Corbi, Argeș. Așezarea musceleană de pe Valea Râului Doamnei
Comuna Corbi se află în nordul județului Argeș, la poalele Munților Iezer-Păpușa, într-o depresiune subcarpatică străbătută de Râul Doamnei. Este alcătuită din satele Corbi, reședința administrativă, Corbșori, Jgheaburi, Poduri, Poienărei și Stănești.
Așezarea se desfășoară de-a lungul văii și pe terasele, poienile și versanții care urcă spre zona montană, într-un peisaj în care relieful, apele, pădurile și stâncile de gresie au influențat atât organizarea satelor, cât și ocupațiile, arhitectura și tradițiile locale.
Corbi se învecinează la nord cu comuna Nucșoara și satul Sboghițești, la sud cu Domnești, la vest cu Brăduleț și Mușătești, iar la est cu Aninoasa. Legătura principală cu localitățile din jur este asigurată de drumul județean DJ731, care urcă spre Nucșoara și coboară spre Domnești, Pietroșani, Coșești și Dărmănești. La Domnești, drumul întâlnește DN73C, iar la Dărmănești se încheie în DN73.
Vezi si Domnești, Argeș. Centru meșteșugăresc și loc al unei curți medievale
Altitudinea este de aproximativ 530 m în satul Corbi și ajunge la circa 780 m în Poienărei, ceea ce conferă comunei caracterul unei așezări de munte, chiar dacă o parte importantă a vetrelor se află în zona subcarpatică. Diferențele de nivel, văile adânci și culmile împădurite au determinat o locuire adaptată terenului, cu gospodării risipite pe terase și în apropierea cursurilor de apă.
Originea denumirilor și identitatea satelor
Vechea denumire a localității a fost Corbii de Piatră. Toponimul Corbi a fost explicat prin prezența numeroșilor corbi care își făceau cuiburi în stâncile de gresie și în masivul friabil aflat pe versanții care mărginesc așezarea. Prin tradiția orală, corbul a devenit un simbol local, asociat atât stâncilor, cât și identității comunității.
O altă explicație, consemnată în tradiția locală și preluată de autorii Marelui Dicționar Geografic al României, pune numele satului în legătură cu familia Corvinilor, despre care s-a afirmat că ar fi stăpânit această moșie. Această interpretare se sprijină mai ales pe legendele referitoare la originea corbenească a Corvineștilor și trebuie privită ca tradiție locală, nu ca fapt documentat în întregime.
S-a păstrat și explicația potrivit căreia localnicii îi numeau „corbi” pe călugării îmbrăcați în veșminte negre care trăiau în jurul așezământului rupestru.
Toponimul Corbșori este un diminutiv format de la numele Corbi și sugerează dimensiunile mai reduse ale așezării. În trecut se utiliza și denumirea Corbii Mici.
Numele Jgheaburi provine de la jgheaburile sau făgașele săpate de apa izvoarelor și a pâraielor în stâncile de gresie din zona bisericii rupestre. Vechiul cătun Sgheab a devenit, după reorganizarea administrativă din 1968, satul Jgheaburi, cuprinzând cătunele Alexandria și Sgheab.
Toponimul Poduri a fost explicat prin existența podului care lega așezarea de Stănești peste Râul Doamnei, dar și prin poziționarea satului pe o terasă înaltă a râului, asemănătoare unui pod natural.
Numele Poienărei derivă din cuvântul poiană și indică existența mai multor poieni fragmentate de dealuri, râpi și maluri abrupte.
Toponimul Stănești provine de la numele Stan, la care s-a adăugat sufixul colectiv -ești, indicând organizarea socială a așezării pe bază de obște. Constantin Rădulescu-Codin consemna tradiția potrivit căreia satul și-ar fi primit numele de la primul proprietar, Stănică, cel care ar fi dăruit moșia Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung.
Relieful și structura geologică
Teritoriul comunei cuprinde o succesiune de culmi, munți, văi și masive de gresie. Munții legați de hotarul Corbilor sunt Șețul, Plăișorul, Lespezi, Preotesele, Spinarea, Basa, Zănoaga, Bândea, Oticul, Ludișorul, Căpățâna, Dara, Borețu, Mușetescu, Păpău și Netoiu.
Muntele Dara se află spre limita județului și către Transilvania. Tradiția locală îi explică numele prin faptul că ar fi fost oferit în dar sau danie Mănăstirii Curtea de Argeș.
