Văleni, Dâmbovița. Așezarea musceleană din regiunea istorică Muntenia
Comuna Văleni-Dâmbovița este situată în partea de nord a județului Dâmbovița, în regiunea istorică Muntenia, la limita vechii zone muscelene. Unitatea administrativ-teritorială este alcătuită din satele Mesteacăn și Văleni-Dâmbovița, acesta din urmă având rolul de reședință a comunei.
Așezarea se află în partea nord-estică a Podișului Getic, la poalele Munților Bucegi, într-un cadru natural dominat de dealuri, păduri, livezi și văi adânci. Teritoriul comunei aparține bazinului superior al Dâmboviței și păstrează legături geografice, istorice și culturale strânse cu zona Muscelului.
Comuna este traversată de șoseaua județeană DJ723, drum care asigură legătura dintre valea Dâmboviței și valea Argeșelului. Spre vest, această cale de comunicație ajunge la DN73D, iar spre est permite accesul către DN72A și către localitățile de pe cursul superior al Dâmboviței.
Poziția sa a favorizat din vechime circulația între satele muscelene, zona subcarpatică dâmbovițeană și culoarele care duc spre munte.
Relieful accidentat, format din culmi înguste, versanți împăduriți și depresiuni locale, a influențat modul de organizare a gospodăriilor, ocupațiile tradiționale și evoluția căilor de acces. Livezile de pomi fructiferi au ocupat suprafețe întinse, în timp ce pădurile și fânețele au susținut activitățile gospodărești caracteristice satelor de deal.
Evoluția administrativă a comunei
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele Văleni și făcea parte din plasa Argeșel a județului Muscel. În componența sa intrau satele Lunca, Plopișoru, Văleni și Vrăbiești. Populația totală ajungea la 1.781 de locuitori, iar în comună funcționau o biserică și o școală mixtă.
Anuarul Socec din anul 1925 a consemnat comuna Văleni în aceeași plasă Argeșel, cu 2.460 de locuitori. La acel moment, documentul menționa în componența administrativă numai satul de reședință.
În fostul județ Muscel existau însă două comune cu numele Văleni: una în plasa Golești și alta în plasa Argeșel. Pentru eliminarea acestei confuzii, în anul 1931 comuna din plasa Argeșel a primit denumirea de Văleni-Dâmbovița. Tot atunci a fost consemnată alcătuirea sa din satele Văleni și Mesteacăn, structură administrativă păstrată până în prezent.
După reorganizarea teritorială din anul 1950, comuna a fost inclusă în raionul Muscel al regiunii Argeș. În anul 1968, odată cu revenirea la organizarea administrativă pe județe, județul Muscel nu a mai fost reînființat, iar comuna Văleni-Dâmbovița a fost transferată județului Dâmbovița.
Această evoluție explică identitatea culturală particulară a localității. Deși aparține administrativ județului Dâmbovița, comuna a păstrat numeroase elemente de cultură, limbaj, port și organizare comunitară specifice vechiului Muscel.
Urmele unei comunități preistorice
Teritoriul comunei a oferit una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din nordul Munteniei: un mormânt de înhumație amenajat într-o cistă din lespezi de piatră. Complexul funerar a fost descoperit în punctul Capu Plaiului, pe o culme împădurită aflată la sud-vest de satul Văleni-Dâmbovița, la altitudinea de 738,2 metri.
Descoperirea a avut loc întâmplător în toamna anului 1999, când mai mulți copii au găsit un vas în apropierea mormântului. Complexul a fost apoi răscolit de un căutător de comori. Situația a fost semnalată Complexului Muzeal Național „Curtea Domnească” din Târgoviște, care a trimis o echipă pentru verificarea locului.
Cercetarea preliminară a arătat că era vorba despre un mormânt realizat din lespezi de gresie. În interior se afla un schelet, iar din inventarul funerar au fost recuperate două cupe cu picior și un inel de buclă din argint. Materialele și resturile osteologice au fost depuse în colecțiile muzeului din Târgoviște.
În septembrie și octombrie 2000, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române și muzeul târgoviștean au organizat o săpătură arheologică de salvare. Până la începerea cercetării, mormântul a fost din nou deranjat, iar lespedea care îl acoperea a fost deplasată și spartă.
