Milița PETRAȘCU (OJOGA), sculptor

|
58 vizualizări

Milița (Militza, Melania Nicolaevici) PETRAȘCU (OJOGA), s-a născut la Chișinău, in anul 1888 si a încetat din viata la București, in anul 1976.
În 1925 se căsătorește cu Emil Petrașcu și se stabilește la București.

A urmat Studii de desen și sculptură la Moscova și Sankt-Petersburg, Rusia si Studii de filosofie, Universitatea din Sankt-Petersburg, Rusia;
In perioada 1910 - 1911 Studii la München, cu profesorii Vittorio Guttner și Cipri Adolphe Bermann, Germania.
A urmat Lecții de sculptură cu Antoine Bourdelle si Lecții de desen cu Felix Valloton la Académie de la Grande Chaumière, Franţa.

In perioada 1919 - 1923 lucrează în Atelierul lui Constantin Brâncuși, Paris, Franța.

La Bucureşti participă activ la mişcarea de avangardă care izbucnea în anii 1920.

A fost o animatoare a vieţii artistice şi culturale româneşti, foarte activă în organizarea expoziţiilor de avangardă şi a expoziţiilor Asociaţiei artistelor pictoriţe şi sculptoriţe.
După 1930 devine una dintre cele mai prolifice portretiste ale elitei bucureştene.

Îl vizitează pe Ivan Mestrovič în Jugoslavia, pe care îl consideră unul dintre cei mai mari sculptori monumentali ai timpului.
Ca pictoriță, a realizat portrete pentru Ion Vinea, Mihail Jora și Liviu Rebreanu.

Fântâna Miorița, din București, inaugurată în 1936, are părțile laterale decorate cu un mozaic în alb-negru, realizat de Milița Pătrașcu, cu scene din balada Miorița.

Lucrări în colecții publice:

In anul 1939 a primit Premiul „Elena și Gh. Vlasto pentru sculptură”, acordat de Academia Română, România; iar in anul 1972 Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România.


A fost o artistă a veacului ei, care a trăit intens şi a marcat cu harul şi iniţiativele sale ambianţa artistică interbelică, într-un moment în care arta românească cunoştea un excepţional moment de efervescenţă.

Sculptura sa reprezintă, în primul rând, un act de rezistenţă în faţa distrucţiei imaginii. Demersul sculptorului păstrează ambiţiile instantaneului şi rigorile compoziţiei clasice, întâlnite deopotrivă în arta începutului de secol. Acest lucru o va ajuta, în lunga perioadă în care va lucra cu Brâncuşi, să se apere de tentaţiile artei marelui maestru, să nu încerce gestul simplu şi grandios al abstracţiei brâncuşiene. Artista dovedeşte inteligenţa formaţiei, măsura dictată de temperamentul său, preluând din lecţia lui Brâncuşi abia sesizabile deviaţii formale, care dau prospeţime lucrărilor sale. În portrete, care alcătuiesc un capitol important al creaţiei sale, artista nu caută în chipul celui portretizat o ,,dominantă expresivă”, ci vrea să reconstituie, în ansamblul detaliilor, atributele unei personalităţi. Volumul senzual, păstrând încă vie pulsaţia dălţii, stinge izbucnirea severă a spiritualităţii celui portretizat” (Brâncuşi, N. D. Cocea, G. Enescu, Tudor Vianu ş.a.).

Merită să afli și despre

Sugestii: