Constantin Daradici, pictor

Constantin Daradici s-a născut in data de 1 august 1948 la Bucuresti, si a încetat din viata in februarie 2017, in Bucuresti. Sotul pictoritei Iulia Cândea Daradici, tatal artiștilor Bogdana Maria Daradici si Gabriel Daradici.

Absolvent al institutul de arte plastice “Nicolae Grigorescu” secția pictura, profesorii: Alexandru Cumpăta, Corneliu Baba, Gheorghe Șaru si Constantin Crăciun.

Calatorii de documentare: Germania. Tabere de creație: Tescani, Gura Văii , Gărâna Trei Ape (Reșița), Sozopol, Bulgaria, Arieșeni, Sighișoara

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (Visual Artists’ Union of Romania‏) din 1979.

Pur şi simplu, Constantin Daradici nu are nevoie nici de intermediari, nici de solidari – fie aceştia afini spirituali sau simple paradigme de gândire dobândite – pentru a realiza în fiecare lucrare a sa o imagine grăitoare prin ea însăşi, complet epurată de intruziuni simbolice sau de alt fel de sugestii teoretice. Pictura lui este un continuu strigăt de mirare, de admiraţie spontană în faţa naturii şi a realităţii (mai precis, a peisajului, inclusiv cel citadin), singura sursă de inspiraţie care merită – în opinia implicită a artistului – să fie luată în seamă.

Simplitatea acestei opţiuni tematice, la care se adaugă acurateţea reflectării ei printr-un desen subînţeles, dar cu atât mai ferm în a-şi face simţită funcţia de structurare a spaţiului, ne îndeamnă să luăm în calcul chiar şi ipoteza potrivit căreia Constantin Daradici ar fi, dincolo de inapetenţa lui pentru sofisticării stilistice, un promotor al tradiţionalismului, deghizat într-un inocent impresionist de ocazie.” Corneliu OSTAHIE

Lucrări in colecții particulare din Romania, Austria, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Iugoslavia, Israel, Japonia, Coreea de Sud, Canada, Olanda, Spania, Turcia, Suedia, Anglia, Australia si S.U.A..