Numele satului Cernu, din comuna Poduri, județul Bacău, provine de la pârâul care străbate localitatea și care, în izvoarele slave, înseamnă „Apa Neagră”.
Așezată în nord-estul județului Argeș, la aproximativ 18 kilometri de Câmpulung Muscel și la 73 de kilometri de Pitești, comuna Dragoslavele ocupă un teritoriu montan desfășurat de o parte și de alta a văii Dâmboviței.
Această gospodărie tradițională provine din localitatea Afumați, situată la aproximativ 15 kilometri de București, într-o zonă de câmpie specifică sudului României.
Specific zonelor aride din Câmpia Olteniei, bordeiul reprezintă una dintre cele mai vechi și mai bine adaptate forme de locuire din spațiul rural românesc.
Biserica ortodoxă din satul Timișeni, județul Gorj, face parte din categoria monumentelor reprezentative pentru arhitectura religioasă veche din Oltenia.
Comuna Nucșoara se află la marginea nordică a județului Argeș, la limita cu județul Brașov, pe cursul superior al Râului Doamnei, într-un spațiu de contact între Munții Iezer, masivul Făgăraș și Muscelele Argeșului.
Situat pe Valea Arieșului, în inima Transilvaniei, satul Sălciua de Jos este reprezentativ pentru arhitectura tradițională a Munților Apuseni de la începutul secolului al XIX-lea.
Satul Rușețu, situat în nord-estul Munteniei, la întâlnirea județelor Buzău, Brăila și Ialomița, este reprezentativ pentru satele adunate din Câmpia Română
Această casă tradițională maramureșeană provine din localitatea Călinești, situată în depresiunea Maramureșului, pe Valea Cosăului și Valea Veleniului.
Gospodăria lui Dinu Radu Costea din satul Trăisteni, județul Prahova, a fost adusă în Muzeul Satului în anul 1936, fiind reprezentativă pentru arhitectura populară prahoveană din secolul al XIX-lea.
Situată în zona colinară a Oltului, gospodăria de la Topana reflectă modul de viață al comunităților care îmbinau agricultura cu cultivarea pomilor fructiferi.