Salonul Oficial de Desen și Gravură din 1932
În perioada noiembrie–decembrie 1932, Ministerul Instrucției, Cultelor și Artelor a organizat la Pavilionul Artelor (Șoseaua Kiseleff, București) Salonul Oficial de Desen și Gravură, un eveniment oficial dedicat graficii, desfășurat sub patronaj instituțional și cu selecție jurizată.
Juriul Salonului a fost condus de Dimitrie Gusti, ministrul Instrucției, Cultelor și Artelor, în calitate de președinte, avându-l ca vicepreședinte pe I. Teodorescu-Sion. Din comisie au făcut parte G. Petrașcu, I. Al. Steriadi, Fr. Șirato și N. N. Tonitza, iar Ion Pașa a îndeplinit rolul de secretar.
Participanți și lucrările participante
- Nutzi Acontz – Desen; Desen colorat
- O. Angheluță – Desen
- Nina Arbore – Militza Petrașcu; Iulia Mironescu; Desen; Vedere din București; Vedere din Măldărești; Cap
- Ana Svadurova – Cap
- Hrandt Avachian – Desen
- Dan Băjenaru – Natură moartă; Peisaj bucureștean
- George Barbieri – Tătar Mahala, Balcic; Vedere din Balcic
- Dimitrie Berea – Portret; Nud; Croquis
- Aurel Bordenache – Pe aceeași cale; Studiu; Primul inamic: necunoscutul; Peisaj; Ștefăniță-Vodă (gravură; copertă pentru un volum al d-lui prof. N. Iorga)
- Mina Byck-Wepper – Treptele Bisericei „Maria Radna”; Intrare spre Biserica „Maria Radna”; Cetatea Șoimuș, Banat; Stăvilarul; Podeț; Culegătoare de sdrențe pe malul Mureșului
- Richard Canisius – Motiv Căldărușani (gravură); Motiv Turtucaia (gravură); Motiv Delta Dunării (gravură)
- G. M. Cantacuzino – Zidurile Constantinopolului; Luxor
- Maria Ciurdea-Stimrer – Autoportret
- Irina Codițeanu – Desen
- Mac Constantinescu – Antilopă; Cămile; Bufniță; Urs alb; Gazelă; Antropoid; Bour; Profil sienez; Profil (monotyp)
- I. Dan – Fântâna cu turcoaice; Peisaj, Balcic; Interior țărănesc
- Henri Daniel – Cafenea în Balcic; Zarzavagerie în Balcic; Balcic; Casă în Balcic
- Niculina Delavrancea-Dona – Balcic (desen colorat); Din Mangalia; Nud; Casă din Mangalia; Moscheia din Mangalia; Din Balcic; Pe plaje; Tătăroaică (desen colorat)
- Lisette Demethescu – Biserica romano-catolică din Borsec
- Tantzi Demetriad – Uliță veche, Sibiu
- Lucia Demetriade-Bălăcescu – España (desen colorat); Subiecte spaniole (desen colorat)
- Elena Dumitrescu – Peisaj (desen colorat)
- Vladimir Frimu – La ciușmea, Balcic; Stradă din Balcic
- Luki Galaction-Zambra – Eroul necunoscut
- I. Gheorghiță – Sihastru (gravură)
- D. Ghiață – Țărani de la munte; Ciobani din Cloșani
- Eugenia Ghiga – Tinzenhorn și St. Michel, Elveția; Pe valea Fluela, Elveția
- Olga Greceanu – Pieta
- Viorel Herșcovici – Peisaj; Șlep pe Sena; Interior; Natură moartă; Scaun; Fructe; Flori; Studiu; Portret
- Paul Konard Honich – Noaptea (gravură în linoleum); Infanterie la asalt (gravură în lemn); Cavalerie (gravură în lemn); Artilerie (gravură în lemn)
- Carol Huhner – Răstignire; Spaima; Precoce; Botezul; Leda
- Sorin Ionescu – Autoportret
- C. Jonescu-Pașcanu – Portret; Studii (desen colorat)
- Ion Iordănescu – Peisaj
- R. Iosif – Natură moartă (monotyp colorat); Flori galbene (monotyp colorat); Flori roșii (monotyp colorat); Teatru de păpuși (monotyp colorat); Parc (monotyp colorat); Gară de munte (monotyp colorat); Ghivece cu flori (monotyp colorat)
- Th. Ioan Ispas – Desen; Desen colorat
- C. Aurel Jiquidi – Toba (desen colorat); Bonă și copil (desen colorat); Lucrând (desen colorat); Căsătorie civilă (desen colorat); Dicton (desen colorat); La tramvai (desen colorat); Siluetă (desen colorat); Descifrând (desen colorat); Ilustrație; Autoportret
- Ana Jiquidi-Rădulescu – Ilustrație
- Alexandru Klapper – Supremația simțurilor; Primăvara
