Provenită din zona etnografică a Vrancei, casa din Nereju Mic ilustrează modul de viață al comunităților de munte care au trăit timp îndelungat în cadrul vechilor obști sătești.
Datată în anul 1800, crama din satul Popești, comuna Urechești, județul Vrancea, este o construcție destinată păstrării și prelucrării strugurilor și a vinului.
Schitul Muntioru din satul Neculele, comuna Vintileasca, județul Vrancea, a fost întemeiat în 1999, la aproximativ 1.300 de metri altitudine, în Poiana Muntioru.
Mănăstirea Vărzărești din Urechești, județul Vrancea, este o veche vatră monahală din secolul al XVII-lea, legată de Sfânta Teodora de la Sihla și de Cuviosul Paisie Velicicovschi.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Năruja făcea parte din plasa Vrancea a județului Putna, fiind situată în Munții Vrancei, în zona de curbură a Carpaților.
Mănăstirea Trotușanu din satul Trotușanu, comuna Movilița, județul Vrancea, este o veche vatră monahală întemeiată în 1676, ctitorită de Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi.
Arhitectura tradițională din Țara Vrancei ocupă un loc aparte în patrimoniul cultural românesc prin caracterul său conservator, prin păstrarea unor tipuri vechi de locuințe și prin bogăția elementelor constructive și decorative.
Mănăstirea Rogozu din Slobozia Bradului, județul Vrancea, a fost întemeiată în anul 1647, iar actuala biserică „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” datează din anul 1820.
Ceramica tradițională ocupă un loc aparte în cultura populară românească, reprezentând una dintre cele mai vechi manifestări ale civilizației materiale.
Mănăstirea Târnița din județul Vrancea datează din anul 1702; a fost ocupată de obște de maici în anul 1950, părăsită între anii 1959–1990; biserica de lemn a ars în anul 2006 și a fost înlocuită cu o biserică de zid.