Structura mormântului de la Capu Plaiului
Mormântul a fost amenajat pe vârful unei ridicături naturale și a fost acoperit cu o movilă artificială. Groapa avea o formă rectangulară cu colțurile rotunjite și dimensiunile de aproximativ 2,40 × 1,30 metri. În interiorul ei a fost construită o cutie funerară din patru lespezi de gresie așezate pe muchie.
Cista avea dimensiunile exterioare de aproximativ 2 × 1,16 metri. Pereții din piatră au fost fixați într-un șanț îngust săpat de-a lungul marginilor gropii. Fundul a fost căptușit cu două sau trei lespezi, iar deasupra a fost așezată o placă masivă de gresie, cu dimensiuni estimate la 2 × 1,40 metri și o grosime de aproximativ 25 de centimetri.
Scheletul aparținea unei singure persoane, așezată în poziție chircită pe partea dreaptă, cu capul orientat spre sud-sud-est. Din cauza intervențiilor anterioare cercetării, poziția inițială a obiectelor depuse în mormânt nu a mai putut fi stabilită cu precizie.
După închiderea cistei, deasupra ei au fost depuse succesiv straturi de lut provenit din săparea gropii. Aceste amenajări au format o movilă funerară ridicată peste punctul cel mai înalt al culmii. Planul general al săpăturii și profilul stratigrafic publicate în studiul arheologic au evidențiat atât forma movilei, cât și raportul dintre mormânt, drumul forestier și relieful natural.
Cercetările desfășurate în anul 2000 nu s-au limitat la mormântul de la Capu Plaiului. Arheologii au verificat și alte două puncte aflate în apropiere.
În punctul numit La Bostan, situat la aproximativ 300 de metri vest de mormânt, au fost descoperite mai multe grupuri de pietre. Săpăturile nu au scos însă la iveală obiecte arheologice care să permită stabilirea caracterului sau vechimii amenajării.
În punctul La Vică, aflat la circa 250 de metri nord-est de La Bostan, a fost identificată o mică structură din lespezi de gresie. Aceasta avusese aproximativ 60 × 40 de centimetri și păstra în interior urmele unui foc, cu pământ înroșit și cărbuni. Lipsa oaselor și a inventarului nu a permis stabilirea funcției sale. Cercetătorii au considerat că putea face parte dintr-o amenajare mai amplă, rămasă neclarificată din cauza limitelor săpăturii.
Bisericile din Văleni-Dâmbovița
Viața comunității din Văleni-Dâmbovița s-a organizat de-a lungul timpului în jurul mai multor lăcașuri de cult, fiecare legat de o anumită parte a satului și de o etapă distinctă din evoluția sa.
În memoria locală s-au păstrat denumirile „Biserica din Vale”, „Biserica veche din vârf” și „Biserica nouă din vârf”, repere care exprimă atât dispunerea geografică a așezării, cât și continuitatea vieții religioase.
Biserica din Vale, cunoscută și ca vechea biserică parohială, a reprezentat unul dintre centrele spirituale ale comunității din zona joasă a satului. În jurul ei s-a format un cimitir în care au fost înmormântate generații succesive de localnici. Ansamblul alcătuit din biserică și cimitir a devenit astfel nu doar un loc de cult, ci și un spațiu al memoriei colective, legat de familiile, evenimentele și transformările sociale ale comunei.
Importanța acestui lăcaș a fost strâns legată de comunitatea moșnenilor, oameni liberi și proprietari de pământ, care au locuit de secole în această zonă de margine a vechiului județ Muscel. Existența unor ctitorii ortodoxe timpurii este menționată încă din prima parte a secolului al XVIII-lea, în jurul anului 1716, fapt care indică vechimea organizării religioase a satului.
În partea înaltă a localității s-au aflat alte două repere: Biserica veche din vârf și Biserica nouă din vârf. Prezența lor a răspuns organizării răsfirate a așezării pe dealuri și necesității de a deservi comunitățile aflate la distanță de zona joasă. Diferențierea dintre biserica veche și cea nouă păstrează memoria unei succesiuni de edificii și a continuității cultului în aceeași parte a satului.
Un loc aparte în patrimoniul religios al comunei îl ocupă Biserica de lemn din Mesteacăn, datată în anul 1751. Aflată în cimitirul satului Mesteacăn, aceasta este protejată ca monument istoric. Prin vechimea, materialul și caracterul său funerar, biserica reprezintă una dintre cele mai valoroase mărturii ale arhitecturii religioase din lemn păstrate în această parte a Munteniei.
Ansamblul lăcașurilor de cult din Văleni-Dâmbovița și Mesteacăn ilustrează felul în care satul tradițional s-a structurat în jurul bisericii și al cimitirului. Aceste spații au concentrat nu numai practicile religioase, ci și memoria familiilor, identitatea comunitară și legătura dintre generații.
Monumentul eroilor din Văleni-Dâmbovița
În fața bisericii din Văleni-Dâmbovița se află monumentul ridicat în memoria eroilor comunei căzuți în războiul din anii 1941–1945. Fișa analitică de evidență îl datează aproximativ în anul 1950 și consemnează drept comanditari familiile eroilor și locuitorii comunei Văleni-Dâmbovița.
Monumentul are forma unei cruci din piatră, cu înălțimea de aproximativ doi metri, lățimea de 70 de centimetri și grosimea de 15 centimetri. Este așezat pe un soclu alcătuit din două volume paralelipipedice din piatră și beton, care îi asigură stabilitatea și îl ridică deasupra nivelului terenului.
Crucea este decorată pe margini cu motivul frânghiei, ornament întâlnit frecvent în tradiția crucilor de piatră. Literele inscripțiilor au fost săpate în piatră și accentuate cu negru, pentru a putea fi citite mai ușor. Textul comemorativ îi pomenește pe eroii localității căzuți pe front în anii 1941–1945.
Începuturile școlii sătești
Istoria învățământului din Văleni și Mesteacăn a început într-o perioadă de transformare a satului românesc. Înființarea școlilor publice rurale din Țara Românească a avut ca punct de plecare circulara Departamentului Trebilor din Lăuntru din 14 ianuarie 1838, prin care autoritățile județene au primit ordin să organizeze școli în sate.
Ocârmuirea județului Muscel a anunțat la 20 ianuarie 1838 că va lua măsurile necesare pentru aplicarea acestei dispoziții. La acea vreme, Văleni și Mesteacăn făceau parte din plaiul Dâmbovița al județului Muscel.
Pentru deschiderea școlilor au fost aleși tineri care știau să scrie și să citească. Aceștia au fost trimiși la Școala normală din Câmpulung, unde au primit pregătirea necesară pentru desfășurarea activității didactice.
La 2 octombrie 1838, Ioan Văleanu a fost ales candidat de învățător pentru satul Văleni. Pentru Mesteacăn a fost ales Zaharia Cernat la 5 septembrie 1838. Între 1 octombrie și 20 decembrie 1838, cei doi au urmat cursurile Școlii normale din Câmpulung împreună cu alți candidați din județul Muscel. La începutul anului 1839, după întoarcerea în sate, au deschis școlile locale.
Elevii și învățătorii din prima generație
La 2 aprilie 1839, în județul Muscel funcționau 88 de școli sătești, frecventate de 1.863 de copii din 108 sate. Școala din Văleni avea 20 de elevi, iar cea din Mesteacăn era frecventată de 13 copii.
O situație întocmită în anul 1843 a păstrat și câteva informații despre primii dascăli. Ioan Văleanu era fiul unui diacon din Văleni, avea 35 de ani și era văduv. Zaharia Cernat era fiul unui sătean din Mesteacăn, avea 27 de ani și era căsătorit.
Candidații de învățători au fost obligați să urmeze timp de trei sau patru ani cursuri periodice la Școala normală din Câmpulung. După promovarea examenului, primeau titlul și atestatul de învățător. Ioan Văleanu a făcut parte din prima serie de candidați care au obținut titlul în județul Muscel, iar Zaharia Cernat a primit atestatul în anul 1847. Cei doi au funcționat în satele lor până în 1848, când școlile sătești din Țara Românească au fost închise în contextul evenimentelor revoluționare.
Învățătorii erau plătiți de familiile din sate. Fiecare familie contribuia anual cu bani și produse. Pentru primul trimestru al anului 1848, Ioan Văleanu trebuia să primească 98 de lei și 12 parale de la 219 familii din Văleni. Zaharia Cernat urma să primească 36 de lei și 36 de parale de la 82 de familii din Mesteacăn și Cetățenii din Deal.
Comunitatea avea și obligația construirii și întreținerii localurilor școlare. La Văleni, clădirea școlii a fost terminată până la 9 ianuarie 1841. Până atunci, cursurile au avut loc în casa candidatului, într-o locuință pusă la dispoziție de un sătean sau în casa de sfat.
