Carol STORCK, sculptor
Carol STORCK (prenumele de botez Johann Ludwig Carl) s-a născut la Bucureşti, in anul 1854 si a încetat din viata la data de 25 august 1926, la București. A fost fiul sculptorului Karl Storck și frate al lui Frederic Storck.
Carol Storck aparține celei de-a doua generații a unei familii care a marcat decisiv istoria sculpturii românești. A fost fiul sculptorului Karl Storck (1826–1887), din prima sa căsătorie cu Clara Ihm, originară din Hanau. Copilăria și tinerețea lui Carol Storck s-au desfășurat sub semnul atelierului patern, într-un mediu în care sculptura monumentală, munca asupra materialului și rigoarea profesională făceau parte din viața cotidiană.
„Autoportret” (1926, ipsos policrom, 28x25x46 cm), de Carol Storck, prezintă bustul sculptorului, cu mustață amplă și trăsături atent modelate.
„Frederica Storck” (ronde-bosse în teracotă, 56 × 44 × 27 cm, semnat și datat pe postament, spate) este portretul celei de-a doua soții a lui Carol Storck, născută Olescher, realizat în 1884.
După studii gimnaziale la Brașov, Carol Storck își începe formarea artistică propriu-zisă în afara României. În 1870, pleacă la Florența, unde studiază sculptura cu Augusto Rivalta (1837–1925). Deși Rivalta devenise între timp profesor la Institutul Florentin de Arte Frumoase, Carol Storck nu a fost influențat stilistic de acesta, păstrându-și o orientare personală. Studiile sale au fost susținute financiar de doamna Gilpin, fapt care i-a permis să-și continue formarea într-un mediu artistic de prim rang. În 1875, în ultimul an de studii, primește premiul al II-lea, confirmându-și deja capacitatea profesională.
„Karl Storck” (ronde-bosse în gips, 86 × 57 × 34 cm, semnat și datat în spate pe umărul drept) este portretul tatălui artistului, realizat în 1889 de Carol Storck, cu o figură conștientă de poziția sa socială.
Revenirea temporară în România este urmată, în 1876, de o decizie radicală: plecarea în Statele Unite ale Americii, la Philadelphia, în căutarea unui loc de muncă și a unei afirmări independente. Drumul său urmează, într-un fel, traseul unui frate al tatălui său, Heinrich Ihm. Primele luni sunt dificile: lucrează într-o fabrică de cutii de lemn și realizează mici sculpturi funerare, prin care își câștigă existența.
În 1877, participă la o expoziție de artă din Philadelphia, unde expune portretul copilului Dellachause și portretul fabricantului Dixton. Un an mai târziu, în 1878, este prezent la Salonul Oficial din Philadelphia cu o statuetă din teracotă, Privește florile gingașe, iar în 1879 revine la același salon cu două lucrări semnificative: portretul lui Fortuny (gips patinat) și o compoziție inspirată din Neguțătorul din Veneția de Shakespeare (teracotă). Tot în această perioadă realizează portretul reverendului William Smith, primul rector al Universității din Philadelphia.
Anii americani sunt esențiali pentru maturizarea sa artistică
Carol Storck își câștigă existența din vânzarea sculpturilor și din lecții de desen, iar dorința de aprofundare îl conduce în atelierul celebrului pictor și profesor Thomas Eakins, rector al Academiei de Arte Frumoase din Philadelphia. Aici studiază desenul și anatomia, dobândind o rigoare care se va reflecta ulterior în lucrările sale. Desenele și gravurile realizate în această perioadă se păstrează astăzi în colecția Cabinetului de Stampe al Academiei Române și în colecția de Stampe a Muzeului Național de Artă al României.
În 1880, la insistențele tatălui său, Carol Storck se întoarce definitiv în România pentru a lucra în atelierul de sculptură al lui Karl Storck. Rolul său devine esențial în transpunerea în marmură a sculpturilor monumentale realizate de tatăl său, printre care se numără Ana Davila și Protopopul Tudor Economu. Această activitate îi consolidează experiența tehnică și îl integrează deplin în marile proiecte ale sculpturii românești de sfârșit de secol XIX.
În 1886, expune sculptura Progresul la „Cercul artistic literar Intim Club”, iar în 1887, după moartea lui Karl Storck, preia atelierul de sculptură al acestuia, devenind continuatorul direct al tradiției familiei. Un an mai târziu, în 1888, se căsătorește cu Berta Zeidner din Brașov, cu care are patru copii: Clara, Alexandru, Ella și Jenny.
Activitatea sa se desfășoară intens atât în plan artistic, cât și instituțional. În 1890, devine membru fondator al Societății „Cercul Artistic”, una dintre cele mai importante asociații artistice ale vremii, care va funcționa până în 1947. Carol Storck este casierul societății timp de mai mulți ani, iar în 1912 este ales președinte, confirmându-și prestigiul în mediul artistic bucureștean.
Pe plan monumental, primește comenzi importante
În 1895, realizează trei alegorii pentru Palatul de Justiție din București: Prudența, Forța și Temperanța. În 1900, execută două alegorii pentru Palatul Poștelor (astăzi Muzeul Național de Istorie): Drum de fier și Electricitatea, sculpturi distruse ulterior în urma cutremurului din 1940.
În 1903, creează sculptura monumentală din bronz Generalul doctor Carol Davila, amplasată în fața Facultății de Medicină din București, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale.
De-a lungul carierei, Carol Storck participă constant la Saloanele Oficiale și la expozițiile Cercului Artistic, expunând portrete ale contemporanilor și mici statuete. Alături de tatăl său, are un rol major în realizarea unor monumente funerare de mare amploare, printre care se numără monumentele familiilor Aman, Polina Russenescu, Jenny Galeșteanu (Craiova), Izvoranu și Xantopol (Cimitirul Bellu, București). Numărul impresionant al acestor lucrări și calitatea lor artistică constituie dovezi clare ale măiestriei sale.
Carol Storck a conceput și proiecte de sculpturi monumentale rămase, din păcate, în stadiul de schiță, precum monumentul Honterus la Brașov și monumentul pictorului Theodor Aman. Aceste proiecte nefinalizate sunt mărturii ale unui talent care nu a fost pe deplin valorificat la scară monumentală.
La 25 august 1926, Carol Storck se stinge din viață și este înmormântat în Cimitirul evanghelic din București.
Autoportret (1926) este un bust realizat de Carol Storck, în care artistul se reprezintă cu rigoare și sobrietate. Lucrarea surprinde trăsături ferme și o expresie concentrată, caracteristice autoanalizei târzii, fiind datată în anul morții autorului.
„Doamna Gianni” (basorelief în marmură, diametru 40 cm, semnat și datat în dreapta) redă, în profil clasic și rafinat, un portret feminin realizat de Carol Storck în 1897.
Bogdan Petriceicu Hașdeu (1905) este un bust realizat de Carol Storck, care surprinde cu realism sobru figura intelectualului, redată cu barbă bogată, trăsături accentuate și atitudine meditativă.
„Gheorghe Magheru” (1883, terra cotta, 18x15x17 cm), de Carol Storck, redă bustul revoluționarului, cu mustață și eșarfă amplă.
Părinților Neamului Românesc, Traian, Carol I (alamă patinată, 9 × 6 cm, 1906) reunește, în compoziția realizată de Carol Storck, două profile simbolice și o perspectivă monumentală centrală, într-o plachetă comemorativă cu expresivitate solemnă și detalii atent modelate.
„Portret de femeie șezând (Iulia Săulescu)” (ronde-bosse în teracotă, 42 × 31 × 25 cm, nesemnat, nedatat) surprinde o prezență elegantă și introspectivă, modelată de Carol Storck între 1880–1890.
