Mănăstirea Buluc, Vrancea - biserica de lemn care a traversat trei secole de istorie
Mănăstirea Buluc din satul Pădureni, comuna Jariștea, județul Vrancea, a avut prima biserică de lemn sfințită la 8 martie, în anul 1679, ctitorită de Isaia Caragea.
Mănăstirea Buluc păstrează o veche biserică de lemn și un valoros patrimoniu de icoane, într-un așezământ monahal cu o istorie de peste trei secole.
Mănăstirea se află în pădurile Măgurii Odobeștilor, la aproximativ 24 de kilometri de Focșani.
Istoricul Mănăstirii Buluc
În jurul începuturilor Mănăstirii Buluc s-au păstrat mai multe tradiții. Unele plasează existența unei vetre monahale în această zonă încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, în timp ce documentele și însemnările ulterioare leagă formarea așezământului de familia Caragea și de sfârșitul secolului al XVII-lea. O veche inscripție atribuită ieromonahului Isaia Caragea consemna ridicarea Schitului Buluc „din Codrul Merei” și hramurile Sfânta Treime și Pogorârea Sfântului Duh. Data de 8 martie 1679 este indicată drept moment al sfințirii bisericii de lemn.
Istoria familiei ctitorilor este completată de un document din 12 aprilie 1716. Gheorghe Caragea, fost dregător militar – „bulucbaș” –, devenit monahul Gherasim, își lăsa averea Schitului „Sfântul Gheorghe” din Vineșești, aflat sub îndrumarea fostului episcop Pahomie al Romanului. Printre martorii documentului apare ieromonahul Isaia, fiul său. Aceste informații arată existența unei puternice tradiții monahale a familiei Caragea și explică, totodată, legătura numelui Buluc cu termenul militar de origine turcă desemnând o unitate de ostași.
În paralel cu această explicație istorică s-a păstrat și o legendă privind numele mănăstirii. Potrivit acesteia, boierul Isaia Caragea și mai mulți răzeși, surprinși de un viscol în timpul unei vânători, s-ar fi strâns „buluc” în jurul focului și ar fi făgăduit să ridice o biserică dacă vor supraviețui. Episodul aparține tradiției locale și nu trebuie confundat cu explicația documentară a toponimului.
În secolele următoare, Schitul Buluc a primit numeroase danii și și-a consolidat rolul în viața monahală a zonei. Catagrafia Eparhiei Romanului din 1809 consemna aici zece viețuitori, iar documente din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea amintesc donații de terenuri, păduri, vii și alte proprietăți.
Unul dintre cele mai dificile momente din istoria așezământului s-a produs în timpul Primului Război Mondial. Ocupat de trupele germano-austriece, schitul a fost devastat, iar biserica de lemn și chiliile au fost afectate. După încheierea războiului, așezământul a fost refăcut, un rol important revenindu-i starețului Casian Carabă.
Între 1922 și 1928, în apropierea vechii biserici de lemn a fost ridicată o biserică mai mare, din zid, cu hramul „Schimbarea la Față”. Lăcașul a avut însă o existență scurtă: cutremurul din 10 noiembrie 1940 l-a distrus, rămânând pentru slujire vechea biserică de lemn. Pe locul bisericii prăbușite a fost amenajat ulterior un altar de vară.
O schimbare importantă s-a produs în 1951, când la Mănăstirea Buluc au fost aduse monahii de la Mănăstirea Cotești. După aplicarea Decretului 410/1959, comunitatea monahală a fost desființată, iar biserica a trecut în grija Parohiei Vărsătura. Cu toate acestea, așezământul nu a fost abandonat de comunitățile din împrejurimi, care au continuat să urce aici mai ales la sărbătoarea Schimbării la Față.
În ultimii ani ai regimului comunist s-au produs noi conflicte în jurul așezământului. Chiliile au fost folosite ca spații de agrement, iar încercările de readucere a vieții monahale au întâmpinat opoziție. În 1988–1989, monahii trimiși aici de Episcopia Buzăului au fost amenințați și agresați, iar în august 1989 biserica a fost vandalizată, fiind distruse cărți și obiecte bisericești.
După 1989, viața monahală a fost reluată treptat. Din 1993, mănăstirea a redevenit așezământ de maici, iar ulterior fostul schit a primit statutul de mănăstire.
