Constantin BRÂNCUȘI, sculptor
Constantin Brâncuși s-a născut la data de 19 februarie 1876, Hobița, județul Gorj, si a incetat din viata la data de 16 martie 1957, in Paris.
La vârsta de 9 ani a părăsit satul, și s-a mutat într-un oraș din apropiere, iar la vârsta de 11 ani a lucrat pentru o băcănie locală în Slatina.
Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.
„Constantin Brâncuși” (fotografie) prezintă portretul sculptorului Constantin Brâncuși; Arhivele Naționale ale României, colecția Documente Fotografice, clișee.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de Belle Arte în 1902.
În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint.
„Mențiune onorifică – lucrare de C. Brâncuși” (fotografie de lucrare) pentru care elevul Școlii de Belle Arte din București, C. Brâncuși, a primit mențiuni; Arhivele Naționale ale României, SJAN Dolj, fond Prefectura județului Dolj, Serviciul Administrativ.
„Mențiune onorifică – lucrare de C. Brâncuși” (fotografie de lucrare) pentru care elevul Școlii de Belle Arte din București, C. Brâncuși, a primit mențiune; Arhivele Naționale ale României, SJAN Dolj, fond Prefectura județului Dolj, Serviciul Administrativ.
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București.
În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).
Incepând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
„Sărutul” – Constantin Brâncuși (piatră de marnă, tăietură directă, 1907) este una dintre lucrările-emblemă ale autorului, prezentată publicului în 1910 la Tinerimea Artistică. Blocul cuboidal redă doi tineri uniți într-o îmbrățișare compactă, cu brațele contopite și trăsăturile definite prin tăietură directă. Simplitatea formelor, axa ușor asimetrică și integrarea volumelor exprimă forța gestului iubirii, marcând începuturile sculpturii moderne.
„Cap de copil” – Constantin Brâncuși
Cap de copil (1906) marchează un moment esențial în evoluția lui Constantin Brâncuși, când sculptorul începe să se desprindă de realismul academic și să caute esența formei. Pornind de la un studiu de expresie, chipul este simplificat progresiv, volumul fiind rotunjit și epurat de detalii descriptive. Tensiunea interioară și concentrare expresivă sunt obținute prin înclinarea capului și modelarea atentă a planurilor. Lucrarea anticipează direcția modernistă a operei brâncușiene, bazată pe reducere, sinteză și spiritualizare a formei.
„Ion Georgescu Gorjan” (ghips / plaster / plâtre, 1902) este un portret sobru realizat de Constantin Brâncuși, concentrat asupra volumelor esențiale ale bustului. Simplitatea formei și tratarea compactă a suprafeței anticipează direcția sa modernă.
„Tors (Coapsa)” – Constantin Brâncuși (marmură albă, 1909–1910) este prima lucrare din ciclu, realizată la Paris prin tăietură directă și șlefuire parțială. Prezentată publicului în 1912, sculptura alternează suprafețe perfect finisate, de inspirație rodiniană, cu zone lăsate brute, evidențiind intenția artistului de a se distanța de convențiile tradiționale. Executată după natură și dăruită prietenului Victor Popp, lucrarea prezintă un echilibru impecabil al volumelor, fiind ulterior expusă la Craiova și inclusă în patrimoniul Muzeului de Artă.
„Orgoliu” – Constantin Brâncuși (bronz patinat, 1905) este prima sculptură turnată în bronz de artist, realizată în tehnica cerii pierdute la atelierul Hébrard, după un gips modelat în atelierul din Place de la Bourse. Capul tinerei, inițial studiu academic de expresie, devine în această versiune un portret psihologic subtil, cu privire intensă și atitudine gravă. Asimetria părului, alternanța suprafețelor finisate și urmelor de modelaj conferă vitalitate formei. Din 1954, se află în patrimoniul Muzeului de Artă Craiova.
„Domnișoara Pogany” – Constantin Brâncuși (bronz patinat, copie după varianta din 1913) derivă din prima versiune în marmură, prezentată în gips la Armory Show, unde a stârnit controverse. Inspirată de pictorița Margit Pogany, lucrarea transformă portretul într-un arhetip modern: ochi mari de tip bizantin, nas delicat și gură abia sugerată. Formele simplificate, proporțiile estetic regândite și expresia hieratică conferă figurii un mister subtil, devenind una dintre cele mai emblematice ipostaze ale sculpturii moderne.
„Vitelius” – Constantin Brâncuși (gips, 1898) este prima operă muzeală a artistului, modelată în primele luni de studiu la Academia de Arte Frumoase din București. Premiată cu Mențiune de Onoare și trimisă Prefecturii Dolj ca gest de recunoștință pentru bursă, lucrarea dezvăluie stăpânirea timpurie a sculpturii clasice. Bustul împăratului Vitellius exprimă cu forță psihologică trufia, cinismul și trăsăturile ce au marcat ascensiunea personajului istoric. Din 1954 se află în patrimoniul Muzeului de Artă Craiova.
