Casa memorială Liviu și Fanny Liviu Rebreanu, București

Casa memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu” se află într-un apartament lipit de cel care adăpostește Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” și a fost cumpărat chiar de scriitorul Liviu Rebreanu (1885-1944), în anul 1934, pentru fiica sa Puia-Florica Rebreanu.
Spațiul și patrimoniul au fost donate de aceasta cu dorința de a fi prezentate și realizările mamei sale, Fanny – Ștefana Rădulescu (1888-1976), o talentată actriță a vremii.

Donația s-a făcut în anul 1992, apartamentul devenind casă memorială în anul 1995, când Puia-Florica Rebreanu s-a stins din viață. Ulterior, spațiul a fost renovat și inclus în circuitul cultural-turistic.
Colecția cuprinde piese de mobilier, documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii, precum și tablouri valoroase, pictate de Camil Ressu, Jean Steriadi, Nicolae Dărăscu, Francisc Șirato, și sculpturi realizate de Milița Petrașcu, Ion Jalea, Oscar Han.
A fost inaugurat în 1995. În holul de la intrare putem întâlni valoroase lucrări de grafică (cărbune, creion, peniţă). În living sunt impresionante tablourile de dimensiuni considerabile, în care sunt reprezentate atât mama, cât şi fiica, opere care poartă semnătura lui Camil Ressu.

Alte lucrări de artă plastică pot fi văzute în cea mai importanta încăpere a casei, biroul romancierului, ce poartă semnătura unor prestigioase peneluri ale vremii (Steriadi, Miliţa Pătraşcu, I. Jalea, Fr. Şirato).
În camera în care a locuit cândva fiica celor doi scriitori se detașează fotografiile de familie, câteva picturi, dar şi o frumoasă colecţie de icoane care, dispuse pe un întreg perete, creează impresia unei catapetesme.
Cel mai impunător spaţiu al muzeului este sufrageria, în care tronează impresionantul mobilier Biedermeier, în care se prelungeşte colecţia de icoane, o pendulă cu soclu, piesă unicat.
În bucătărie este prezentată o impresionantă colecţie de ceramică (specifică zonei Ardealului) ce tapetează pereţii.

Născut la 1885 în Tîrlișua, jud. Bistrița-Năsăud, a fost un elev model.

A mers la Academia Militară din Budapesta pentru că, din cauza situației financiare, nu și-a putut urma adevărata pasiune, medicina.

În 1906, a fost repartizat ca sub-locotenent în armata austro-ungară din Gyula. În 1907, a început să scrie în română, maghiară, germană și franceză.

Un an mai târziu, a debutat în presa românească, la revista Luceafărul, cu nuvela Codrea. Tot în același an, a plecat din armată, iar guvernul de la Budapesta a cerut extrădarea sa.

A fost arestat și închis la Văcărești, apoi transferat la Gyula. În închisoare, scrie o serie de povestiri și traduce alte opere, mare parte publicându-le apoi.
În 1911, eliberat fiind, revine în țară și e numit Secretar literar la Teatrul Național din Craiova, unde o cunoaște pe Ștefana (Fanny), actrița desăvârșită ce-i va deveni curând soție.
Vremurile tulburi ale Primului Război Mondial l-a făcut să se ascundă la Iași, fiind declarat dezertor.

În 1920, a publicat romanul Ion, iar în 1922, Pădurea spânzuraților, ambele opere au avut un real succes.

A urmat o perioadă extrem de prolifică în cariera sa de scriitor, întreținută cu țigări și cafea. În 1928, a devenit director al Teatrului Național.

Ajută și pe alții să descopere: