Palatul Kretzulescu, București

Palatul Crețulescu (sau Kretzulescu) este un palat istoric neogotic amplasat lângă Parcul Cișmigiu din București.
Elena Kretzulescu – fiica Mariei Filipescu și a vornicului Constantin Kretzulescu – născută în 1857 la Paris, a moștenit terenul și casele din Bucuresti ale tatălui său, construite în 1718.

Acesta este terenul pe care ea a comandat arhitectului Petre Antonescu construirea palatului.
Lucrarea a demarat în 1902 la comanda Elenei Kretzulescu, iar ridicarea palatului s-a desfășurat pe o perioadă de doi ani.

În 1927 Primăria Capitalei a cumpărat palatul de la Elena Kretzulescu, în vârstă de 70 ani, care nu mai putea să-l întrețină. În anii urrmători, spațiul a adăpostit Muzeul de Artă Religioasă.
Începând cu 21 septembrie 1972, este sediul UNESCO-CEPES, Centrului European de Învățământ Superior al UNESCO.

“Iar dincolo de zidurile cu acoperişuri crenelate şi strălucitoare, bănuiai o viaţă care, pentru acele vremuri mai ales, nu putea să fie a multora. Din hall-ul larg boieresc pătrundeai în mulţimea saloanelor din jur sau urcai pe scara de nuc masiv într-un etaj unde capriciul unui arhitect pătimaş lăsase în fiecare colţ de zid o surpriză.

Gobelinuri fine şi, în acelaşi timp, uriaşe acopereau unul singur un perete întreg, iar mulţimea covoarelor imaterializa paşii omului. Tapete de mătase alinau privirile nostalgice, în timp ce plafoanele reprezentau cea mai de seamă bogăţie a interiorului, cu încrustări şi auriri în cari Renaşterea îşi dă mâna cu Bizanţul. Erau draperiile cari cufundau totul în noapte, argintăriile cu toată arta Levantului, tablourile cari reprezentau boieri bărboşi, cu caftane uriaşe, fanarioţi cu părul aranjat în reliefuri de metal. Pretutindeni risipă de bibelouri, figurine, ceasornice de toate mărimile, de la pendula grea de stejar până la jucăria fină a porţelanului de Saxa.

Toate păreau aievea şi te-ai fi temut că o să dispară în curând prin fragilitatea lor aparentă, asemeni unor umbre chinezeşti. Sfeşnicele şi mobila lăsau să se întrevadă supleţea acelui empire pe care astăzi nu îl mai întâlneşti decât în ilustraţiile enciclopediilor de artă.

Feeria nu se oprea aici. Scara monumentală ducea într-un parc fabulos, amenajat după gusturile stăpânei – Elena Kretzulescu. În jurul palatului, Elena Kretzulescu a amenajat un parc în suprafaţă de aproape două hectare, cu terase, fântâni arteziene, bazine, izvoare şi poduri.” Narcis Dorin Ion în volumul său “Palate din Bucureşti”