Nucșoara, Argeș. Casele tradiționale, obștile străvechi și rezistența anticomunistă
Comuna Nucșoara se află la marginea nordică a județului Argeș, la limita cu județul Brașov, pe cursul superior al Râului Doamnei, într-un spațiu de contact între Munții Iezer, masivul Făgăraș și Muscelele Argeșului.
Teritoriul său cuprinde satele Nucșoara, Gruiu, Sboghițești și Slatina, așezări de dimensiuni reduse, distanțate între ele și adaptate zonei de trecere dintre deal și munte.
Vatra comunei se desfășoară în depresiunea subcarpatică Brădet–Nucșoara. Spre nord-vest se ridică Măgura și Vârful Strungii, la vest se desfășoară coama dealului Gruiu, iar către est apar dealurile Neagului, poienile și pășunile care au susținut timp îndelungat creșterea animalelor.
Poziția geografică a favorizat legăturile dintre Muntenia și Transilvania, iar drumurile pastorale și comerciale au menținut circulația oamenilor, a mărfurilor și a modelelor culturale de o parte și de alta a Carpaților.
Comuna are o suprafață de peste 45.000 de hectare și este una dintre cele mai întinse comune din România. În județul Argeș, numai Arefu, Nucșoara și Rucăr depășesc 200 km². În anul 2010, comuna avea aproximativ 1.500 de locuitori, ceea ce evidențiază contrastul dintre întinderea teritoriului și densitatea redusă a populației.
Suprafața agricolă cuprindea 31 ha de teren arabil, 9.199 ha de pășuni, 701 ha de fânețe și 297 ha de livezi. La acestea se adăugau 99 ha de ape și bălți, 201 ha de intravilan, 50 ha ocupate de drumuri și 1.016 ha considerate neproductive. Predominanța pășunilor și a fânețelor explică importanța păstoritului, a creșterii bovinelor și ovinelor și a producerii brânzeturilor.
Drumurile și legătura cu exteriorul
Principala cale de acces este DJ731, care leagă Nucșoara de Corbi, Domnești, Pietroșani, Coșești și Dărmănești. La Domnești, drumul întâlnește DN73C, iar la Dărmănești se termină în DN73.
Distanța până la Pitești este de aproximativ 70 km. La sfârșitul secolului al XIX-lea, numai cei opt kilometri de drum până la Corbi erau modernizați. Celelalte legături dintre sate erau realizate pe drumuri rudimentare, iar cea mai apropiată gară se afla la Ciumești.
Comuna nu dispune nici astăzi de cale ferată. În anul 2021, rețeaua drumurilor publice măsura aproximativ 106 km, aproape jumătate fiind drumuri de pământ, inclusiv drumurile forestiere. Această structură reflectă atât întinderea mare a teritoriului, cât și caracterul său montan și forestier.
Comuna reprezintă unul dintre punctele de acces către Munții Făgăraș. Din zona Nucșoarei se poate ajunge către masivele înalte și către Vârful Moldoveanu, care, la 2.544 m, este cel mai înalt vârf din România.
Lacurile glaciare, culmile, pădurile, flora și fauna montană transformă teritoriul într-un spațiu potrivit drumeției și turismului în toate anotimpurile.
Poziția la contactul dintre Iezer și Făgăraș, întinderea pășunilor și existența drumurilor forestiere au făcut ca zona să fie folosită deopotrivă pentru păstorit, exploatări forestiere și traversări montane.
Nucșoara, Slatina, Sboghițești și Gruiu
Satul Nucșoara reprezintă centrul administrativ al comunei. Este așezat sub Vârful Strungii, în depresiunea de la poalele munților, într-un loc dominat de livezi, pășuni și vechi trasee către zona înaltă.
Slatina se află în partea nordică a comunei și este ultima așezare rurală de pe Valea Râului Doamnei. Poziția sa o transformă într-un punct de trecere către spațiul montan și către traseele care urcă în Făgăraș.
Sboghițești este situat la aproximativ trei kilometri sud-est de centrul comunei. Satul marchează intrarea în teritoriul Nucșoarei dinspre Corbi.
Vezi si Corbi, Argeș. Așezarea musceleană de pe Valea Râului Doamnei
Gruiu, fostul sat Secături, se află la aproximativ 2,5 km vest de Nucșoara. Vatra sa ocupă dealul Gruiu, de la care a primit numele actual.