Școala din Văleni era o construcție din nuiele, alcătuită din două camere. Avea lungimea de nouă stânjeni și două palme și lățimea de cinci stânjeni și două palme. În Mesteacăn nu a fost construit un local propriu, astfel încât lecțiile au continuat în casa unui sătean.
Materialele puțin rezistente și lipsa întreținerii au dus rapid la degradarea clădirilor. În aprilie 1848, școala din Văleni avea nevoie de două sobe noi, o catedră, o ușă de fier pentru sobă, două semicercuri și 15 geamuri. Costul reparațiilor a fost estimat la 249 de lei și 20 de parale.
Aceste date arată că începuturile învățământului public au depins în mare măsură de efortul colectiv al satului. Locuitorii au susținut salariile dascălilor, au oferit spații pentru cursuri și au contribuit la ridicarea clădirilor. Școala a devenit astfel una dintre primele instituții moderne create prin participarea directă a comunității.
Cultura și tradițiile locale
Tradițiile au rămas un element central al identității comunei Văleni-Dâmbovița. Apartenența istorică la Muscel s-a reflectat în obiceiuri, dansuri, cântece și costume populare păstrate și transmise între generații.
Patrimoniul cultural local cuprinde practici asociate sărbătorilor religioase, vieții cotidiene, muncilor gospodărești și marilor momente ale comunității. Dansurile și cântecele populare au reprezentat nu numai forme de divertisment, ci și mijloace prin care satul și-a exprimat solidaritatea și continuitatea.
În ultimii ani, activitatea culturală a fost relansată cu sprijinul administrației locale. În comună a fost înființat ansamblul de dansuri „Junii din Văleni”, în cadrul proiectului „Dansează românește”. Creșterea numărului de participanți a permis formarea a cinci grupe de dansatori, organizate pe categorii de vârstă. Activitatea ansamblului a fost coordonată de bibliotecara Aurora Oprescu.
Costumele populare purtate de membrii ansamblului au completat repertoriul coregrafic și au pus în valoare specificul zonei. Prin prezența copiilor și tinerilor, dansul tradițional a redevenit o practică vie, nu doar un element prezentat ocazional în cadrul festivităților.
Sărbătorile comunității
Ziua comunei este organizată la 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Evenimentul reunește locuitorii și oferă cadrul pentru spectacole folclorice, dansuri, cântece și manifestări dedicate identității locale.
În seara de Ajun are loc manifestarea „Sărbătorile împreună”, prin care au fost readuse în atenție obiceiurile specifice Crăciunului. Paștele este celebrat, de asemenea, prin practici păstrate în cadrul familiilor și al comunității religioase.
Aceste manifestări au contribuit la refacerea legăturilor dintre generații. Copiii au avut posibilitatea să cunoască repertoriul folcloric local, iar vârstnicii au regăsit obiceiuri care au cunoscut anterior o perioadă de întrerupere sau de diminuare.
Văleni-Dâmbovița păstrează o identitate complexă, formată prin suprapunerea mai multor etape istorice. Descoperirea mormântului în cistă de la Capu Plaiului a demonstrat existența unei comunități preistorice integrate în lumea culturală a epocii bronzului.
În secolul al XIX-lea, locuitorii au participat la organizarea uneia dintre primele școli sătești publice din fostul județ Muscel. În epoca modernă, schimbările administrative au transferat comuna în județul Dâmbovița, fără a-i șterge caracterul muscelean.
Peisajul de deal, livezile, pădurile, tradițiile, școala și patrimoniul arheologic alcătuiesc împreună imaginea unei comunități care și-a păstrat continuitatea în ciuda transformărilor politice și administrative.
Bibliografie
- Cristocea, Spiridon, „Despre școlile din satele Văleni, Mesteacăn, Micloșani și Runceasa, județul Dâmbovița, între anii 1839 și 1848”, în Documenta Valachica. Studii și materiale de istorie și istorie a culturii, 1974.
- Motzoi-Chicideanu, Ion; Olteanu, Gheorghe, „Un mormânt în cistă din piatră descoperit la Văleni-Dâmbovița”, în Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, tomul 51, nr. 1–2, București, 2000
Știi mai multe despre Văleni, Dâmbovița. Așezarea musceleană din regiunea istorică Muntenia? Spune și altora!