Maria GRIGORESCU-VASILOVICI, sculptor, pictor

Maria GRIGORESCU-VASILOVICI s-a născut la Bucureşti in anul 1897 si a încetat din viata Bucureşti, in anul 1977.
In anul 1923 a urmat Şcoala Națională de Arte Frumoase, cu Dimitrie Paciurea, Cecilia Cuţescu-Storck, George Demetrescu-Mirea, București; iar intre anii 1925 – 1927 Académie Grande Chaumière, cu Antoine Bourdelle, Franța.

A avut si activitate pedagogică. Între anii 1935–1943 a studiat portretele unor pacienţi ai spitalului de psihiatrie căutând să surprindă realist simptomele unor maladii psihice. Ca portretistă a fost atrasă de figurile lui Iorga şi Sadoveanu (ultimul la Muzeul Naţional de Artă al României). A sculptat compoziţii cu figuri feminine atent studiate.
Maria Grigorescu-Vasilovici a participat la editiile Salonului Oficial de Pictură si Sculptură din anii 1929, 1934, 1940, 1942, 1944.

Lucrări monumentale:
1957 – George Bacovia (piatră), Bacău
1961 – Fată șezând (piatră artificială), Constanța;

Muzee:
Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti (MNAR);
Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti (MIAMB);
Muzeul Teatrului Naţional;
Colectia Slătineanu;
Muzeul memorial „George şi Agatha Bacovia”, strada George Bacovia nr. 63, sector 4, Bucuresti – masca mortuară şi mulajul mâinii lui George Bacovia (George Andone Vasiliu), 1957