Vila Stătescu, Câmpulung Muscel, Argeș

Vila a fost construită în 1900 după planurile arhitectului Cristofi Cerchez şi a aparţinut lui Eugeniu Stătescu, ministru al Justiţiei, ministru de externe, senator şi ilustru profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti.
A fost donată în 1918 de Cecilia Petrescu Stătescu Eforiei Spitalelor Civile pentru a se înfiinţa Azilul Stătescu-Petrescu.

Cariera politică a lui Eugeniu Stătescu a fost importantă.

Între 1876-1879 a fost ministru al Justiţiei în două cabinete conduse de I.C. Brătianu, iar între 1881-1888 a fost ministru în cabinetul lui I.C. Brătianu, deţinând portofoliul Afacerilor Străine. Apoi a redevenit ministru la Justiţie în perioada 1895-1896, în guvernul liberalului D. A. Sturdza.
De altfel, cei doi au colaborat în realizarea dosarului de urmărire a mitropolitului Ghenadie, fost episcop de Argeș, iar această hotărâre a declanșat protestele ce vor duce la căderea guvernului.
De altfel, pentru Eugen Stătescu acest scandal va fi sfârşitul carierei poltice, dar şi începutul legării sale de Câmpulung.
Aici începe construcţia unei vile impresionante în anul 1900, de care nu a mai apucat să se bucure prea mult, din cauza vârstei înaintate. Parterul, de o masivitate pronunţată, pune în evidenţă supleţea şi eleganţa sălii de la etaj.
Foişorul care marchează intrarea domină faţada dinspre stradă.
Clădirea este decorată cu chenare, brâie, lemnăturie cioplită şi arcaturi (şir de mici arcade decorative).