Originea numelui Nucșoara
Numele Nucșoara este un diminutiv format de la substantivul nucă. Tradiția locală păstrează povestea unui prim locuitor care, refugiat dinspre sud în vremuri nesigure, s-ar fi stabilit într-un loc numit Sub Nuci sau Sub Naca, lângă un nuc tânăr. Așezarea formată în jurul acelui punct ar fi primit inițial numele Nucușoara, devenit ulterior Nucșoara.
O mărturie importantă aparține lui Paul de Alep, clericul sirian care a trecut prin zonă în februarie 1658. Acesta explica numele prin numărul mare de nuci și numea Nucșoara „satul nucilor”. Tot el descria așezarea ca fiind situată în vârful unui munte, de unde se deschidea o perspectivă largă asupra câmpiei Țării Românești.
Toponimia satelor componente
Numele Slatina este legat de vechiul termen slav folosit pentru locurile cu apă sau sol sărat. În documentul din 1526 apare forma Slatuni, identificată cu actualul sat Slatina.
În cazul satului Sboghițești, tradiția amintește un locuitor numit Zbughici, de la care ar fi provenit vechea formă Zbughițești. O altă explicație populară leagă numele de verbul „a o zbughi”, evocând fuga locuitorilor din calea năvălitorilor. Forma oficială păstrată este Sboghițești.
Satul Gruiu s-a numit inițial Secături. O primă explicație pune vechiul nume în legătură cu o pădure tăiată, terenul defrișat fiind numit „secătură”. O altă versiune populară îl leagă de un prim locuitor izolat, căruia oamenii din satele vecine i-ar fi spus „secătura”. În 1964, denumirea Secături a fost înlocuită cu Gruiu, după numele dealului pe care se află așezarea.
Primele mențiuni documentare
Vechimea documentară a comunei trebuie urmărită în două etape.
Cel mai vechi act care se referă la teritoriul actual al comunei a fost emis la 6 iulie 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați. Documentul întărea Mănăstirii Corbii de Piatră și monahiei Magdalina mai multe proprietăți aflate în Valea Orașului, către râul Doamnei, bradul din Slatuni, Piscul Cernatului, munte și Pleșa.
Actul consemna un litigiu dintre monahia Magdalina și Mirean, Nan, Radul și Barbul, soluționat prin mărturia a doisprezece boieri. Hotărnicia fusese făcută de Dragomir, iar documentul enumera mai mulți dregători, între care Pârvul ban, Manea mare vornic, Tudor mare logofăt, Neagoe vistier, Dragomir spătar, Danciul paharnic, Drăghici comis, Șerban stolnic, Badea și Dragul, mari postelnici.
Prin menționarea formei Slatuni, actul din 1526 confirmă existența satului Slatina cu 21 de ani înainte de prima apariție documentară explicită a numelui Nucșoara. Studiul lui Constantin Cârstoiu subliniază tocmai valoarea toponimiei pentru identificarea așezărilor medievale și reconstituirea hotarelor lor.
Numele Nucșoara apare direct într-un document emis la 25 iunie 1547 de Mircea Ciobanul. Voievodul întărea Mănăstirii Argeș dreptul asupra unei ocine din Nucșoara, delimitată de vadul Bujoarei, râu și văile lui Mănăilă.
Bujoara sau Bujorul era un pârâu care traversa partea nord-estică a actualului sat Sboghițești. Mănăila desemna grădini și terenuri din hotarul sudic al Nucșoarei, care coborau spre Fața Lazului și Cumpăna. Repetarea acestor nume în documente confirmă continuitatea toponimiei și a organizării teritoriale din secolul al XVI-lea.
Hotarele și vechile drumuri
Documentul din 1526 amintea Valea Orașului, Cărjău, Slatuni, Cernatul și Pleșa. Valea Orașului a fost pusă în legătură cu traseul care pornea de la podul din Sboghițești, traversa Râul Doamnei, continua prin Valea Bradului, Grădina Școlii și Poiana lui Dinică și ajungea către Câmpulung, orașul fiind numit simplu „oraș” de locuitorii din zonă.
Nucșorenii au păstrat toponimul Drumul Orașului, ceea ce arată importanța vechii legături cu Câmpulung. Cărjău era numele unui stăpân local, iar Cernat desemna atât un curs de apă care se varsă în Râul Doamnei către Slatina, cât și muntele pe ale cărui coaste s-au desfășurat exploatări forestiere.
Pleșa este înălțimea care mărginește Râul Doamnei în apropierea Podului lui Ștefan, către Slatina și Bolovanu, în fața zonei locuite de rudarii din Sboghițești.
Mărturia lui Paul de Alep
În februarie 1658, Paul de Alep a ajuns în această parte a Muscelului împreună cu patriarhul Macarie al Antiohiei. Călătorii au trecut prin Târgoviște, Câmpulung, Brădet, Corbii de Piatră și Nucșoara.
Descrierea sa surprinde economia unei comunități montane care nu dispunea de suficient teren agricol pentru producerea cerealelor necesare. Locuitorii coborau cu carele până în câmpiile Dunării și schimbau fructele cultivate pe culmile și în livezile Nucșoarei pe grâu, asigurând astfel hrana familiei pentru un an.
Mărturia confirmă atât existența livezilor și abundența nucilor, cât și participarea locuitorilor la schimburi comerciale pe distanțe mari. Nucșoara nu era o așezare izolată, ci un punct inclus într-o rețea economică între munte și câmpie.
Obștile și proprietățile
Terenurile comunei au aparținut în diferite perioade boierilor și mănăstirilor Argeș și Brădet. După reformele agrare, o parte a proprietăților a trecut în stăpânirea moșnenilor sau a unor moșieri.
Între formele de proprietate colectivă și marile domenii sunt amintite Obștea Moșnenilor Brătieni–Argeș, Obștea Moșnenilor Nucșoreni–Pojarna, moșia Iorguleștilor și moșia Paul.
Obștile administrau păduri, pășuni și terenuri montane, păstrând un sistem de proprietate și exploatare colectivă adaptat economiei pastorale și forestiere.
Evoluția administrativă
În Catagrafia obștească din 1831, județul Muscel era împărțit în șase plase și două plaiuri, Nucșoara și Dâmbovița, conduse de vătafi.
După legea comunelor urbane și rurale din 1864, organizarea județului a fost modificată, rămânând două plase și plaiul Nucșoara–Dâmbovița.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Nucșoara făcea parte din plaiul cu același nume și cuprindea satele Nucșoara, Slatina și Secăturile. Împreună aveau 777 de locuitori. Suprafața vetrelor era indicată la aproximativ 4 km² pentru Nucșoara și Secături și 3 km² pentru Slatina.
În comună funcționau o biserică ridicată în anul 1881 și o școală cu 31 de elevi.
Anuarul Socec din 1925 consemna Nucșoara în plasa Râul Doamnei, cu 1.346 de locuitori. Comuna cuprindea atunci satele Nucșoara, Secături, Slatina și Sboghițești, acesta din urmă fiind preluat de la comuna Corbi.
După 1918, Nucșoara a funcționat ca unitate administrativă de sine stătătoare. În 1950 a fost transferată raionului Muscel din regiunea Argeș, iar în 1968 a intrat în componența județului Argeș.
În anul 1988, comuna a fost alipită administrativ comunei Corbi sub denumirea Corbi–Nucșoara. După 1990, locuitorii au solicitat revenirea la vechea organizare, iar Nucșoara a redevenit comună separată.
Bisericile și viața religioasă
În satul Nucșoara se află biserica având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, construită în intervalul 1880–1890. Sursele administrative de la sfârșitul secolului al XIX-lea menționau o biserică ridicată în 1881.
Lăcașuri de cult există și în satele Sboghițești și Slatina. Distribuția lor reflectă caracterul dispersat al comunei și nevoia fiecărei comunități de a avea propriul centru religios.
Meșterii italieni și Podul lui Ștefan
Memoria locală păstrează și povestea unor meșteri italieni aduși în zonă în timpul regelui Ferdinand I. Aceștia ar fi fost conduși de Olivotto Ștefan, al cărui nume s-a păstrat în toponimul Podul lui Ștefan.
Urmașii acestor meșteri au continuat tradițiile lucrului manual, fiind amintită creatoarea populară Viorica Olivotto. Informația face parte din istoria locală transmisă de comunitate și explică permanența numelui Olivotto în cultura meșteșugărească a Nucșoarei.
