Stelian și Aurelia Ogrezeanu, „robii” lutului din Horezu

Meșterul popular Stelian Ogrezeanu a fost și rămâne unul dintre cei mai valoroși și renumiți ceramiști horezeni, contribuind la nașterea renumelui ceramicii de Horezu.
Născut în anul 1932, maestrul a învățat meșteșugul olăritului încă din copilărie, de la tatăl său, Gheorghe Ogrezeanu, la rândul său un olar deosebit de talentat.

O lungă perioadă, meșterul a lucrat vase tradiționale în tehnica specifică centrului de olari de la Horezu, pe care le înfrumuseța cu motivele decorative transmise din generație în generație. Cu timpul, însă, meșterul a îmbogățit patrimoniul cultural horezean, aducând noi concepte ornamentale și aducând în atenția publicului larg ceramica decorativă.

Ajutor de nădejde în opera meșterului a fost, de-a lungul timpului, soția sa, Aurelia Ogrezeanu, care se ocupa nu doar de ornamentarea vaselor, astfel cum se întâmpla în cazul altor familii, ci și cu modelarea lor pe roată, dovedindu-și propria valoare ca meșter olar.
În linii mari, cei doi soți confecționau aceleași piese, lucrând în principal „taiere” (farfurii plate de diverse dimensiuni cu scop decorativ), străchini, ulcioare, căni de moși, oale, lăptare, „ciorbalâce” (castroane mari, adânci, folosite pentru a servi ciorba), cești, glastre, fructiere, sfeșnice, ploști, pușculițe, scrumiere.

Stelian Ogrezeanu lucra, însă, și plăci ornamentale de teracotă, aplice, candelabre, abajururi, rame pentru oglinzi sau tablouri, fructiere, icoane pe ceramică și alte obiecte cu scop decorativ.
Nu doar ceramica decorativă realizată și popularizată de soții Ogrezeanu se remarcă, însă, prin frumusețea ei, și piesele ceramice cu scop utilitar fiind bogat ornamentate și recunoscute pentru valoarea estetică deosebită, aspect ce a condus și la creșterea cererii pentru astfel de obiecte ceramice.

Soții Ogrezeanu au păstrat, în arta lor, formele și compozițiile ornamentale tradiționale, pe care le-au îmbogățit, însă, cu motive ornamentale noi, inedite, executate cu finețe. Tehnicile folosite pentru realizarea vaselor erau, însă, cele tradiționale horezene: desenul realizat cu cornul, stropitul, ornamentarea cu tiparul și „jirăvirea” (tehnică de ornamentare a ceramicii, prin scurgerea culorilor de pe marginile vaselor spre centru). Pntru a jirăvi, meșterii utilizau cornul cu „țiplă” (pană de gâscă înfiptă în vârful cornului).
Motivele decorative folosite de soții Ogrezeanu sunt inspirate din tradiția centrului de olari de la Horezu, la care se adaugă inovația și priceperea meșterilor: motive florale, uneori stilizate foarte mult, cum ar fi bobocii de floare, frunzele, creanga, trifoiul; motive geometrice, cum ar fi punctele, liniile drepte, cercurile, semicercurile, valul; motive astrale, cum ar fi steaua cu șase colțuri, precum și motivul emblematic ceramicii de Horezu, imaginea stilizată a cocoșului.
Cromatica utilizată de meșteri era specifică tradiției hurezene – brun închis, verde, portocaliu, însă, distinctiv, aceștia foloseau și culori aprinse, cum ar fi roșu-cărămiziu.
Ajungând cunoscuți pentru arta lor, soții Ogrezeanu nu mai participau la „bâlciuri” sau târguri pentru a-și vinde marfa, ci își vindeau lucrările direct de acasă, cât și prin magazinele Fondului Plastic, Stelian Ogrezeanu fiind membru al acestuia încă din anul 1064.
Piesele meșterilor au ajuns în atenția publicului și prin intermediul expozițiilor de artă populară și manifestărilor cultural-artistice, în cadrul cărora lucrările celor doi au fost distinse cu diplome și premii: Stelian Ogrezeanu a primit premiul I la Expoziția bienală republican de artă populară, în cadrul mai multor ediții (1959, 1961, 1964), precum și marele premiu al Comitetului orășenesc de cultură și educație socialistă Horezu în 1979. De asemenea, el a participat la majoritatea expozițiilor și acțiunilor legate de promovarea ceramicii populare, însă, în calitate de membru al Uniunii Artiștilor Plastici, lucrările sale nu intrau în concursuri.
Și piesele realizate de Aurelia Ogrezeanu au fost onorate cu premii, aceasta obținând medalia de aur la Expoziția republicană de artă populară din 1974, premiul I la „Cocoșul de Horezu”, în vara anului 1976, marele premiu al Comitetului orășenesc de cultură și educație socialistă Horezu, în 1978 și premiul I la același târg, în 1979, premiul I la Expoziția republicană de artă populară, artizanat și artă decorativă organizată la sala Dalles din București în 1976, precum și premiul II la ediția din 1977 a Festivalului național „Cântarea României”. Soții Ogrezeanu au obținut, de asemenea, premiul I la ediția din 1979 a Festivalului național din 1979.
Stelian Ogrezeanu și-a adus contribuția și în transmiterea tainelor meșteșugului către noile generații, în calitate de profesor la clasa de ceramică din Horezu, precum și în calitate de inițiator al Cercului de ceramică din Horezu.
Cu toate acestea, evoluția tehnologiei și a pieței i-au lăsat meșterului un gust amar. Acesta aprecia că în procesul de creaţie, tehnologia modernă este indispensabilă, iar în plan economic, pentru ca ceramica să reziste ca artă, avea nevoie şi de „negustorie”. Aceste concepții vizau, în esenţă, „eliberarea olarului din dubla sa robie: robia fizică a meşterului în „lupta” cu lutul; robia producătorului în confruntarea cu piaţa. Dincolo de această robie, începe libertatea spiritului creator” .
Luând decizia de a ieși din „robia lutului”, familia de meșteri a luat decizia surprinzătoare de a întrerupe tradiția, stabilindu-se în Germania în anii 80. Contribuția acestora a rămas, însă, esențială dezvoltării ceramicii de Horezu, reprezentând una dintre pietrele de temelie ale dezvoltării și modernizării acestui acum celebru centru de olari.