Constantin TOFAN, pictor

Constantin Tofan s-a născut la data de 14 aprilie 1952, comuna Gârceni, judeţul Vaslui.

Profesor universitar dr. în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, Facultatea de Arte Vizuale și Design, secția Pedagogia Artelor Plastice și decorative.

„Constantin Tofan, un pictor al tuturor anotimpurilor, sensibil ca un poet și aplecat asupra subtilităților tonale ca un impresionist plin de fervoare, are un tact al său în comunicarea prin artă cu inefabilul. Pentru pictor, peisajul este o stare de spirit, un mod de a pune în relație senzualitatea percepțiilor vizuale cu sobrietatea unui veritabil arhitect al imaginii.

Natura îi oferă o schemă posibilă, o relație desprinsă dintr-o gamă strălucitoare prin efect și armonioasă prin sens, după care intervine firesc nevoia de a ordona acest efluviu al unei exteriorități spre a deveni expresia particulară a eului profund.” Valentin Ciucă

Suntem o țară cu un potențial artistic fantastic, dar am rămas cu visul la boemie. Avem un univers al nostru românesc, genetic, imprimat în noi; gândiți-vă la arta populară, de unde își ia seva substanțială. Iile românești sunt deosebite, au cucerit planeta cu motivele și culorile imprimate, iar ceramica din zona Moldovei are o plasticitate aparte. Suntem un popor de artiști, de ce să nu recunoaștem, dar nu știm să fructificăm potențialul creativ.” Constantin Tofan

Premii:
2011, 2005 Premiul pentru pictură Lascăr Vorel, Bienala Națională de artă plastică, Piatra Neamț
2008 Premiul de Excelență din partea Primăriei Municipiului Iași, Salonul Artis
2008 Premiul Pogor pentru întreaga activitate în domeniul artelor plastice, acordat de Primăria Municipiului Iași
2001 Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, pentru Ciclul Permanențe
2000 Premiul pentru pictură Corneliu Baba, acordat de U.A.P. din România