Zona montană este alcătuită din șisturi cristaline, gnais și micașist, în timp ce Subcarpații cuprind roci neogene de origine marină și lacustră. Mișcările tectonice au ridicat culmi și au provocat prăbușiri, au format baraje naturale și au creat, prin ruperea acestora, văi și cursuri de apă. Urmele proceselor sunt vizibile în râpile abrupte, rămase pe alocuri neacoperite de vegetație.
Un element geologic caracteristic este gresia de Corbi, de culoare brun-deschisă, poroasă și friabilă. Se sparge și se sfărâmă cu ușurință, motiv pentru care nu putea fi întrebuințată la construcții destinate unei durate îndelungate. În schimb, tocmai această fragilitate a permis modelarea naturală a stâncilor și săparea spațiilor rupestre.
În apropierea așezământului de la Corbii de Piatră se află Piatra Doamnei, o masă de gresie dură cu o grosime de aproximativ patru metri și o lungime de circa zece metri, și Piatra Haiducilor, stâncă dominantă în peisaj. Aspectul acestor locuri i-a atras atenția regizorului Dinu Cocea, care a filmat aici, în anul 1967, secvențe din filmul Haiducii.
Primele urme de locuire
Pe teritoriul comunei au fost descoperite vestigii care confirmă locuirea din perioade foarte vechi. Topoarele din piatră șlefuită, prevăzute cu perforație pentru fixarea cozii, au fost datate în neolitic, perioadă cuprinsă aproximativ între 6600 și 3800–3700 î.H.
Prezența geților este indicată de o descoperire monetară realizată în satul Stănești: o tetradrahmă emisă în vremea lui Alexandru cel Mare. Moneda dovedește circulația unor valori și legături economice într-o perioadă anterioară formării așezărilor medievale.
Corbii de Piatră în documentele medievale
Prima atestare documentară cunoscută a vechii așezări Corbii de Piatră apare într-un hrisov emis la Târgoviște, în limba slavonă, de voievodul Vladislav al II-lea. Unele materiale locale indică data de 15 aprilie 1455, însă ediția documentară citată consemnează 15 aprilie 1456.
Prin acest act îi erau confirmate jupanului Mogoș stăpânirile asupra satelor „Corbii toți, pe Aghiș în jos și Corbii de Piatră toți”, asupra unei ocine de la Micești, a vadurilor de moară și a jumătate din Mălureni, considerate vechi și drepte moșii moștenite de Mogoș.
Satul Stănești este menționat într-un hrisov emis de Radu cel Mare la 19 iunie 1502. Documentul întărea o ocină lui Mogoș și fratelui său Nanul, stăpânire cunoscută încă din vremea lui Vlad Călugărul, între 1482 și 1495.
În secolele al XV-lea și al XVI-lea, teritoriul Corbilor făcea parte din județul Pădureților, o veche unitate administrativă care cuprindea o fâșie de pământ întinsă de la dealurile dintre afluenții Râului Târgului și cei ai Râului Doamnei către zona Argeșului. Județul Pădureților a dispărut ulterior din organizarea administrativă.
Tradiția Corvinilor și legenda castelului
În tradiția locală se păstrează povestea unui castel aflat pe domeniul Corbilor de Piatră, între Slatina și Bahna Rusului. Aici s-ar fi născut Ioan sau Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și guvernator al Ungariei, iar fiul său, Matia Corvin, avea să devină rege al Ungariei.
O altă versiune plasează ruinele castelului în stânga Râului Doamnei, pe Plaiul de Mijloc, în partea nordică a satului, și le leagă de Voicu Corvin, tatăl lui Iancu de Hunedoara. Tradiția invocă și cronica lui Antonio Bonfini, care amintea obârșia valahă a lui Iancu și un „plai al oii”, descris ca o vale frumoasă din Valahia Transalpină.
Aceste relatări au intrat în memoria comunității și au alimentat asocierea corbului cu blazonul Corvinilor. Totuși, materialele transmise nu oferă dovezi arheologice ori documentare suficiente pentru identificarea sigură a unui castel al familiei în hotarul comunei, astfel încât informația trebuie păstrată în registrul legendei istorice locale.
Venirea românilor ardeleni din Jina
O transformare importantă în structura populației a avut loc în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când în Corbi a venit o puternică grupare de români din Transilvania. Coloniștii proveneau din mai multe districte, dar un număr însemnat era originar din Jina, sat aflat în apropierea Sibiului.
