Casa si colectia Severeanu, Bucuresti

Casa Severeanu, situata pe Strada Henry Coandă nr. 26, sector 1, este un exemplu tipic pentru arhitectura bucureșteană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind o clădire în stil eclectic, cu influențe neobaroce ca: ferestre mici ovale, elemente decorative florale, ghirlande, bosaje, cornișă și console cu atic decorativ.

În curte s-au păstrat „acareturile”.

Colecția a fost donată Muzeului de Istorie al Municipiului București, ca urmare a dorinței exprimate de doctorul George Severeanu în 1939.

Colecţia „Maria şi dr. George Severeanu” a fost donată municipalităţii de medicul radiolog George Severeanu, pasionat colecţionar de antichităţi şi primul director al Muzeului Municipiului Bucureşti şi mai apoi de către soţia acestuia Maria, fiind deschisă pentru public în casa unde au locuit cei doi, în luna noiembrie 1956. În perioada imediat următoare a fost adusă în Casa Severeanu şi expoziţia numismatică a muzeului, care funcţiona în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Colecţia este structurată pe mai multe categorii de artefacte, dintre care seria de obiecte arheologice care cuprinde vase greceşti antice, statuete de Tanagra, bronzuri şi marmură, sticlărie romană, geme şi camee antice, ceramică aparţinând culturilor Cucuteni, Vădastra, Wietenberg şi Boian, este deosebit de valoroasă.
Colecţia are peste 11.000 de piese: arheologie preistorică (tezaurul de la Ostrovul Mare, din epoca bronzului, depozitul de seceri de bronz de la Guşteriţa, piese de harnaşament din epoca fierului) şi greco-romană (ceramică grecească pictată, amfore ştampilate, statuete tip Tanagra, sticlărie romană); numismatică antică, medievală, modernă şi contemporană, medalii, din care se remarcă o bogată colecţie de monede medievale româneşti; artă (gravuri vechi, picturi de Anton Chladek, Theodor Aman, Arthur Verona); istorie.

În ceea ce priveşte colecţia numismatică, aceasta cuprinde circa 9000 de obiecte din aproape toate perioadele istorice, de la monede greceşti autonome şi provinciale, geto-dace, emisiuni romane şi bizantine, la monede medievale ale Ţării Româneşti şi Moldovei, dar şi piese moderne.


George Severeanu (26 iulie 1879, București –20 septembrie 1939) a fost un medic radiolog, unul din întemeietorii radiologiei medicale românești, și un pasionat colecționar de antichități.
George Severeanu s-a născut în București, fiind fiul medicului Constantin C. Dimitrescu Severeanu, chirurg și profesor la Facultatea de medicină din București.
Dr. George Severeanu a fost unul din primii medici radiologi din București.