Tanti Viorica Căciulă din Ciocanu, Dâmbovicioara. Artizana de grădini din mărgele 

Altă comoară descoperită de curând la Dâmbovicioara este rodul mâinilor unei octogenare care n-a înstrăinat nimic din moştenirea familiei. Şi nu ne referim la case şi pământuri, ci la frumuseţile create cu războiul de ţesut şi acul care a cusut lucruri nepreţuite.

Niciun preţ n-a încântat-o pe tanti Viorica atât de mult încât să se poată despărţi, de pildă, de ia de căsătorie a mamei sale. O ie veche de peste o sută de ani, pe care a îmbrăcat-o pentru noi, împreună cu o vestă împodobită cu mărgele din belşug, cusute manual, şi o fotă în aceleaşi tonuri ca ale iei, bej, auriu şi argintiu.

Când ne-a propus un interviu cu Viorica Căciulă, din Ciocanu, satul de la înălţimea Dâmbovicioarei, Raluca Busioc, de la Centrul de Informare şi Promovare Turistică al comunei, ne-a vorbit despre „piesa de rezistenţă” a artei populare a acesteia: legătorile pentru marame. Însă produsele de artizanat realizate de dâmbovicioreanca în vârstă de 84 de ani nu se limitează la rafinatul accesoriu, pentru execuţia căruia îţi trebuie talent, migală şi ochi buni. Cum la tanti Viorica încă funcţionează cele trei calităţi, iar altcineva în sat nu mai lucrează, primeşte în continuare comenzi de la femeile care vor să aibă costumul popular complet la slujbele de sărbători.   

La 84 de ani, continuă să coasă legători pentru marame şi să tricoteze ciorapi                

Vizita pe care i-am făcut-o Vioricăi Căciulă s-a întâmplat să fie într-o zi de iarnă veritabilă în satul Ciocanu, unde de-abia zăreai casele din pricina ninsorii agitate de vântul puternic. În casă, soba duduia ca în miezul lui Gerar. Fiica Vioricăi, Mariana Căciulă, Folea prin căsătorie, este deţinătoarea unei pensiuni în curtea casei părinteşti. Prima pensiune din Ciocanu, deschisă în 2000. Turiştii cazaţi aici ajung s-o cunoască şi pe mama gazdei lor, la care găsesc o pereche de ciorapi călduroşi sau o decoraţiune din catifea cu mărgele cusute, întocmai ca legătoarea pentru maramă şi brâul purtat la fotă.

Tanti Viorica, o femeie de un umor irezistibil, este un magnet pentru oaspeţii pensiunii „trataţi” cu poveşti de familie, cu legendele locului şi demonstraţii de lucru. „Domnişoară, aici sunt şapte ierni şi-o vară.”, ne-a întâmpinat cu o glumă Viorica Căciulă, pe care am întrerupt-o de la tricotatul unei perechi de ciorapi de lână. Are mai multe lucruri începute: o legătoare pentru maramă, un brâu de catifea cusut tot cu mărgele multicolore, şerveţele decorative executate în aceeaşi tehnică.

Născută pe 1 iulie 1939, într-o casă amplasată lângă Peştera Dâmbovicioara, Viorica s-a mutat la Ciocanu după căsătorie. Este singura supravieţuitoare dintre cei şapte copii, câţi au văzut lumina zilei în familia sa. Ce-a învăţat de la părinţi? „Să muncesc. Atât. De la munci agricole, până la cusut şi ţesut. Numai muncă. Altceva n-am făcut.”, spunea tanti Viorica, care altceva nu face nici în prezent.        

   Mamă a patru fete, Viorica le-a învăţat ce a învăţat şi ea de copil. Fata ei, Mariana, a deprins lucrul la război de când avea şapte ani, în timp ce surorile sale au fost mai pricepute la cusutul cu acul. Tot ce se vede în casă trădează faptul că, de fapt, ţesutul la război, a fost ocupaţia de bază a Vioricăi.  

Punctam în deschiderea articolului că Viorica Căciulă nu s-a îndurat să se despartă de costumele şi obiectele de decoraţiune ale casei, lucrate în decursul celor opt decenii şi jumătate de viaţă. Păstrează inclusiv războaiele de ţesut, unul mare, altul mic, cu ajutorul cărora bucură ochii vizitatorilor cu probe de lucru fascinante pentru cei trăiţi la oraş. Mai ales dacă oraşul este unul din afara ţării! Pragul gospodăriei ţărăneşti de la Ciocanu este trecut deseori de străini vrăjiţi de frumuseţile viu colorate care îmbracă pereţii locuinţei, unele reproducând scene din poveştile de altădată. Ce nu este ţesut la război este cusut manual. Pentru multe dintre ele a folosit numai mătasea, care îi dă de furcă serios cusătoresei cu felul năzuros de a se înfăşura pe ac.

Testamentul lăsat de mamă: „Să munceşti ca să le dai fetelor şi nepoatelor tot ce le trebuie!”

„De mică copilă m-am „jucat” cu mărgelele mamei. Aşa am început să le cos. Am învăţat de la bunica şi de la mămica mea. Mult timp n-am mai făcut. Dar când mi s-au făcut nepoatele mari, mi-au cerut legători pentru maramă. Lucrul de mână este greu, dar mi-a fost drag. La bătrâneţe, am cusut pentru nepoate şi strănepoate, cărora le-am dat fote, ii, bete, tunici cu mărgele. Mama mi-a spus: „Să munceşti ca să le dai fetelor şi nepoatelor tot ce le trebuie!” Am o strănepoată care este la dansuri populare.”, este îndemnul primit sub forma unui testament de suflet de la mama care i-a pus acul şi pânza în mână. Şi-a respectat legământul, lucrându-le veste şi legători şi dându-le în plus fote şi ii din „averea” părintească.    

„Am cusut acum, la bătrâneţe, vreo 60 de bucăţi.”, povestea tanti Viorica despre interesul femeilor pentru podoaba care desăvârşeşte marama prin coloritul extraordinar şi motivele florale pretenţioase. Cele mai recente comenzi le are de la nişte bucureştence care abia aşteaptă să le primească.  

„Lucrez de toate… pulovere, ciorăpei… Am făcut şi plocade, şi pentru străini, şi pentru oameni din sat. Nu-mi place să stau. Ce văd cu ochii, cu mâna nu las. Turiştii care vin la Mariana vin şi la mine să mă vadă. „Mamaie, nu te-ai schimbat.”, îmi spun. „Ei, îmi spuneţi ca să mă bucur că sunt frumoasă!” Au cumpărat şi străinii, şi legători, şi ciorăpei.”, a continuat interlocutoarea noastră.  

 

A restaurat iile vechi moştenite de la mamă. N-a vândut nimic din ce i-au lăsat părinţii    

De parcă n-ar fi fost de ajuns pentru a ne uimi vederea unei vârstnice de 84 de ani cosând o puzderie de mărgeluţe pe un material capricios, respectând modelul trasat cu creta, Mariana a „plusat” cu iile restaurate de mama sa. Porţiunile afectate de trecerea timpului au fost „reparate” cu acul de tanti Viorica. Dintre toate, cea mai veche este o ie a mamei Vioricăi, care arată spectaculos. Şi baticul cusut cu fir aurit este o splendoare. „Ia asta a avut-o mama de tânără. Şi am eu 84 de ani. Are o sută şi! Mi-a plăcut să nu le dau. Eu n-am vândut nimic de la părinţi. Tot, tot, tot am păstrat. Aici, au vândut mulţi. Eu le-am spus: „Nu vindeţi, lăsaţi să aibă strănepoţii noştri!”, spunea Viorica Căciulă. A depăşit suta şi fota, componentă a costumului de căsătorie păstrat ca pe un bun sfânt de tanti Viorica.    

Nu face lucrurile despre care povestim pentru că n-ar avea din ce trăi. Fiicele au propriile case şi venituri şi îi pot asigura un trai tihnit mamei lor. Însă, dacă n-ar fi avut această ocupaţie prin care tanti Viorica se face utilă şi căutată, poate că nu s-ar fi menţinut, fizic şi psihic, atât de bine. Straiele cernite, de doliu, semn al tragediilor ce i-au marcat viaţa, sunt în opoziţie cu firea veselă a bunicii, care ne-a binedispus cu vorba hazlie.

Suspină când vorbeşte despre „copiii ei”, strănepoţii, pe care îi aminteşte în povestirea sa cu dor. Îl aşteaptă pe cel mai mic dintre cei patru strănepoţi, care s-a angajat că o vizitează când se coc fragii. „Le fac plăcerea asta. Mă duc cu ei, dau iarba la o parte ca să culeagă frăguţele ei, cu mânuţele lor. Au venit pe la noi nişte profesori cu copiii. Le-am cules fragi, pe care i-am băgat pe un fir de iarbă. Să nu mai plece copiii! „Nu plecăm fără bunica!”, spunea tanti Viorica despre bucuria inimii sale.

Culege singură afine, mure, zmeură, fragi şi muguri de brad pentru dulceţuri şi siropuri preparate tot de ea

Deşi are ajutor din partea fiicelor, Vioricăi Căciulă îi place să ţină ea rostul casei: să gătească, să umple cămara cu dulceţuri şi siropuri preparate de ea din fructe culese tot de ea. Când aude pe unde s-a cocoţat ca să-şi procure „materia primă” pentru siropul din muguri de brad, pe Mariana o încearcă emoţii după emoţii. Când îşi revine din uluire, o dojeneşte cu blândeţe, de teamă că se loveşte şi păţeşte ceva. Însă ştie că nu poate s-o oprească să facă treabă, pentru să statul degeaba i-ar grăbi sfârşitul.

„Îşi face dulceaţă de căpşuni din grădină. Se duce după afine, după mure, după zmeură, după fragi, după muguri de brad. S-o vedeţi cum se atârnă de brad ca să culeagă mugurii pentru sirop! Pe mama a ţinut-o voinţa de a munci. Voinţa de a face. Ea şi-a ţinut copiii prin lucru. Cu lucrul de mână, lucrul la animale, ne-a ţinut pe noi. Părinţii meu au fost oameni gospodari, simpli, calculaţi, care şi-au văzut de treaba lor. Mama încă lucrează: şi ciorapi în cârlige, şi legători, a făcut şi veste cu mărgele. A făcut pentru toate fetele şi nepoatele. A lucrat pentru copii. Asta a fost credinţa ei: „copiii mei”.”, a completat Mariana Folea istorisirea mamei.

Mulțumim pentru text si imagini dnei Magda BĂNCESCU!