi schiţe caragialiene ocupă de asemenea un rol distinct în expoziţie.
Ediţiile princeps, cu autograful scriitorului, ale volumelor „Teatru”, „Momente”, „Schiţe noue”, sunt expuse alături de fotografii, care pun într-o lumină nouă legăturile de prietenie ale scriitorului.
Sunt expuse traduceri ale operei scriitorului în diferite limbi, afişe de interpretare ale comediilor lui Caragiale în lume: Franţa, Japonia, Spania, Italia, Belgia.