Daniel CRĂCIUN, pictor, grafician, curator

Daniel Crăciun s-a născut in data de 23 octombrie 1970, in Tulcea, Romania.

Traieste si lucrează in București si străinătate, in principal in Paris, Franța.

In anul 1989 a absolvit Liceul de arta „N. Tonitza”, secția pictura.

Licențiat al Academiei de arta din București ,clasa prof. Teodor Moraru, secția pictura, intre 2000-2002 Masterat la Univ. Sorbonne Paris, Facultatea de arte plastice, iar in 2003 este si Cursant si al secției de estetica a aceleași facultăți din Paris.

Profesor de educație plastică în învățământul elementar între 1998-1999 și Director de imagine și fund raising al Asoc. Aquaterra București (din 1997)

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania, filiala București, si al Fondului plastic din 1998.

Omul poate fi salvat sau sensibilizat într-un anumit fel și prin artă, cineva spunea că ”ARTA VA SALVA LUMEA”. Omul dacă înțelege arta (oricui – aș zice in extenso) măcar un pic, prin răbdarea de a privi și dialogul indirect cu opera sau direct cu artistul se va înțelege și pe el ceva mai mult; și apoi va înțelege că este vorba și despre el – atât în artă, cât și în viață. Omul face artă pentru a se înțelege și pentru a da înțelegere altora. Apoi sigur că va putea, dacă va avea și curaj (fără el înțelegerea nu e, poate, de ajuns), să se implice și în rezolvarea unor probleme ale societății din care face parte. Artistul se implică prin operă aici, dar cred că are uneori datoria să mai iasă și în agora, sau în stradă – cum se zice acum. Civic vorbind, nu doar omul obișnuit – posibilul privitor al artistului – trebuie să se implice, ci și artistul – ce este și el parte a cetății, un etern turn de fildeș unde dacă rămâne nu-l va mântui.” Daniel Crăciun

Prezent in colecții private si muzeale din Romania, Franța, SUA, Suedia, Germania, Belgia etc.