Descoperă lumea fascinantă a meșterilor populari din România!

Sculptură și pictură, ceramică și olărit, țesătură și multe alte meșteșuguri tradiționale.

Constantin Perța, Meșterul sihastru al Apusenilor

|
195 vizualizări

Unul dintre cei mai renumiți meșteri populari, moș Costică, așa cum îi spunea toată lumea, a trăit între anii 1938 și 2016. Acesta s-a bucurat de o recunoaștere pe plan național și internațional fiind propus și primit ca membru în Academia Artelor Tradiționale de la Muzeul ASTRA din Sibiu, iar în anul 2011 a fost declarat Tezaur Uman Viu într-un proiect al UNESCO de salvgardare a patrimoniului material și imaterial mondial. În anul 2015, cu un an înainte de decesul său, a fost decorat de Președintele României pentru merite culturale deosebite.

Constantin Perța, Meșterul sihastru al Apusenilor

Constantin Perța s-a născut la poalele munților în anul 1938, fiind originar din satul Valea Mare din comuna Ceru Băcăinți. Acesta s-a remarcat prin modalitatea inedită de a lucra obiecte casnice decorative dintr-o singură bucată de lemn: linguri, căuce simple și înlănțuite, furci de tors, lingurare, bâte ciobănești, piese de mobilier. „Meșterul sihastru al Apusenilor” a participat de-a lungul anilor la numeroase expoziții, fiindu-i recunoscută valoarea prin numeroase diplome câștigate.
Constantin Perța a început încă din tinerețe să lucreze lemnul, dar definitorie pentru viitorul creator popular a fost întâlnirea sa cu directorul muzeului din Orăștie, Ioan Valeriu Todea, care l-a familiarizat cu creațiile populare în lemn, prezentându-i diferite obiecte din patrimoniul muzeului şi îndemnându-l să le folosească drept model.

Impresionat de frumuseţea căucelor văzute la muzeu, Constantin Perţa s-a întors în satul natal unde, pentru început, a imitat modelele văzute, iar la scurt timp a început să creeze modele şi combinaţii de decor noi, definind un stil propriu de exprimare artistică.

Meșterul popular a lucrat vreme de peste 40 de ani obiecte dintr-o singură bucată de lemn, doar cu ajutorul unui cosor, a două cuţitaşe, un cui şi un ac de croşetat”, a declarat Iustina-Maria Bogdan, conservator în cadrul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie.
Este vorba de o creație a meșterului popular Constantin Perța, un podișor cu linguri și căuce decorat cu o mare varietate de motive ornamentale zoomorfe, fitomorfe, florale și geometrice. O piesă valoroasă, inedită și diferită de marea majoritate a obiectelor lucrate de acest meșter, lui fiindu-i specifice obiectele cioplite dintr-o singură bucată de lemn”, precizează specialiștii muzeului din Orăștie: Muzeograf, Daniela Șendroiu, Conservator, Iustina Bogdan, Arheolog, Adrian Cătălin Căsălean.
Podișul din lemn de frasin și brad, realizat din mai multe fragmente, atent ornamentat și finisat, are formă dreptunghiulară, cu o înlțime de 56 cm., o lungime de 52 cm. și o lățime de 20 cm. În partea superioară sunt prinse patru linguri de lemn ornamentate și legate cu ajutorulul unui lanț cu trei zale.

https://www.youtube.com/watch?v=7lGJ3ciZ5XQ

Moș Costică iubea să cioplească linguri de lemn pe care le orna cu diferite motive. Printre motivele preferate de acesta se numără: rozetele, formele geometrice, spicul grâului, sarpele, animale și păsări. Acesta lucra manual aproape orice obiect de uz casnic și se mândrea cu o cutie pentru radiu pe care pusese ochii chiar fostul dictator Nicolae Ceaușescu la un târg al meșterilor populari la Sibiu. Moș Costică povestea ca l-a refuzat, fără să știe cine este „tovarășul șef” spunându-i că este promisă altcuiva.
Meșterul sihastru a trăit doar cu arta sa, nu a avut niciodată nevastă. Acesta susținea că „nu a avut timp, iar un’e-s doi îi și ceartă”.
În ultima perioadă din viață nu a mai putut da curs tuturor invitațiilor de a participa la expoziții și târguri, susținând că nu se mai putea despărți la fel de ușor de lucrurile care ieșeau din mâinile sale.

Merită să afli și despre

Sugestii: