Anica Fichioş, meşter în prelucrarea fibrelor şi firelor textile, s-a născut pe 8 noiembrie 1948 in comuna Oituz, județul Bacău.
Poarta de su’ Feleac este un minimuzeu etnografic, inaugurat la 15 ianuarie 2014 (la 164 de la nasterea lui Eminescu), un loc care reuneste multe obiecte tradiționale.
Moise Gavra a transmis dragostea sa pentru cojocărit mai multor tineri, pe care i-a avut ucenici vreme îndelungată, însă niciunul dintre ei nu a dorit să ducă mai departea această tradiție.
Fierarul Nagy György a învățat meseria de la părinți.
Nicu Manea este un om simplu de la țară, crescut cu valori și credințe puternice moștenite de la părinții săi.
Născut pe 14 aprilie 1943 într-o străveche vatră etnografică în care motivele folosite în broderia cojocului de Vădastra au supraviețuit din Neolitic până astăzi, Dumitru Liceanu deține, de la 12 ani, știința de a lucra pieptare și cojoace
Muzeul Casa Breslelor este gândit ca parte integrantă a ansamblului Castelul Corvinilor, unul dintre cele mai frumoase castele din Europa.
Unul dintre cei mai renumiți meșteri populari, moș Costică, așa cum îi spunea toată lumea, a trăit între anii 1938 și 2016.
Născut în anul 1922 în comuna Budureasa, județul Bihor, renumită pentru meșteșugul lădăritului, Nicolae Laza a învățat de mic copil să iubească lemnul și arta făuririi lăzilor de zestre și a „lădoaielor”
Binecunoscut în țară și străinatate, Nicolae Nica, decedat in data de 8 iulie 2014, a fost un veritabil artist popular.
Meșterul olar Teodor Faur a trăit în perioada 1904 – 1972, s-a născut în Bârsa, județul Arad, fiind unul dintre ultimii olari din acest vechi centru de ceramică de pe valea Crișului Alb.
Am ajuns și la cea de-a 8 a ediție și, ca de obicei, Bazarul iscusit de toamna de la Convivial, aduce noi surprize.
Bilț Patrick Emanuel, elev al Liceului Tehnologic „Ion Căian Românul” Căianu Mic, Bistrița-Năsăud, este pasionat de prelucrarea pielii, stapanind cu mult talent acest mestesug.
SĂRSAN BIANCA ELENA este eleva la Școala Gimanzială „Mihai Drumeș”, Balș, judetul Olt.
Cristea Ilie Radu este din judetul Bistrița-Năsăud, elev la Școala Gimnazială Nr. 1, Leșu, Bistrița-Năsăud.
Iurea Alexandru este de loc din Vatra Dornei, Suceava, si este talentat in mestesugul incondeierii oualelor.
Mihalache Ioana Maria este din com. Ciocănești, judetul Dâmbovița si practica mestesugul pictatului icoanelor pe sticla.
VULCU MARIA, talentata in mestusugul pictarii de mobilier in stil secuiesc, este de loc din judetul Sibiu.
Tatiana Androne, talentata in mestesugul artei naive, este din judetul Ialomita.