Casă răzeșească din Nereju Mic, Vrancea (a doua jumătate a secolului al XIX-lea)
Provenită din zona etnografică a Vrancei, casa din Nereju Mic ilustrează modul de viață al comunităților de munte care au trăit timp îndelungat în cadrul vechilor obști sătești.
Locuința a aparținut răzeșului Stoian Crețu și a fost transferată în Muzeul Satului în anul 1936.
Satul Nereju era cunoscut pentru organizarea sa tradițională în devălmășie, sistem prin care pădurile și pășunile erau folosite în comun. Agricultura ocupa un loc important în viața localnicilor, iar fertilitatea terenurilor era întreținută prin vechi practici pastorale, precum „târlirea” cu oile.
Arhitectura casei
Casa este ridicată pe o temelie de piatră și are pereți realizați din bârne rotunde de brad. Construcția păstrează caracteristicile specifice arhitecturii vrâncene din secolul al XIX-lea.
Fațada este dominată de o prispă închisă, prevăzută cu scândură traforată și stâlpi crestați. În partea închisă a prispei se află un pat de lemn folosit vara pentru odihnă, element întâlnit frecvent în gospodăriile montane.
Acoperișul în patru ape este învelit cu șiță fasonată în formă de „cioc de rață”, iar pereții sunt lipiți cu lut și văruiți atât la interior, cât și la exterior.
Întregul ansamblu este împrejmuit de un gard din scânduri, accesul realizându-se printr-o ingenioasă poartă glisantă din lemn.
Planul casei cuprinde:
* prispă;
* tindă;
* cameră de locuit;
* cameră curată;
* cămară (chiler).
Tinda constituie spațiul de legătură între încăperi și locul în care se păstrau diferite obiecte de uz gospodăresc.
Camera de locuit era centrul vieții cotidiene, în timp ce camera curată era rezervată oaspeților, sărbătorilor și momentelor importante din viața familiei. Cămara era destinată depozitării alimentelor și a bunurilor de preț.
Interiorul este amenajat într-un stil reprezentativ pentru Vrancea. Pereții sunt împodobiți cu lăicere dispuse în dungi policrome și cu numeroase textile decorative.
Pe paturi și pe lăzile de zestre sunt așternute țesături viu colorate, iar în tindă se regăsesc cofe decorate cu motive florale pirogravate și o tobă de piele.
Un element aparte îl constituie măștile expresive din lemn sau din blană, folosite în timpul obiceiurilor de iarnă și la priveghiurile mortului, în cadrul dansului numit „chipăruș”.
Atmosfera interiorului vorbește despre o comunitate în care tradițiile, sărbătorile și meșteșugurile ocupau un loc important în viața de zi cu zi.
În cadrul gospodăriei se remarcă prezența „merindarului”, o construcție specifică zonei, amplasată lângă gard.
Aici gospodina lăsa apă și fructe pentru călătorii care traversau satul, gest considerat un semn de ospitalitate și respect față de drumeți.
Elemente specifice
* casă răzeșească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
* pereți din bârne rotunde de brad;
* temelie din piatră;
* prispă închisă cu traforuri;
* acoperiș cu șiță fasonată în „cioc de rață”;
* poartă glisantă din lemn;
* merindar pentru călători;
* lăicere policrome vrâncene;
* măști folosite la obiceiurile de iarnă;
* tobă de piele și obiecte decorative pirogravate;
* meșteșuguri legate de prelucrarea lemnului, doagelor și șindrilei.
Casa din Nereju Mic păstrează imaginea unei comunități vrâncene în care gospodăria era strâns legată de viața pastorală, de agricultură și de solidaritatea dintre oameni.
Prin arhitectura sa simplă, dar expresivă, și prin bogăția elementelor de interior, locuința ilustrează identitatea culturală a uneia dintre cele mai originale zone etnografice ale României.
Știi mai multe despre Casă răzeșească din Nereju Mic, Vrancea (a doua jumătate a secolului al XIX-lea)? Spune și altora!