Muzeul Colectivizării din România, Tămășeni, Neamț

Într-un sat din vecinătatea Romanului (județul Neamț), găsim o casă cu gard micuț, roșu și obloane verzi. Această casă, clădită la 1941, alături de alta, chiar din spatele acesteia, dar mai veche, din 1906, găzduiesc Muzeul Colectivizării din România.
Inaugurat în anul 2020, Muzeul Colectivizării din România pornește de la viața unui om, pentru a vorbi despre un întreg fenomen economic, politic și social cu efectele căruia ne confruntăm și astăzi, 70 de ani mai târziu, și după 30 de ani de la căderea regimului comunist în România.

Muzeul Colectivizării își propune să contribuie la procesul terapeutic, la nivel colectiv, de eliberare de sentimentul cronic de neîncredere al românilor, atât în semeni, cât și în forțele proprii.
Pe lângă valența educațională, recunoașterea și expunerea publică a dramelor petrecute în istoria recentă oferă premisele pentru o dezvoltare a societății mai justă și mai echilibrată.
Spațiul care poate fi vizitat la acest moment este alcătuit din cinci camere ale noii case.
Intrarea în muzeu se face prin camera din mijloc, cea mai mare, care a fost magazinul Cooperativei. În dreapta se află camera „Pământ”, care vorbește despre drama țăranilor, iar ultima cameră este denumită „Casa”, fiind spațiul de locuit al familiei.
La aceste trei camere, se adaugă alte două spații inaugurate la sfârșitul lunii noiembrie: camerele „Furia” și „Pâinea”.
Acest ansamblu explică procesul colectivizării din România dintre anii 1949-1962, dar ilustrează și multe aspecte ale stilului de viață din regimul comunist.

Între anii 1949-1962, Partidul Comunist Român a dispus confiscarea proprietăților agricole (unelte, animale și pământuri) deținute de țăranii români și integrarea lor în ferme agricole de stat. Acest proces s-a desfășurat în satele românești cu forța. Procesul colectivizării în România a avut nenumărate consecințe asupra cetățenilor, iar cuprinderea acestei perioade într-un muzeu e o inițiativă care merită apreciere.