Karl STORCK, sculptor
Karl Storck s-a născut in data de 21 mai 1826, in Hanau, Germania, si a incetat din viata in data de 18 mai 1887, in București.
A fost primul dintre cei patru frați și două surori ai familiei Storck, copii ai lui Johann Ludwig Storck, meșteșugar specializat în confecționarea ciorapilor de mătase, și ai Julianei Klee. Provenind dintr-un mediu în care rigoarea meșteșugului și disciplina muncii erau valori fundamentale, Karl Storck și-a format devreme o relație solidă cu materialul și cu forma.
„Clara IHM” (basorelief în marmură, 51 × 39 cm, 1860, nesemnat, nedatat, inventar 915517) reprezintă, într-un profil sobru și elegant, portretul primei soții a sculptorului Karl Storck, mama lui Carol Storck, modelată cu rigoare clasică și finețe realistă.
În 1847, pleacă la Paris, unde începe studiul artei bijuteriilor ca ucenic. Contextul politic instabil generat de revoluția din 1848 îl obligă însă să se întoarcă la Hanau, fără a-și abandona vocația artistică. Un an mai târziu, în 1849, la invitația lui Josef Flesh, originar tot din Hanau, vine la București, unde lucrează ca gravor în atelierul de bijuterii al acestuia. Acesta este momentul decisiv al stabilirii sale definitive în spațiul românesc.
„Frederica Storck” (ronde-bosse în bronz, 40 × 22 × 14 cm, 1862, semnat pe postament lateral stânga „Storck”, nedatat) oferă un bust sobru și expresiv, modelat cu rigoare realistă de Karl Storck.
În 1851, se angajează în atelierul de decorațiuni din gips al lui Georg Fles din Hamburg-Altona, devenind în scurt timp asociatul acestuia. Împreună realizează decorațiile în gips ale noului Spital Militar din București, una dintre primele lucrări monumentale ale sculptorului pe teritoriul României.
În 1852, se căsătorește cu Anna Clara Ihm, originară din Hanau. Din această căsătorie se nasc patru copii, dintre care doar Johann Ludwig Karl supraviețuiește, cunoscut ulterior ca sculptor sub numele de Carol Storck. În același an, Karl Storck primește comanda celor două acrotere ale Teatrului Național din București, clădire distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; lucrările se păstrează astăzi în patrimoniul Muzeului Storck. Tot atunci, se implică activ în viața socială a capitalei, înființând prima societate de gimnastică („Turnverein”) și o societate de cânt și teatru („Liedertafel”), contribuind la modernizarea vieții urbane bucureștene.
Între 1857 și 1859, pleacă la Viena și München, unde studiază sculptura cu Maximilian Widmann și devine membru al Asociației Artiștilor din München. Dificultățile financiare îl determină să revină în România, unde, în 1859, își deschide un atelier propriu de sculptură pe strada Fântânii (astăzi General Berthelot). Activitatea sa se diversifică: realizează decorații în stuc pentru clădiri, monumente funerare, sculptură în lemn pentru biserici și mobilier bisericesc.
„Macheta Bisericii Episcopale din Curtea de Argeș” (lemn de tei și mesteacăn, 122 × 220 × 230 cm, 1867, semnat și datat dreapta jos cu ulei negru „K. Storck 1867”) este realizată de Karl Storck pentru Expoziția Universală de la Paris, redând fidel arhitectura monumentului.
După 1867, când creează macheta Bisericii Episcopale din Curtea de Argeș, activitatea sa ecleziastică se intensifică. Concepe strane și mobilier pentru bisericile din Viforâta, Ghighiu, Clejani, iar în București pentru Sf. Pantelimon, Șelari și Antim. În 1875, realizează portalul din marmură al bisericii Domnița Bălașa, una dintre lucrările sale de maturitate.
Interesul pentru sculptura de valoare plastică îl conduce către portret. Bustul pictorului Theodor Aman este primul portret păstrat din creația sa, aflat astăzi în colecțiile Muzeului Theodor Aman și ale Muzeului Național de Artă din Craiova.
În 1862, arhitectul Alexandru Orăscu îi încredințează realizarea frontonului Universității din București, inspirat de Glyptoteca din München și având tema „Minerva ocrotind Artele și Științele”, lucrare realizată cu sprijinul lui Paul Focșeneanu. Tot atunci participă la decorarea Palatului Șuțu, unde creează medalionul Irinei Șuțu.
După moartea primei soții, în 1864, întâlnirea cu sculptorul italian Ippolito Lepri îl determină să intre în contact direct cu negustorii de marmură din Carrara. Din acest moment, marmura, alături de piatră, lemn și teracotă, devine material central al creației sale. Karl Storck impune astfel utilizarea marmurei de Carrara în sculptura românească, colaborând cu Lepri la transpunerea unor lucrări monumentale.
„Cap de fată (Sf. Ioan Botezătorul copil)” (ronde-bosse în marmură, 43 × 24 × 16 cm, 1870, semnat și datat în față pe postament „Storck fec. 1870”) surprinde, printr-o expresie delicată și reținută, idealizarea copilăriei sacre realizată de Karl Storck.
Alături de Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu, Karl Storck este întemeietor al Școlii de Belle-Arte din București, unde predă sculptură și perspectivă. În 1865, organizează prima expoziție periodică de artă din București, reunind artiști români și străini, și comandă la Paris mulaje după sculpturi celebre (Canova, Apollo Belvedere, Gladiatorul rănit), pentru formarea studenților.
„Domnița Bălașa (schiță)” (ronde-bosse în ghips, 42 × 13 × 15 cm, 1881, nesemnat, nedatat) reprezintă o figură feminină cu atitudine gravă și veșmânt amplu, concepută de Karl Storck ca studiu pentru sculptura în marmură din curtea bisericii Domnița Bălașa din București.
După a doua căsătorie, în 1865, cu Friederike Amelie Olescher, familia sa se extinde considerabil, iar atelierul este mutat, în 1866, pe Calea Mogoșoaiei (astăzi Calea Victoriei).
În 1867, realizează macheta Bisericii Episcopale din Curtea de Argeș pentru Expoziția Universală de la Paris, alături de portretele în sare ale lui Carol I și Napoleon III, simbolizând bogăția naturală a României.
În 1868, înființează prima fabrică de plăci decorative din teracotă din România, care va funcționa până în 1872. Karl Storck preferă lutul ars, realizând figurine de gen de mare expresivitate și plăcile decorative ale Casei Aman, concepute împreună cu Theodor Aman.
„Protopopul Tudor Economu” (ronde-bosse în marmură, 187 × 82 × 94 cm, 1884, semnat și datat pe postament în față „C. Storck fec. 1884”) îl reprezintă monumental pe cleric, în atitudine de binecuvântare, modelat cu realism solemn de Karl Storck.
În 1869, creează monumentul Spătarului Mihail Cantacuzino, prima sculptură monumentală păstrată a Bucureștiului. Urmează comenzi majore: scara Capelei Palatului Știrbey (1871), achiziții de mulaje clasice pentru școală (1875), monumentul Domnița Bălașa (1881), Ana Davila (1882), lucrările pentru Ateneul Român (1883), Protopopul Tudor Economu (1884), scara Palatului Regal (1885) și monumente comemorative ale Războiului de Independență.
Ultimele comenzi importante sunt statuile lui Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare (1886). În 27 ianuarie 1887, i se acordă cetățenia română, solicitată încă din 1883. La 30 martie 1887, Karl Storck moare la București, fiind înmormântat în Cimitirul evanghelic.
A avut doi fii, Carol Storck (1854 – 1926) și Frederic Storck (1872 – 1942), ambii distingându-se ca sculptori.