Migrația a fost provocată de persecuțiile religioase, de presiunile apărute după unirea unei părți a românilor ardeleni cu Biserica Romei, de statutul social inferior al comunităților românești, de teama recrutării militare, de lipsa pământului și de dificultățile economice.
Punctul maxim al deplasării s-a produs în timpul împărătesei Maria Terezia, între 1740 și 1780. În jurul anului 1755, aproximativ o sută de familii din Jina s-au stabilit la Corbi. Din acest motiv, istoricul Ștefan Meteș a numit localitatea „cel mai de seamă sat de ungureni din județul Muscel”.
Noii veniți au găsit aici populația locală, așezată în jurul schitului din Sgheab. Între familiile vechi se distingea neamul Sturzenilor, despre care hrisoavele arătau că a dat mai mulți boieri de neam.
Întâlnirea dintre populația de baștină și păstorii ardeleni a determinat o sinteză culturală vizibilă în arhitectură, port, ocupații, organizarea gospodăriilor și obiceiuri. Locuitorii de origine ardeleană își spuneau Corbeni, iar celor care nu purtau costumul și nu urmau obiceiurile lor li se spunea Munteni.
Evoluția administrativă
În forma sa mai veche, comuna Corbi cuprindea satele Corbi și Poienărei. Satul Corbi era alcătuit și din cătunele Alexandria, Piua și Sghiab.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna aparținea plaiului Nucșoara din județul Muscel și cuprindea satele Corbi și Sboghițești. Avea 1.553 de locuitori, care trăiau în 396 de case. Funcționau trei pive, două mori, cinci fierăstraie și o dârstă, toate acționate de apa Râului Doamnei, precum și patru biserici și o școală mixtă.
Pe teritoriul actual al comunei existau atunci și comunele Corbșori, Poienărei și Stănești.
Comuna Corbșori era alcătuită numai din satul de reședință, avea 700 de locuitori, o biserică și o școală mixtă frecventată de 37 de elevi.
Comuna Poienărei avea 336 de locuitori în 65 de case, o piuă, o moară, patru fierăstraie, o biserică și o școală mixtă.
Comuna Stănești cuprindea satele Stănești, Părăești și Podurile și avea 988 de locuitori. Aici funcționau două mori, două pive, șapte fierăstraie, două biserici și o școală mixtă.
Anuarul Socec din 1925 consemnează desființarea comunelor Corbșori și Poienărei. Corbșori a fost inclus în comuna Stănești, iar Poienărei în comuna Corbi. Cele două unități se aflau în plasa Râul Doamnei din județul Muscel.
Comuna Corbi avea atunci 2.146 de locuitori în satele Corbi și Poienărei, iar comuna Stănești număra 2.147 de locuitori în Corbșori, Pârâești și Stănești.
În anul 1931, în componența comunei Corbi erau consemnate și satele sau cătunele Alexandria, Piua și Sghiab.
În 1950, comunele Corbi și Stănești au fost trecute în raionul Curtea de Argeș din regiunea Argeș. Reorganizarea din 1968 le-a integrat în județul Argeș, iar comuna Stănești a fost desființată. Satele sale au fost incluse în comuna Corbi, configurând structura administrativă actuală.
Economia tradițională a apei și a pădurii
Numărul mare de mori, pive, fierăstraie și dârste arată rolul decisiv pe care Râul Doamnei l-a avut în economia locală.
Morile prelucrau cerealele cultivate în gospodării, pivele îndesau țesăturile din lână, iar dârsta participa la finisarea postavurilor. Fierăstraiele hidraulice valorificau lemnul adus din pădurile montane și produceau materialul necesar construcției caselor, anexelor și obiectelor gospodărești.
Păstoritul a rămas o ocupație definitorie, mai ales după venirea familiilor din Jina. Lâna, pieile și produsele pastorale au alimentat activitățile casnice și meșteșugurile, fiind folosite pentru îmbrăcăminte, țesături și obiecte de uz cotidian.
Arhitectura tradițională a Corbilor
Arhitectura veche aparține zonei montane a Muscelului și reflectă adaptarea la climă, relief și resursele locale.
