Muzeul Secuiesc al Ciucului, Miercurea-Ciuc, Harghita

Muzeul Secuiesc al Ciucului isi are sediul în monumentul istoric Cetatea Mikó.
A fost înfiinţat în anul 1930 de către Asociaţia Muzeală din Ciuc.
Prima expoziţie a fost organizată în 1930, cuprinzând peste 130 obiecte din domeniile: etnografie, artă sacrală şi artă plastică. expoziţia ocupa 13 săli ale cetăţii.

În 1972 s-a aprobat înfiinţarea unei secţii în aer liber, pe terenul din spatele cetăţii Mikó. În prezent, secţia în aer liber este alcătuită din şase case ţărăneşti (din Ciucsângiorgiu, Cozmeni, Plăieşii de Sus, Joseni, Sânsimion şi Corund), o fântână, un grânar, 16 porţi secuieşti şi un fragment de poartă.
Muzeul are la ora actuală următoarele categorii de exponate:
• 85.535 relicve arheologice,
• 8.675 obiecte etnografice,
• 6.758 cărţi din colecţia mănăstirii franciscane,
• 809 manuscrise,
• 2.096 obiecte numismatice,
• 126 arme vechi,
• 6.271 opere de artă ale lui Nagy Imre
• precum şi o colecţie de minerale şi ape minerale.

Castelul Mikó, cu plan geometric regulat și bastioane italienești, ridicat în stilul renașterii târzii, este cel mai vechi și mai important monument istoric al orașului Miercurea Ciuc.
Poartă numele constructorului, Francisc Mikó (1585-1635), în documentele vremii fiind menționată și ca noul castel al lui Mikó. Construirea castelului a început în primăvara anului 1623, la zece ani după ce proprietarul a devenit căpitan suprem al scaunelor secuiești Ciuc, Gheorgheni și Casin.