„Cap de bătrân” (ronde-bosse în ghips, 43 × 26 × 26 cm, semnat pe postament dreapta „C. St.”, nedatat) prezintă un chip masculin cu barbă bogată și expresie meditativă, modelat cu forță realistă de Karl Storck.
C. A. Rosetti (1870) este un portret sculptural realizat de Karl Storck, care surprinde cu sobrietate și forță expresivă chipul intelectualului și revoluționarului pașoptist. Trăsăturile accentuate, barba bogată și privirea concentrată sugerează fermitate morală, angajament civic și demnitatea figurii publice.
Industria (aliaj metalic) prezintă o alegorie feminină în relief, cu simboluri mecanice și vegetale, realizată de Karl Storck, într-o compoziție decorativă, clasicizantă.
Comerțul (aliaj metalic) înfățișează o alegorie feminină cu corabie și simboluri ale schimbului, realizată de Karl Storck, într-un relief decorativ de inspirație clasică.
Bustul „Theodor Aman” (1859, gips) surprinde cu sobrietate și expresivitate trăsăturile artistului, modelate de Karl Storck.
„Cap de bătrân” (ronde-bosse în bronz, 42 × 28 × 28 cm, semnat pe postament lateral dreapta cu litere gotice „K. St.”, nedatat) redă cu intensitate realistă un chip matur, cu barbă amplă și privire pătrunzătoare, modelat de Karl Storck.
Pictorul Theodor Aman (1850) este un bust realizat de Karl Storck, reprezentându-l pe artist cu o expresie gravă și demnă. Modelarea atentă a feței și a bărbii, precum și postura clasică, reflectă rigoarea portretisticii academice.
„Îngeraș (Amoraș)” (ronde-bosse în marmură, 67 × 34 × 31,5 cm, nesemnat, nedatat) înfățișează un copil înaripat surprins în mișcare jucăușă, cu gest ascendent și modelaj delicat, realizat în spirit clasic de Karl Storck.
„Sf. Ioan Botezătorul copil” (copie după Desiderio da Settignano, basorelief în marmură, 51 × 25,5 cm, nesemnat, nedatat) redă în profil puritatea copilăriei sacre, reinterpretată cu sensibilitate clasică de Karl Storck.
„Țărăncuța” (ronde-bosse în teracotă, 18,5 × 7 × 7 cm, nesemnat, nedatat) înfățișează o figură feminină în port popular, cu șorț bogat decorat și atitudine reținută, modelată cu sobrietate realistă de Karl Storck.
„Costache Steriadi” (ronde-bosse în marmură, 58 × 38 × 33 cm, nesemnat, nedatat) redă un portret masculin cu expresie sobră și atitudine demnă, surprins printr-un modelaj realist și echilibrat realizat de Karl Storck.
„Studiu de craniu” (creion pe hârtie gri, 23 × 31 cm, nesemnat, nedatat) prezintă, cu rigoare anatomică și claritate de studiu academic, un craniu redat în profil, realizat cu precizie și observație atentă de Karl Storck.
„Studiu de antebraț” (creion pe hârtie ocru, 31 × 42 cm, nesemnat, nedatat) surprinde cu acuratețe anatomică tensiunea musculară a unui braț încordat, realizat ca exercițiu de observație și desen academic de Karl Storck.
S-a stabilit în București din 1849 si a fost primul profesor de sculptură la Școala de arte frumoase din București (Școala de Belle-Arte, fondată de Theodor Aman în 1864),
Karl Storck pe lângă prodigioasa activitate de sculptor, a avut și o intensă preocupare în domeniul educativ și pedagogic.
Astfel, încă de la fondarea Școlii de Belle Arte din București din anul 1865, în urma insistențelor inițiatorilor ei Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu, a fost cooptat în echipa de dascăli ai ei.
Karol Storck a preluat catedra de sculptură și mai apoi și pe cea de perspectivă, catedre pe care le-a condus până la trecerea sa în neființa, adică peste circa două decenii.
Știi mai multe despre Karl STORCK, sculptor? Spune și altora!