Casele țărănești erau construite din bârne de lemn, așezate pe temelii de piatră. Fațada principală era precedată de o prispă, spațiu intermediar între curte și încăperile de locuit. În partea din spate se afla un depozit destinat produselor agricole și uneltelor gospodărești.
Construcțiile ridicate către sfârșitul secolului al XIX-lea aveau două niveluri. La etaj se aflau camerele de locuit, iar nivelul inferior era rezervat depozitării alimentelor și recoltelor. Accesul la etaj se făcea printr-o scară laterală din lemn.
Această organizare răspundea condițiilor terenului și economiei pastorale. Nivelul inferior proteja produsele și uneltele, iar locuința ridicată era ferită de umezeală și beneficia de lumină și aerisire.
În interior, pereții erau decorați cu scoarțe, peritare sau zăvastre. În jurul icoanelor se așezau batiste și șervete cusute, integrând obiectele religioase în ansamblul textilelor de interior.
Un exemplu cunoscut al arhitecturii locale este Căsuța albastră, datată în anul 1891.
La Stănești s-a păstrat și Căminul Cultural, construit între 1934 și 1936, edificiu care valorifică forme ale arhitecturii tradiționale muscelene într-o construcție comunitară interbelică.
Portul femeiesc
Costumul femeiesc din Corbi păstrează influența directă a portului românilor din zona Jinei. Constantin Rădulescu-Codin observa că îmbrăcămintea era apropiată de cea transilvăneană și era realizată în mare parte din lână.
Piesele caracteristice sunt cele două catrințe. Catrința din față este neagră, iar cea din spate este vărgată, cu benzi paralele verzi, albastre, albe și negre.
Găteala capului diferă în funcție de vârstă. Femeile purtau o vălitură, realizată din carton alb de formă tronconică, tăiat oblic și așezat pe creștet, acoperită cu o broboadă din pânză albă. Femeile tinere puteau înlocui broboada cu o hiliuță, batistă albă ornamentată cu cusături ample.
Încălțămintea era formată din tureci, ciorapi fără talpă din dimie care acopereau piciorul de la gleznă până la genunchi, și opinci purtate cu obiele sau călțuni.
Cămașa din pânză albă, țesută în casă, avea broderii discrete la gât și mâneci. În funcție de anotimp, costumul era completat de o zeghe din lână neagră sau de o sarică albă.
Portul bărbătesc
Costumul bărbătesc cuprindea cămașa cu barbur, pieptarul înfundat, cojoaca ciobănească din piei de oaie, cu mâneci foarte largi, zeghea, sarica, cioarecii strâmți din dimie albă, căciula și pălăriuța mocănească specifică zonei Sibiului.
O piesă distinctivă era cămașa de flăcău, pe spatele căreia erau brodate cruci sau flori dispuse în formă de cruce. În interpretarea locală, motivul simboliza maturizarea tânărului, devenit „crucea casei”, adică sprijinul familiei.
Flăcăii purtau aceste cămăși în special la horă, transformând broderia într-un semn public al statutului lor.
Fetele și femeile țeseau pânze și stofe din care confecționau cămăși, fote, ii, vâlnice, mintene și mantale. Producția textilă lega gospodăria de păstorit, deoarece o parte importantă a materialelor provenea din lâna obținută local.
Țesăturile îndeplineau atât funcții practice, cât și decorative. Scoarțele, peritarele și zăvastrele organizau interiorul casei, iar șervetele cusute încadrau icoanele și marcau spațiul sacru al locuinței.
Obiceiuri de iarnă
În dimineața Anului Nou, colindatul era practicat în special de fetițele cu vârsta de până la 12 ani. Acestea mergeau din casă în casă și rosteau urarea: „Bună dimineața lui Sân-Văsiu!”.
În ajunul Crăciunului, copiii intrau în gospodării pentru a primi colindețe și spuneau: „Bună dimineața la Ajun! Azi e ziua lui Ajun; mâine, Moș Crăciun!”.
La plecare rosteau formula: „Noi ieșim de aici și Dumnezeu intră aici”, urare prin care vizita copiilor dobândea o semnificație protectoare și religioasă.
Paștele și încondeierea ouălor
În ziua de Paște, sătenii participau la slujba bisericească, după care se întorceau la casele lor, fără petreceri zgomotoase.
Încondeierea ouălor a devenit una dintre cele mai elaborate forme de artă populară din Corbi. Erau cunoscute peste 160 de modele, fiecare cu denumire proprie.