Arhitectura Mănăstirii Buluc
Cea mai importantă construcție a ansamblului este biserica de lemn cu hramurile „Sfânta Treime” și „Pogorârea Sfântului Duh”, păstrată în ciuda numeroaselor intervenții și reparații suferite de-a lungul timpului. Este considerată una dintre cele mai vechi biserici de lemn păstrate în această parte a Moldovei și a Carpaților de Curbură.
Edificiul a fost construit în spiritul vechilor biserici de lemn din Vrancea. Inițial avea pridvor deschis, element păstrat până în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, când intervențiile succesive i-au modificat aspectul. În interior nu există pictură murală, însă biserica păstrează un ansamblu valoros de icoane vechi pictate pe lemn, unele datând din epoca fanariotă.
O parte dintre icoane provin din secolul al XVIII-lea, iar alte două lucrări, datate 1830, sunt atribuite pictorului Vasile Dimache. Acest patrimoniu iconografic constituie unul dintre principalele argumente pentru valoarea istorică și artistică a bisericii.
După ce fusese eliminat din evidența monumentelor istorice în perioada comunistă, ansamblul de la Buluc a fost din nou clasat în noiembrie 2014.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Buluc
Cea mai cunoscută legendă a mănăstirii explică chiar numele Buluc. Se spune că Isaia Caragea și mai mulți răzeși ar fi fost surprinși de un viscol puternic în timpul unei vânători. Pentru a se apăra de frig, s-ar fi strâns în jurul unui foc, stând „buluc”, și ar fi promis că vor ridica o biserică dacă vor scăpa cu viață. După salvarea lor, făgăduința ar fi fost împlinită prin construirea bisericii de lemn.
Din perspectivă istorică, numele poate fi explicat însă prin rangul militar deținut de Gheorghe Caragea. În 1679 acesta era bulucbaș, adică comandantul unui „buluc”, termen de origine turcă folosit pentru o unitate militară.
Un episod aparte aparține perioadei comuniste. Deși așezământul fusese oficial închis, pelerinajul de la 6 august a continuat. Familii din satele Podgoriei urcau la Buluc pentru slujba de priveghere, înnoptau în vechile chilii și participau a doua zi la sărbătoarea Schimbării la Față. În acest fel, tradiția pelerinajului a supraviețuit chiar și în deceniile în care viața monahală fusese întreruptă.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Buluc
Mănăstirea Buluc are în prezent obște de maici, viața monahală feminină fiind reluată după 1990.
Vechea biserică de lemn are hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfânta Treime”, ambele legate de ciclul sărbătorilor Rusaliilor și având dată schimbătoare. Un al doilea reper major al așezământului este „Schimbarea la Față a Domnului”, sărbătorită la 6 august, hramul bisericii de zid construite în perioada interbelică și distruse de cutremurul din 1940.
Tocmai sărbătoarea din 6 august a devenit principalul moment de pelerinaj la Buluc. Tradiția a continuat inclusiv în timpul regimului comunist și adună credincioși din Jariștea, Valea Milcovului și localitățile Podgoriei Odobeștilor.
Cum ajung la Mănăstirea Buluc
Din Focșani, traseul continuă spre Odobești, apoi spre Jariștea și satul Pădureni. Din Pădureni, drumul părăsește zona locuită și urcă prin pădurile Măgurii Odobeștilor către mănăstire.
Ultimul segment al traseului a fost descris în repetate rânduri ca un drum forestier, a cărui stare poate depinde considerabil de vreme. Informațiile despre acces trebuie, prin urmare, verificate înaintea deplasării, mai ales după perioade cu precipitații.
Prin vechea sa biserică de lemn, colecția de icoane și istoria unei comunități care a supraviețuit războaielor, cutremurului din 1940 și desființării din perioada comunistă, Mănăstirea Buluc păstrează una dintre cele mai interesante mărturii ale vieții monahale din Măgura Odobeștilor. Redobândirea statutului de monument istoric în 2014 a confirmat și valoarea patrimonială a unui ansamblu a cărui continuitate se întinde pe mai bine de trei secole.
Știi mai multe despre Mănăstirea Buluc, Vrancea - biserica de lemn care a traversat trei secole de istorie? Spune și altora!