„Copilul în lume” (1917), grup mobil dezasamblat de artist, exprimă relația dintre formă și spațiu, așa cum Constantin Brâncuși reduce figura la esență simbolică.
„Scaun colțar” – Constantin Brâncuși (lemn de stejar, cca. 1900) provine din perioada studiilor la Școala de artă și meserii din Craiova. Realizat după model, în stilul eclectic al sfârșitului de secol XIX din fostul imperiu austro-ungar, jilțul se sprijină pe patru picioare, dintre care trei continuă în montanții spătarului semicircular. Întregul ansamblu este bogat sculptat cu motive florale, vegetale și animale, iar în centru apare un cap de copil în altorelief – primul astfel de motiv realizat de Brâncuși.
„Scaun” (piatră, 1938) este o lucrare de sinteză realizată de Constantin Brâncuși, în care forma arhetipală este redusă la volume esențiale și echilibru perfect. Suprafețele simple și ritmul geometric exprimă ideea de stabilitate și permanență.
„Somnul” (marmură, 1908) este o sculptură realizată de Constantin Brâncuși, reprezentând un cap adormit integrat într-un volum compact de piatră.
„Eva” (1938, sculptură) prezintă o figură feminină nudă așezată, ținând un măr în mână, lucrare realizată de Constantin Brâncuși.
„Danaidă” (piatră de Vrața, 33 × 27 × 25,2 cm) aparține perioadei 1908–1909, când Constantin Brâncuși își căuta încă direcția artistică. Forma simplificată, fața rotundă, fruntea înaltă și privirea aplecată anticipează portretele Domnișoarei Pogany. Textura poroasă a pietrei accentuează caracterul arhaizant, marcând desprinderea lui Brâncuși de academism și începutul sculpturii moderne.
Din această perioadă datează operele:
• 1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chițu
• 1898 - București - Bustul Vitellius
• 1900 - București - Capul lui Laocoon
• 1902 - București - Ecorșeul
• 1902, probabil ianuarie - București - statuetă simbolizând muzica corală românească
• 1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
• 1903 - București - Bustul generalului Carol Davila
• 1905 - Paris - Orgoliu
• 1906 - Paris - Copil - ghips
• 1906 - Paris - Supliciu - piatră
• 1906 - Paris - Cap de copil - bronz
• 1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
• 1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu
• 1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație.
În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă.
Alte lucrări monumentale:
1912 - General Dr. Carol Davila (bust, bronz), Spitalul Militar Central, București (D.A.);
1914 - Monumentul funerar al lui Petre Stănescu - bustul lui P.S. și Rugăciunea (bronz), Buzău (D.A.);
1937 - 1938 - Tripticul Masa tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără sfârşit (piatră, metal), Târgu Jiu, Gorj;
1938 - Marele cocoș (oțel inoxidabil, 477 cm), grădina Fundației Pierre Gianadda, Martigny Sion, Elveția (D.A.);
În timpul studiilor realizează - bustul Gheorghe Chițu;
- Cap de expresie;
- o serie de cópii - Ecorseul (împreună cu Dr. Gerota), Vitellius, Capul lui Laocoon.
Constantin Brâncuși a murit pe șaisprezece martie 1957, la vârsta de optzeci și unu de ani. La moartea sa, a lăsat în urmă 1200 de fotografii și 215 sculpturi.
Expoziția din 1970 – prima prezentare a unui ansamblu de lucrări Brâncuși publicului românesc
Anul 1970 a reprezentat un moment de cotitură în istoria culturală a României: pentru prima dată, publicul românesc a avut acces direct la un ansamblu de lucrări originale semnate de Constantin Brâncuși, provenite din muzee și colecții particulare din Franța și Statele Unite ale Americii. Expoziția, organizată de Muzeul de Artă al României, a avut valoarea unei restituiri istorice majore, transformând un nume devenit mit al modernității într-o prezență artistică concretă, accesibilă privirii și experienței nemijlocite
Până la acest moment, Brâncuși fusese cunoscut în România mai ales prin texte critice, reproduceri și prin aura consacrării sale internaționale.
Expoziția din 1970 a modificat radical această relație: lucrările au fost văzute în materialitatea lor reală, permițând înțelegerea raportului subtil dintre volum, suprafață, lumină și sens. Publicul românesc a putut urmări nu doar rezultatul final al creației, ci procesul interior care a condus la esențializarea formelor.
„Cap de copil” – Constantin Brâncuși (bronz patinat, 1906) a fost modelat la Paris, în atelierul de pe Impasse Ronsin, având ca model un copil orb care îl vizita zilnic. Turnat în tehnica cerii pierdute la atelierul Hébrard, grație unei subscripții organizate în țară, studiul dezvăluie influențe Rodin și Medardo Rosso prin sobrietatea modelajului, suprafețele sensibile și straturile bine definite. Expresia ingenuă și meditativă conferă lucrării o profunzime afectivă. Din 1954, se află în patrimoniul Muzeului de Artă Craiova.
Ansamblul prezentat a inclus lucrări de tinerețe, esențiale pentru înțelegerea devenirii sculpturii brâncușiene:
Cap de copil (1906), Bustul pictorului Dărăscu (1906), Bustul lui Petre Stănescu (1914) și Rugăciunea (1914). Aceste opere, deși aparțin unei etape anterioare marii sinteze moderne, conțin deja tensiunile fundamentale ale operei lui Brâncuși: trecerea de la figurativ la esență, relația sacră cu materia și refuzul ornamentului gratuit.
„Rugăciunea” (bronz) este o figură feminină îngenuncheată, concepută de Constantin Brâncuși într-o atitudine de reculegere profundă.
Dimensiunea acestui demers a fost surprinsă exemplar de critica de artă. Eugen Schileru observa:
„Opera lui Brâncuși este fructul unei asceze artistice luminate de rațiune și de bucuria vieții, de bucuria concretului și a meditației. […] Expresia ultimă a operei sale ca și a finisajului prin care strălucește orice lucrare a lui este un fel de franciscană înfrățire cu lumea viului și cu ceea ce este esențial în aceasta.” (Eugen Schileru, 1957)
Această asceză explică afirmația radicală a sculptorului, devenită emblematică pentru etica sa artistică: „Trebuie să te ucizi pe tine, dacă vrei să faci un lucru adevărat.”
„Bustul pictorului Dărăscu” (bronz, 1906) este un portret realizat de Constantin Brâncuși, în care figura este modelată expresiv, cu suprafețe vibrate și detalii reduse la esențial. Tratarea liberă a volumelor sugerează căutarea sintezei formale.
Lucian Blaga a subliniat, încă din 1926, continuitatea profundă dintre opera lui Brâncuși și un strat arhaic al culturii românești: „Acest artist reia o tradiție cu mult mai veche decât așa-zisa sculptură tradițională, înnodând firul cu fondul nostru primitiv bizantin.” (Lucian Blaga, 1926)
Lionello Venturi a formulat diferența esențială dintre Brâncuși și ceilalți mari sculptori ai epocii, explicând caracterul unic al abstracției sale: „Un hotar îl desparte de ceilalți artiști, cât ar fi ei de mari. A descoperit abstractul cutezând să-l ducă până la ultimele lui consecințe, dar este o abstracție izvorâtă dintr-o evlavie totală față de obiect, zămislită de o forță mai mult fizică decât intelectuală, de un soi de misticism în fața materiei.” (Lionello Venturi, 1957)
În aceeași linie, Vasile Georgescu Paleolog sintetiza miza profundă a operei brâncușiene: „Opera lui Brâncuși este cea mai îndrăzneață încercare de înrudire a cantităților ce păreau ireductibile: substanță și minte, spirit și materie.” (Vasile Georgescu Paleolog, 1944)
Procesul Brâncuși cu vama americană (1926–1928)
În anul 1926, sculptorul român Constantin Brâncuși a trimis în Statele Unite mai multe lucrări pentru o expoziție. La intrarea în țară, una dintre ele – celebra sculptură „Pasărea în spațiu” – a fost clasificată de autoritățile vamale drept obiect manufacturat din metal, nu operă de artă. În consecință, i s-a aplicat o taxă vamală, întrucât legea americană scutea de taxe doar operele de artă.
Brâncuși a contestat decizia în instanță, declanșând un proces care a devenit celebru în istoria artei moderne. În cadrul dezbaterilor, experți, artiști și critici au fost chemați să explice natura sculpturii moderne și sensul estetic al lucrării. Printre susținătorii lui Brâncuși s-au aflat personalități ale avangardei artistice, care au argumentat că valoarea artistică nu depinde de reprezentarea realistă a formelor.
Procesul s-a încheiat în 1928, când judecătorul a decis că lucrarea lui Brâncuși trebuie recunoscută ca operă de artă, chiar dacă nu reproduce literal forma unei păsări. Hotărârea a devenit un precedent important pentru recunoașterea artei moderne în legislația americană.
Știi mai multe despre Constantin BRÂNCUȘI, sculptor? Spune și altora!