Descoperă universul fascinant al sculpturii românești!

Sculptori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Constantin ANTONOVICI, sculptor

Constantin Antonovici s-a nascut in data de 18 februarie 1911, în Cârligi, județul Neamț, si a incetat din viata in data de 05 februarie 2002.

A devenit un sculptor cunoscut în anii 1930, în timp ce era student la Academia de Arte din Iaşi. La începutul războiului din Europa în anii 1940, tânărul artist avea să urmeze un parcurs de şapte ani pentru a ajunge să-l întâlnească pe ilustrul Constantin Brâncuși, care locuia la Paris.

În acest răstimp, a studiat cu faimosul Ivan Meštrovič la Zagreb, şi a fost arestat de SS şi întemniţat la Berlin pentru refuzul de a lupta de partea naziştilor.

În pragul morţii, un medic din închisoare l-a ajutat pe Antonovici să obțină o eliberare supravegheată la Viena unde a studiat la Academia de Arte, şi apoi a aprofundat tehnicile sculptuii în lemn în Tirol.

În 1947, Antonovici a plecat la Paris, unde a locuit şi a lucrat ca asistent al lui Constantin Brâncuşi în atelierul din Impasse Ronsin 11, ocupându-se de treburile zilnice ale atelierului, inclusiv participând la construirea unor socluri şi sculpturi.

În 1951, Antonovici a emigrat în Canada, de unde s-a mutat la New York, unde a lucrat într-un atelier oferit pe viaţa de Catedrala St. John the Divine. El a creat în această perioadă numeroase lucrări ecumenice. dar a continuat să creeze şi formele sale moderniste unice, amintind de copilăria lui, folclorul românesc şi timpul petrecut în preajma lui Brâncuşi.

A sculptat în lemn, bronz, aluminiu, marmură şi plastic (probabil într-un gen de răşini semisintetice). De asemenea a stilizat şi simplificat, asemenea lui C-tin Brâncuşi, găsind esenţele pure şi reverberându-le în forme vizuale extrem de expresive.

Chiar dacă motivul central al operei sale a fost bufniţa, pe care a reprezentat-o în diferite înfăţişări şi ipostaze, Constantin Antononici a realizat şi alt gen de creaţii, precum crucea de piatră de doi metri înălţime aflată pe faţada de vest a catedralei newyorkeze St. John The Divine, de pe Amsterdam Avenue. De asemenea, Constantin Antonovici este autorul bustului preşedintelui Dwight Eisenhower, aflat la Casa Albă.

A avut expoziţii în Austria (Innsbruck) în 1946, în 1949 la Paris (la un Salon al Independenţilor în 1950, unde indică adresa Impasse Ronsin 11), iar din 1959 în SUA (New York, Philadelphia, Washigton).

În 1980 a suferit un accident vascular care l-a ţinut paralizat până la decesul său. A lăsat circa 100 de lucrări la care ţinea şi care au ajuns la Kreeger.

Constantin ANTONOVICI, sculptor

Owl (1974) – Constantin Antonovici

„Owl” (1974), bronz pe bază de marmură, 71,1 × 33,0 × 15,9 cm, reprezintă o bufniță stilizată, construită din forme circulare, semnată și datată de Constantin Antonovici.

Head of Brancusi (1957) – Constantin Antonovici

„Head of Brancusi” (1957), sculptură din bronz pe bază de marmură, 63,5 × 21,6 × 20,3 cm, prezintă un cap stilizat, cu forme sintetice și accente simbolice, realizat de Constantin Antonovici.

Torso (1957) – Constantin Antonovici

„Torso” (1957), marmură și metal pe bază de marmură, 67,3 × 25,4 × 10,2 cm, compune un corp abstract din volume ovoidale, semnat și datat de Constantin Antonovici.

Bufniță – Constantin Antonovici

„Bufniță” (bronz) sintetizează forma aviară într-un volum elegant și curbat, cu suprafețe lustruite, caracteristice sculpturii lui Constantin Antonovici.

Constantin ANTONOVICI, sculptor

Constantin ANTONOVICI, sculptor

Expoziții personale:
1949 - Galeria Jean de Beauvais, Paris;
1959 - Mond'Art Galleries, New York;
1964 - Franklin Mott Gunther Foundation, Washington.

Lucrări monumentale:
1954 - Episcopul William Manning, Cathedral of St. John the Divine, New York, SUA.