Lacul Învârtita
Unul dintre cele mai cunoscute repere naturale ale comunei este Lacul Învârtita, lac carstic format în depozite de ghips. Are o suprafață de aproximativ 2,2 ha și o adâncime maximă de circa cinci metri. Prin natura sa geologică este considerat unic în România.
Lacul s-a format în jurul anului 1864. Înaintea apariției sale, locul era o câmpie pe care femeile uscau și înălbeau pânzele, iar bărbații construiseră o povarnă. În urma unei ploi puternice sau a unei mișcări seismice, terenul s-a prăbușit, formând depresiunea umplută ulterior cu apă.
Sub lac se află roci cu sulf, care conferă apei un miros specific și pot afecta peștii. În anumite momente, caracuda și crapul puteau fi prinși mai ușor atunci când ajungeau la suprafață.
Iarna, lacul îngheța complet și se transforma într-un patinoar natural. În trecut, săniile încărcate cu fân traversau suprafața înghețată.
Tradiția locală spune că în adâncul lacului ar trăi un balaur. Povestea a inspirat piesa de teatru de păpuși Legenda Lacului Învârtita, realizată în octombrie 2000 de Nicolae Bănică și Gabriela Roșu pentru Teatrul de Copii „Așchiuță” din Pitești. Studiul atașat reproduce și două imagini ale lacului, surprins între vegetația abundentă a depresiunii carstice.
Pădurea Iedu–Cernat și potențialul balneoclimateric
În arealul comunei se află pădurea Iedu–Cernat, declarată rezervație forestieră.
Nucșoara beneficiază de climat submontan tonic, aer curat, lipsit de praf și alergeni, precum și de izvoare cu ape minerale sulfatate, calcice, sodice și sulfuroase. Aceste caracteristici au susținut includerea localității între așezările cu potențial balneoclimateric.
Creșterea animalelor și brânzeturile locale
Pășunile și fânețele întinse au susținut creșterea oilor și a bovinelor. Din laptele obținut, gospodarii au dezvoltat produse recunoscute pentru gustul și consistența lor.
Pentru obținerea unui kilogram de caș de Nucșoara sunt necesari aproximativ șase–șapte litri de lapte de vacă. După închegare, cașul este așezat în saramură. Dacă este bine scurs și uscat, poate fi afumat, iar după aproximativ o zi capătă culoarea gălbuie și aroma caracteristică.
Zerul rămas după coagularea laptelui este încălzit la foc potrivit. Înainte de fierbere se adaugă zer acru sau oțet, proces prin care se obține urda.
Între cele mai cunoscute produse se află brânza în burduf, folosită și la pregătirea bulzului. Bulzul este realizat dintr-o sferă de mămăligă în interiorul căreia se așază brânză și urdă de oaie, apoi este copt pe jar.
O altă specialitate este brânza în coajă de brad, numită și brânză la coșuleț. Coaja îi conferă produsului o aromă specifică și păstrează legătura dintre alimentație și resursele pădurii montane.
Schimburile cu Transilvania
În poiana Sânt Ilie se organiza anual un schimb de mărfuri între locuitorii Nucșoarei și românii din Transilvania. Târgul valorifica traseele peste munți și relațiile economice dintre comunitățile aflate de o parte și de alta a Carpaților.
În prezent, tradiția târgurilor este continuată în satul Sboghițești. În prima vineri după Paște, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, are loc un târg tradițional.
Arhitectura și meșteșugurile gospodărești
Așezarea caselor a fost determinată de terenul în pantă, de apropierea apei și de folosirea pășunilor și livezilor. Satele nu formează vetre compacte, ci sunt alcătuite din gospodării dispuse de-a lungul drumurilor și pe terasele văilor.
Nucșoara s-a remarcat prin confecționarea mobilierului țărănesc, a costumelor populare și prin încondeierea ouălor. Lemnul din pădurile locale era folosit la realizarea mobilierului, a lăzilor, a obiectelor gospodărești și a elementelor decorative.
Interiorul casei tradiționale era organizat prin mobilier lucrat manual, textile țesute în gospodărie, icoane și obiecte legate de ocupațiile pastorale și agricole.
Ion Rodoș și sculptura în lemn
În satul Sboghițești trăiește și lucrează meșterul popular Ion Rodoș, cunoscut pentru sculptura în lemn. Acesta realizează mobilier, ancadramente, icoane, furci de tors, linguri și alte obiecte decorate prin motive filigranate.
A reprezentat România la expoziții organizate în Austria, Belgia, Marea Britanie, Țările de Jos și Republica Moldova.
Vezi si Ion Rodoş, sculptorul creativ din Nucșoara
Între lucrările sale deosebite se află o serie de șapte linguri din lemn, de mari dimensiuni, pe care a sculptat scene din războaiele daco-romane. Realizarea ansamblului a necesitat un an și jumătate de muncă.
Ion Rodoș a realizat și o lingură cu lungimea de 17,79 m și lățimea maximă de 1,5 m, ornamentată cu motive populare și cu sigla orașului Mioveni. Lucrarea a fost înscrisă în Cartea Recordurilor.
Meșterul contribuie și la formarea tinerilor în cadrul Școlii de Arte și Meserii din Pitești, la secțiile externe Nucșoara și Domnești. Este membru al Academiei Artelor Tradiționale din România și al Clubului Iubitorilor de Cultură.
Maria Cârstoiu – Pițuleasa
În satul Slatina s-a născut, la 14 septembrie 1879, rapsodul popular Maria Cârstoiu, cunoscută sub numele de Pițuleasa. Supranumele provenea din ocupația soțului său, crescător de capre, în graiul local fiind folosite formele piță și pițu pentru capră sau căpriță.
Primul său îndrumător a fost mama, Ioana lui Bucur Ațosu. În tinerețe, Maria Cârstoiu cânta împreună cu Ion Luțoi, cimpoier din același sat, cei doi fiind chemați la sărbători, nunți și alte evenimente din Nucșoara și comunele apropiate.
A rămas văduvă în anul 1918 și a crescut opt copii. Până la moartea sa, la 17 noiembrie 1970, avea 39 de nepoți, 59 de strănepoți și doi stră-strănepoți. Mai mulți urmași i-au moștenit talentul muzical.
În contextul cercetărilor sociologice inițiate de Dimitrie Gusti, folcloristul Constantin Brăiloiu i-a cerut lui Harry Brauner să meargă la Nucșoara și să o înregistreze în anul 1934. O altă înregistrare a fost realizată la București, în 1936, de etnomuzicologul Tiberiu Alexandru.
Din repertoriul său bogat s-au păstrat 27 de cântece înregistrate. Maria Cârstoiu a cântat în fața regilor Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I, devenind una dintre cele mai importante purtătoare ale cântecului popular din nordul Muscelului.
Jocurile tradiționale
Nucșorenii dansau duminica și la sărbători, însoțiți de lăutari. Repertoriul cuprindea Hora, Sârba, Brâul, Ungurica, Alunelul, Brâul de la Nucșoara, Brâul de la Sboghițești, Cățeaua, Ciobănașul, Marițica și Vulpea.
Unele jocuri aveau circulație largă, iar altele erau identificate direct cu satele comunei. Denumirile Brâul de la Nucșoara și Brâul de la Sboghițești arată existența unor variante locale, păstrate și transmise în cadrul comunității.
Rezistența anticomunistă
În primii ani ai regimului comunist, zona montană din jurul Nucșoarei a devenit unul dintre principalele centre ale rezistenței armate anticomuniste din sudul României.
Relieful accidentat, pădurile întinse și legăturile strânse dintre familiile satelor au permis partizanilor să se ascundă și să primească sprijin. Locuitorii le-au oferit hrană, informații și adăposturi, asumându-și riscul arestării, torturii și condamnării.
Între susținătorii rezistenței s-au remarcat Elisabeta Rizea și Marina Chirca, două femei din Nucșoara care au păstrat legătura cu grupurile de partizani și au refuzat să își trădeze apropiații.
Elisabeta Rizea a devenit simbolul rezistenței țărănești împotriva regimului comunist. Istoria sa se leagă de apărarea proprietății, a demnității și a libertății comunității, valori pe care locuitorii Nucșoarei le-au păstrat în condițiile represiunii.
Această experiență a transformat comuna într-un loc al memoriei represiunii comuniste și al opoziției față de colectivizare și dictatură.
