Simona TĂNĂSESCU, sculptor, ceramist

Simona TĂNĂSESCU s-a născut la București, in anul 1959.

In anul 1983 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative, specializare „Ceramică-Sticlă-Metal”, București, România; iar in 2001 Master Management Cultural (SNSPA), Licenţa în specialitatea „Comunicare”.
In 2011 a obtinut titlul de Doctor în Artă – Arte Vizuale al Universităţii de Arte, Bucureşti, România.

Mă consider privilegiată şi „aleasă” de către Ceramică; nu abordez această opţiune, această întâlnire, din perspectivă senzorială, umorală sau sentimentală. Nu iubesc ceramica, ci mă simt aparţinând acestei lumi a ritualului împărtăşit sau a ritualului singuratic, a rigorii şi a libertăţii în limitele rigorii, a tranzacţiei cu forţele esenţiale, a jocului şi a căutărilor. Ce mă motivează să continuu? Sunt resorturi adânci şi misterioase din care îmi augmentez plăcerea. Pentru mine, ceramica este o vocaţie de maturitate.” Simona TĂNĂSESCU

Lucrări în Muzeul Ceramicii, Arandjelovac şi Muzeul TERRA, Kikinda, Serbia; Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României; Colecţii din Serbia (Galeria „Golden Eye”, Novi Sad; Arandjelovac, Colecţia Ruza Nikolic).

Lucrări în colecţii private din Franţa (Nisa, L’Escarenne, Paris), Germania (Freibourg).

Premii şi distincţii:
1993 – Premiul „Mac Constantinescu”;
1994 – Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru tineret;
1997 – Menţiune de onoare, Aveiro, Portugalia;
1998 – Premiul „Ambient” acordat de Uniunea Artiştilor Plastici pentru Programul HAR;
2001 – Distincţie acordată de Fundaţia LOBYART;
2004 – Premiul al III-lea împreună cu grupul „MIRON” la Concursul pentru monumentul Revoluţiei Române;
– Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.