Claudiu CIOBANU, pictor

Claudiu Ciobanu s-a născut pe 8 iunie 1984 la Bârlad, județul Vaslui.

Este absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design, UNAGE Iași, licență și masterat, cu multiple apariții pe simezele naționale și europene, premiat în cadrul saloanelor de artă românești.

A participat în diferite proiecte atât naționale, cât și internaționale, fiind prezent în expoziții din Israel, Washington, Berlin, Viena.

Pictura sa funcționează ca o privire de ansamblu asupra prezentului, temele centrale fiind natura memoriei umane, limitele comunicării interumane, dar și teme precum schimbarea climatică, scenarii posibile pentru viitor sau modele sociale alternative.