„Grup (Ekkehard și Hedwige)” (ronde-bosse în teracotă, 26,5 × 11 × 9,5 cm, semnat și datat pe postament, stânga) ilustrează, prin Carol STORCK, o legendă germană despre iubire și interdicție monahală (1882).
„Papa Rietz (Gustav Rietz)” (ronde-bosse în bronz, 67 × 41,5 × 26,5 cm, semnat și datat în spate, stânga, sus) este portretul realizat de Carol Storck în 1901, cu inscripția „Papa Rietz”.
„Femeie ținându-și poala” (ronde-bosse în teracotă, 22 × 10 × 7,5 cm, semnat „Gips”, jos) surprinde un gest intim și reținut, într-o atitudine concentrată, modelată de Carol Storck, lucrare nedatată.
„Iulia Săulescu” (ulei pe pânză, 59,5 × 45 cm, semnat și datat deasupra umărului drept cu ulei roșu) este un portret feminin realizat de Carol Storck în 1882.
Revenit la București în 1881, Carol Storck a preluat în întregime și atelierul, și comenzile, și a continuat laborioasa activitate începută și dezvoltată de tatăl său.
Artistul a avut o intensă activitate în domeniul funerar, realizând numai pentru Cimitirul Bellu circa patruzeci și cinci de busturi și monumente funerare.
Câteva portrete și lucrări de plastică mică realizate de Carol Storck se regăsesc și în Colecția de Artă Plastică "Fr. Storck și Cecilia Cuțescu Storck" a Muzeului Municipiului București, adăpostit în fosta locuință a sculptorului Frederic Storck și a soției acestuia, pictorița Cecilia Cuțescu-Storck.
Dacă despre Karl sau Frederic s-au publicat monografii făcute de Barbu Brezianu, respectiv George Oprescu.
Carol nu a intrat în sfera de interes a criticii de artă până în anul 1975, când au apărut comentariile critice ale lui Barbu Brezianu și Marin Mihalache, existând doar unele informații sumare publicate în anul 1940 în cartea lui Günther Ott, carte care trata viața celor trei sculptori Storck.
Carol Storck este cunoscut ca un artist care a avut o tinerețe aventuroasă, însă plină de activitate artistică, despre care s-a scris foarte puțin.
Lucrări în colecții publice:
1884 - Geniul, Progresul (reliefuri);
- Carol Davila (general; monument), Facultatea de Medicină, Bucureşti, România;
1886 - Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul (efigii), Şcoala Militară, Craiova, România;
1896 - Prudenţa, Temperanţa (sculptură statuară), faţada Palatului de Justiţie, Bucureşti, România;
- Drumul de Fier, Electricitatea (sculptură statuară), Palatul Poştelor, București, România;
- Johannes Honterus (macheta pentru monumentului);
- Familia Bolintineanu (monumenul funerar), Bolintin Vale, Giurgiu, România;
- Monument funerar al generalului Rasty, Cimitirul Bellu, Bucureşti, România;
- Mamă îndurerată, Cimitirul Bellu, Bucureşti, România;
- Dinicu Golescu (cărturar; monument), realizat în colaborare cu Wladislav Hegel, Bucureşti, România.