- Maria Manea-Auleb – Țigănuș; Fetiță
- Lucreția Mihail-Silion – Nud (desen colorat); Grup de nuduri (desen colorat); Schiță pentru portret (desen colorat)
- Maria Mititelu – Mama și fiica
- Sanda Moga – Rue des orbettes; Place Monge; St. Malo
- Rezeda Moga Dumitrescu – Schiță pentru compoziție
- Alexandru Moscu – Mama mare; Portretul d-lui Rosenthal
- N. Zoe Moscu – Mitocanul
- George Nichita – Nud; Natură moartă; Interior
- Emil Nicolescu-Nic – Două prietene (desen colorat); Plaje, Techirghiol (desen colorat)
- Mircea Olarian – Autoportret; Pescar; Studiu; Cuhnie țărănească din Gorj (eauxforte); „Ultima oră” (eauxforte); Fântână din Gorj (eauxforte); Studiu, pomi la Romanți (eauxforte)
- Marcel Olinescu – Hercule și Omphala (gravură); Răpirea Europei (gravură); Bachantele (gravură)
- Lucia Orchis – Natură moartă; La bâlci (ilustrație); Curte lipovenească (ilustrație)
- Theodor Pallady – Desen colorat
- Elena Petraglu-Deșliu – Sora mea
- G. Petrașcu – În pădure (desen colorat); Pe malul apei (desen colorat); Studiu (desen colorat); Bicicliștii (desen colorat); La scăldat (desen colorat); Lila (desen colorat); Ghitarista (gravură); Ghitarista (gravură colorată); Peisaj din Târgoviște (gravură); Peisaj din Târgoviște (gravură colorată)
- Militza Petrașcu – Desen colorat
- Constantin Petrescu-Dragoe – Vechiul Brest, Bretagne (desen colorat); Bretonă, Bigoudenne; Bretonă din Concarneau, Bretagne; Colț din portul Concarneau; Grup de bărci, Concarneau; Chei în portul Concarneau; Cap de Bretonă (gravură); Vechea Cetate din Concarneau (gravură); Capela din Concarneau (gravură); Biserica din St. Guenale, Bretagne (gravură); Biserica din St. Guenale, Bretagne (gravură colorată)
- Alexandru Phoebus – Biserica Sf. Spiridon (desen colorat); Turnul Mihai-Vodă (desen colorat); Biserica Antim; Turnul Radu-Vodă; Peisaj din București (desen colorat)
- Ștefan Popescu – La Răducești; Stradă în Constantine; La cafenea; Gogoșarul; În Constantine; Sousse; Casă țărănească
- Aurora Popovici – Uliță din Drăguș
- Florența Pretorian – Nud
- Risa Propst-Kraid – Țăran; Portret
- Veturia Rădulescu – Cap; Vedere din Bușteni; Vedere
- Merica Râmniceanu – Portret; Nud
- Lucie Rechenberg – În curtea Bisericii Antim
- Octav Roguski – Turcaleț
- Veturia Roiu – Desen
- Dumitru Sevastian – La fotograf; Spălătoreasa; Biserica Sf. Ilie; Peisaj muncitoresc
- W. Siegfrid – Studiu coregrafie (desen colorat)
- Tache Soroceanu – Fotoliu rose (desen colorat); Fotoliu albastru (desen colorat); Pe canapea (desen colorat); Două femei; Reverie
- Antoanetta Stephanescu – Peisaj
- Gabriel Stephanescu-Arephy – Circul; Interior, cârciumă; Salonul bătrânesc; Interior
- Jean Al. Steriadi – Desen
- Margareta Stehian – Ilustrație (desen colorat) (pentru vol. „Paris” al d-lui M. Sebastian)
- Tania Șeptelici – Roma (desen colorat)
- Luminița-Pica Tapăloagă – Interior
- Teodorescu-Sion – Compoziție (sanguină); Țărancă (sanguină); Peisaj (sanguină)
- N. N. Toitza – Studiu de nud
- H. Torosian – La umbră pe deal; În peisaj oriental
- Anna Tzigara-Samurcaș – Studiu; Nud
- Mandia Ullea-Pașcanu – Din Mangalia
- P. Vartanian – Peisaj din Mangalia
- Elena Vavilyna – Nud (desen colorat); Peisaj din Bulgaria
- Ana Velicescu – Căsuțe; Stradă
- Lily Verea – Panorama
- Leon Viorescu – Vedere din Țara Bârsei; Biserică veche din Râșnov; Interior; Peisaj din Râșnov
- Anatol Vulpe – Le Craponillot; În port
- Francisc Weinhopl – Vedere din Baia-Mare
- Șerban Zainea – Din Brăila
- Alexandru Zamfiropol-Zamphi – Cimitirul din Golești; Portul din Honfleur, Normandia
Știi mai multe despre Salonul Oficial de Desen și Gravură din 1932? Spune și altora!