Drumurile memoriei - Rezistența armată din Făgăraș
„Când lipsește credința, nu mai poți deosebi între bine și rău. Bâjbâi, te rătăcești, azi mergi după unul, mâine după altul și până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există. [...] Prin credință chiar datoria față de patrie ți-o îndeplinești mai tare. Eu știu că de nimic nu s-au temut mai mult comuniștii decât de credința oamenilor în Hristos. Ei înțelegeau mai bine decât toți că un om credincios este un rob mai puțin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai așa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecție.” — Regele Mihai I, „Convorbiri cu Regele Mihai I”, de Mihai Ciobanu
Vezi si Zidul Roșu de pe dealul Mateiaș. Monumentul rezistenței anticomuniste din Muscel
Toma Arnăuțoiu (14 februarie 1921 – 18 iulie 1959)
Născut în familia învățătorului Ion Arnăuțoiu, a manifestat înclinație spre cariera militară. A absolvit Școala de Ofițeri de Cavalerie al patrulea în promoția sa și a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, în urma participării pe frontul de Apus, fiind chiar rănit în cursul luptelor de pe teritoriul Ungariei. A fost trecut în rezervă în august 1947, în cadrul epurărilor politice efectuate în armată.
Neîmpăcat cu ideea comunizării României, a organizat, alături de Gheorghe Arsenescu, una dintre cele mai longevive grupări de partizani din România, „Haiducii Muscelului”. După confruntări cu Securitatea și numeroase arestări, grupul a fost eliminat prin trădare la 20 mai 1958. Toma Arnăuțoiu a fost condamnat la moarte și executat în Penitenciarul Jilava la 18 iulie 1959.
Maria Plop (14 septembrie 1927 – 31 ianuarie 1962)
Originară din localitatea Prisăcani, județul Iași, Maria Plop s-a născut într-o familie de țărani săraci. În urma evenimentelor din august 1944, s-a refugiat în Muntenia, ajungând în localitatea Nucșoara, în casa familiei Arnăuțoiu.
Implicată în activitatea „Haiducilor Muscelului” de către frații Arnăuțoiu, avea să-i însoțească în munți până în 1958. A activat alături de ei până la anihilarea completă a grupului în 1958, dând naștere în munți fiicei lui Toma Arnăuțoiu, Ioana.
După arestare, Maria Plop a fost anchetată, judecată și condamnată la muncă silnică pe viață. Din cauza regimului dur de detenție, a murit în Penitenciarul din Miercurea Ciuc la 31 ianuarie 1962.
Elisabeta Rizea (28 iunie 1912 – 4 octombrie 2003)
Datorită unei puternice mediatizări, cazul Elisabetei Rizea a devenit unul reprezentativ pentru rezistența împotriva comunismului. S-a căsătorit cu Gheorghe Rizea din Nucșoara, care fusese puternic afectat de „naționalizările” din 1948 și avea conexiuni cu partizanii.
Strâns legată de familia fraților Arnăuțoiu, Elisabeta Rizea a sprijinit grupul cu informații și alimente. A fost supusă unor torturi cumplite de căpitanul Ion Cârnu, dar a rezistat cu stoicism, refuzând să ofere informații.
A fost condamnată de două ori la închisoare pentru sprijinirea grupului, în noiembrie 1950–iunie 1956 și, respectiv, iunie 1958–iulie 1964. Pe parcursul celor două perioade de detenție a trecut prin penitenciarele Pitești, Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc și Arad.
După 1989, cazul Elisabetei Rizea a fost adus în atenția publicului larg prin intermediul mass-mediei și al interviurilor pe care le-a acordat, unul dintre acestea fiind publicat în volumul „Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara”. A murit la 4 octombrie 2003.
Bibliografie
- Constantin Cârstoiu, „Toponimia în ajutorul istoriei. Nucșoara, 478 ani”, în Argesis. Studii și Comunicări, seria Istorie, tom XII, Muzeul Județean Argeș, 2003.
- Documente privind istoria României, seria B, veacul al XVI-lea.
- Documenta Romaniae Historica, seria B, Țara Românească.
- Paul de Alep, relatarea călătoriei patriarhului Macarie al Antiohiei în Țările Române.
- Constantin Alessandrescu, Dicționar geografic al județului Muscel, București, 1893.
- Dan Ghinea, Enciclopedia geografică a României.
- Paula Carp și Alexandru Amzulescu, Cântece și jocuri din Muscel.
- Date istorice, geografice, administrative și etnografice privind comuna Nucșoara și satele Nucșoara, Gruiu, Sboghițești și Slatina.
Știi mai multe despre Nucșoara, Argeș. Casele tradiționale, obștile străvechi și rezistența anticomunistă? Spune și altora!