Carol Storck a realizat peste 60 de lucrări funerare în diverse cimitire, după cum urmează:
1881 Arghiropol (Bellu) (22-16), medalion;
1885 Ap. Arsaki (Bellu), (15-36), medalion in frumosul cavou distrus de bombardament;
1886 A. Tr. Laurian (Bellu) (40 55), bust;
1886 I. Mirescu (Bellu) (2 12), bust;
1886 I. Dales (Bellu) (9b 8), medalion;
1888 Aneta Ghenovici (Bellu) (54 83), bust;
1889 C. N. Niculescu (Bellu) (56 11), bust;
1889 Karl Storck (Cimitirul Protestant), bust;
1889 mama sculptorului Carol Storck (tot acolo), medalion;
1890 G. Enescu (Bellu) (11-21), bust;
1891 colonel H. Filitti (Bellu) (26 22), bust;
1892 A. Ionescu (Bellu) (4-26), bust;
1892 G. Vanic (Cimitirul Armenesc), doua busturi;
1892 Luther (Protestant), doua busturi;
1894 Em. Lahovari (Bellu) (15 -36), medalion, Eliza Ghica (1894, biserica Tei), sculpture;
1895 Bragadiru (Bellu) (12-13), doug, busturi;
1896 D. Boranescu (Bellu) (13 -3), bust,M. Star (1896, Protestant), medalion;
1896 A. Nicolescu (Cernica), bust;
1899 dr. G. Chiriazi (Bellu) (33-9), bust, figura de marmura este de alta factura;
1900 Elena Izvoranu (Bellu) (24 -23), statuie;
1900 Xenia Poenaru (Bellu) (53-53), bust;
1902 T. Velicu (Bellu) (29-20), bust;
1902 A. Schina (Bellu) (29 -10), bust;
1903 Iulia Hasdeu (mama) (Bellu) (25 -22), bust;
1903 M. Mitilineu (Bellu) (16-19), bust;
1904 general M. Rasti (Bellu) (48-13), bust si monument;
1904 G. Andronescu (Bellu) (40 -48), bust;
1905 dr. J. Vellan (Bellu) (55-23), bust;
1905 R. Negulici (Bellu) (48 -4), bust;
1906 Tr. Witting (Protestant), bust;
1907 D. Poenaru (Bellu) (62-63), medalion;
1907 Duro (Bellu) (24 -24), doua busturi;
1907 I. Multescu (Bellu) (66 -27), bust;
1907 Popiteanu (sf. Vineri), doua busturi;
1908 An. Nicolescu (Bellu) (63 -20), bust;
1908 St. Cristu (Bellu) (61-94), medalion;
1908 San-Marin (Bellu) (15 -50), doll& busturi;
1908 Jules Florian (Bellu) (28 -1), bust;
1909 L. Stoicovici (Bellu) (61-100), bust;
1909 I. Bejiu (sf. Vineri), bust;
1909 G. Vasiliu (sf. Vineri), bust;
1910 D. Atanasiu (Bellu) (16 -37), statuie;
1910 A. Teodoru (Bellu) (58 -75), bust;
1910 R. Rusescu (Bellu) (31-58), bust;
1910 I. Serbanescu (Bellu) (31-57), bust;
1910 G. Melic (Armenesc), bust;
1910 Fr. Broehm (Protestant), medalion;
1911 Tell (Bellu), (17 -18), bust;
1911 Maria Motas (Bellu) (73-13), medalion;
1911 Elisa Vladeanu (Bellu) (51-15), bust;
1911 sotia sculptorului, medalion, si autoportret pe mormint (Protestant);
1912 E. Petrini (Bellu) (4-31), bust;
1912 dr. D. Cristescu (Bellu) (18b -4), bust;
1913 dr. Nichita (Bellu) (6 -6), bust;
1913 N. Grecescu (sf. Vineri), medalion;
1913 St. Urlateanu (Cernica), bust;
1914 E. Nicolescu (Bellu) (27 -39), bust;
1914 G. Riegler (Bellu) (73-4), medalion;
1915 T. Minciulescu (sf. Vineri), bust;
1916 M. Petrini- Galati (56 -61), statuie;
1916 Carol GObl (Catolic), bust;
1918 general D. Praporgescu (Bellu) (lb-11), bust;
1919 Dragomirescu (Colentina), bust si medalion;
1921 E. Noreanu (sf. Vineri), bust;
1923 Tarpo (Bellu) (37b -1), doua, busturi.
Muzee:
Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti,
Colecţia de Artă Plastică „Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck”, Bucureşti, România;
Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti,
Muzeul Theodor Aman, București, România;
Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti, România;
Muzeul de Artă, Iaşi, România;
Castelul Muzeu Iulia Hasdeu, Câmpina, Prahova (Iulia Hașdeu, portret).
Știi mai multe despre Carol STORCK, sculptor? Spune și altora!