Între motivele consemnate se află Calea rătăcită, Mărul lui Adam, Peștele în coteț, Frunza de stejar, Fierul plugului, Cocoana în foișor, Melcul cu șăbac, Floarea domnească, Cornul berbecului, Frunza de salcâm, Pătrunjelul, Broasca, Argeșanca și Crucea.
Denumirile provin din lumea vegetală, ocupațiile agricole, credința religioasă, formele arhitecturale și observația vieții cotidiene.
Legendele Corbilor
Poziția izolată la poalele munților, vechimea locuirii și peisajul stâncos au favorizat păstrarea unui patrimoniu bogat de legende, cântece și povestiri.
O parte importantă a acestora a fost publicată de Constantin Rădulescu-Codin în volumul Literatură, tradiții și obiceiuri din Corbii Muscelului.
Între legendele locale se numără Lacul cu bani, Râul Doamnei, Piatra Doamnei, Poiana Războiului, Negru Vodă, Poiana Murgului, Biserica din Sghiab, Copil-Roman sau Romănaș și De când se ține minte.
Aceste povestiri au transmis explicații despre apariția unor locuri, despre vechi personaje, războaie, comori, biserici și originea comunității.
Mănăstirea Corbii de Piatră
Principalul reper patrimonial al comunei este Mănăstirea Corbii de Piatră, așezământ ortodox săpat în masivul de gresie din zona Jgheaburi.
Monumentul este important prin arhitectura rupestră și prin pictura murală, considerată între cele mai vechi păstrate în Țara Românească. Lăcașul face parte din patrimoniul național și este legat de vechea vatră a satului, de călugării retrași în stâncă și de numeroasele legende locale.
Formațiunile de gresie, jgheaburile create de ape și spațiile săpate în piatră compun un ansamblu în care geologia și intervenția umană se suprapun. Mănăstirea a contribuit și la conservarea vechii denumiri Corbii de Piatră, devenită emblematică pentru întreaga comună.
Vezi si Mănăstirea Corbii de Piatră, Argeș - ansamblul rupestru sculptat în stâncă
Bisericile comunei
Patrimoniul religios este completat de mai multe biserici aflate în satele comunei. În satul Corbi se află Biserica „Sfânta Treime”.
În Jgheaburi se găsesc Mănăstirea Corbii de Piatră și biserica Parohiei Alexandria. Alte lăcașuri sunt biserica din Corbșori, biserica din Pârâiești, biserica din Poienărei și biserica din Stănești.
Pisania Bisericii cu hramul „Sfânta Treime” din Parohia Stănești
Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Calinic, Episcopul Argeșului și Muscelului, s-a restaurat pictura bisericii cu hramul „Sfânta Treime” din Parohia Stănești, între anii 2004–2006, de pictorul Ioan Darida.
Întreaga lucrare de restaurare a picturii din interior și exterior s-a făcut prin contribuția domnului Horia Roșu.
Sfânta Treime să binecuvânteze darul de suflet al domnului Horia Roșu, cu familia, și obștea Parohiei Stănești, păstorită de preotul Preda Ion Alen.
Amin.
Participarea la războaie
În Războiul de Independență din anii 1877–1878 au murit șase soldați originari din comuna Corbi.
Pierderile din timpul Primului Război Mondial au fost mult mai mari. Au murit 57 de militari, 38 au fost declarați dispăruți, cinci au rămas invalizi de război, iar 176 de soldați au fost demobilizați la încheierea conflictului.
Bibliografie
- Documenta Romaniae Historica, seria B, Țara Românească, vol. I, 1247–1500, documentul nr. 113, Editura Academiei Române, București, 1966.
- Grigore Constantinescu, Corbi–Muscel. Monografie etnoculturală, Pitești, 2006.
- Constantin Rădulescu-Codin, Literatură, tradiții și obiceiuri din Corbii Muscelului.
- Marele Dicționar Geografic al României, vol. II, 1899.
- Anuarul Socec al României, 1925.
- Date istorice, geografice, administrative și etnografice privind comuna Corbi și satele Corbi, Corbșori, Jgheaburi, Poduri, Poienărei și Stănești.
- Informații privind arhitectura tradițională, portul popular, obiceiurile și patrimoniul religios al comunei Corbi.
Știi mai multe despre Corbi, Argeș. Așezarea musceleană de pe Valea Râului Doamnei? Spune și altora!