Mausoleul Mateiaș, Argeș. Monumentul eroilor căzuți în luptele din toamna anului 1916
Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș, cunoscut sub numele de Mausoleul de la Mateiaș, a fost ridicat în memoria militarilor români căzuți în luptele purtate pentru apărarea culoarului Rucăr–Bran în timpul Războiului de Întregire Națională din anii 1916–1918.
Monumentul se află pe Dealul Mateiaș, la 11 kilometri de Câmpulung Muscel, pe drumul european E574, actualul DN73, în direcția Brașovului.
Așezarea sa pe înălțimea care domină drumul nu a fost întâmplătoare. În toamna anului 1916, muntele Mateiaș și împrejurimile sale au constituit una dintre cele mai puternice poziții de rezistență ale armatei române din nordul Muscelului. Monumentul a fost construit chiar în apropierea fostei linii de apărare, într-un loc de unde poate fi urmărită zona în care s-au desfășurat confruntările.
Mausoleul este înscris în Lista monumentelor istorice. Ansamblul memorial cuprinde edificiul funerar propriu-zis, osuarul, spațiile muzeale, scara monumentală, curtea de onoare, basorelieful dedicat luptelor armatei române și cupa din piatră de Albești în care arde flacăra veșnică.
Construcția sa a început în anul 1928, după aproape un deceniu de inițiative, subscripții, dispute privind amplasamentul și eforturi pentru strângerea fondurilor. Monumentul a fost inaugurat în forma inițială în jurul anului 1935, apoi a trecut prin perioade de degradare, reparații și abandon.
Între anii 1979 și 1984 a fost consolidat, restaurat și extins, dobândind în mare parte configurația actuală. Istoria devenirii sale a fost prezentată pe larg de Marin Popescu în studiul dedicat „monumentului de suflet al muscelenilor”.
Propunerea de la Gura Pravățului
Unul dintre amplasamentele luate în considerare a fost cimitirul militar de la Gura Pravățului, în Dragoslavele. Acesta fusese amenajat încă din timpul războiului, iar în anul 1922 au început demersuri pentru ridicarea mausoleului în vecinătatea sa.
Dragoslavele fusese grav afectată de confruntări, unele lupte desfășurându-se chiar pe ulițele satului. Cimitirul militar reprezenta deja un loc de înhumare și reculegere, ceea ce oferea propunerii o justificare istorică și funerară.
Amenajarea cimitirului fusese sprijinită de preotul Ioan Răuțescu. În timpul ocupației, acesta a urmărit îngroparea celor căzuți și a susținut inclusiv organizarea unui cimitir pentru militarii germani. Activitatea sa s-a întemeiat pe ideea că morții trebuiau cinstiți indiferent de tabăra în care luptaseră.
Răuțescu a păstrat memoria evenimentelor prin monografii dedicate Dragoslavelor, Câmpulungului și monumentelor religioase din Muscel. De asemenea, a tradus amintirile unui subofițer german care descrisese luptele văzute din tabăra adversă.
În același an 1922, cu prilejul inaugurării unui monument la Nămăiești, Casa de Educație Națională „Eroii Pravățului” a constituit un comitet pentru ridicarea unei capele și a unui monument. Colonelul Grigore Grecescu a fost ales în fruntea acestuia.
Au fost deschise liste de subscripție și au început procedurile pentru obținerea aprobărilor, însă lipsa banilor a amânat lucrările. Între timp, osemintele găsite pe vechile câmpuri de luptă erau adunate și păstrate în biserici, în așteptarea construirii unui osuar.
În anul 1926, publicația locală „Glasul Țării” semnala starea de degradare a cimitirelor militare, lipsa intervențiilor și nemulțumirea urmașilor celor căzuți. După aproape un deceniu de la încheierea războiului, monumentul reprezentativ al Muscelului nu fusese încă început.
Alegerea Muntelui Mateiaș
Condițiile necesare începerii construcției au fost îndeplinite în anul 1928. Au fost asigurate fonduri de la nivel central, s-a constituit un comitet local format din 26 de persoane, a fost ales proiectantul și s-a organizat licitația pentru executarea lucrărilor.
Amplasamentul a fost stabilit pe Muntele Mateiaș, la 11 kilometri de Câmpulung, pe șoseaua către Brașov. Locul se afla la întâlnirea hotarelor a trei localități afectate de război și domina drumul pe o stâncă apropiată de vechile poziții de rezistență.
Societatea „Mormintele Eroilor” devenise între timp Societatea „Cultul Eroilor”. Pentru construirea monumentelor de acest tip puteau fi expropriate terenuri, iar fondurile centrale erau completate prin contribuțiile populației.
Presa locală a consemnat entuziasmul începutului de șantier. Militarii Regimentului 30 Dorobanți din Câmpulung, rezerviștii și urmașii eroilor au ajutat echipele de constructori. Până la venirea primei zăpezi, zidurile din piatră fasonată începuseră să contureze silueta mausoleului.
Arhitecții, artiștii și constructorii Mausoleului de la Mateiaș
Ridicarea Mausoleului de la Mateiaș a reunit militari care participaseră la luptele Primului Război Mondial, arhitecți, constructori și artiști legați de Câmpulung și de Muscel.
În anul 1928 a fost constituit un comitet de acțiune din care au făcut parte colonelul Grigore Grecescu, fost comandant al Regimentului 70 Infanterie și participant la bătălia de la Mateiaș, colonelul Florian Nicolescu, comandantul Garnizoanei Câmpulung și președintele filialei muscelene a Societății „Cultul Eroilor”, arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet și revizorul școlar Constantin Rădulescu-Codin, cunoscut pentru cercetările sale asupra tradițiilor muscelene.
Sub egida Societății „Cultul Eroilor”, s-a hotărât construirea mausoleului pe terenul donat de Societatea „Mica”, în punctul Mateiaș. Costurile proiectului au fost estimate la un milion de lei, suma fiind asigurată din fondurile acordate de Comisia de despăgubiri de război a Prefecturii Muscel, precum și din donații și subscripții publice. Piatra de temelie a fost așezată la 14 august 1928.
Planurile monumentului au fost întocmite de arhitecții Dimitrie Ionescu-Berechet și State Baloșin. Născut la 27 ianuarie 1896, la Câmpulung, Dimitrie Ionescu-Berechet participase la Primul Război Mondial ca fruntaș în Batalionul 10 Pionieri și luptase pe frontul de la Mărășești, în anul 1917.
A urmat Academia de Arhitectură din București, unde a obținut diploma de arhitect în 1922, iar între 1930 și 1963 a ocupat funcția de arhitect-șef al Patriarhiei Române. În întreaga sa activitate a proiectat aproximativ 200 de biserici, aproape 80 de clădiri publice, locuințe, monumente comemorative și construcții funerare. Pentru Mausoleul de la Mateiaș a conceput un proiect în stil Art Deco, combinat cu elemente neo-românești.
State Baloșin s-a născut la 16 septembrie 1885, în satul Negoești din județul Mehedinți, și a absolvit Academia de Arhitectură din București în anul 1915. A lucrat pentru Ministerul de Finanțe, realizând proiecte pentru sedii administrative, percepții și vămi, și a întocmit planurile Ambasadei României din Sofia.
Activitatea sa a cuprins proiecte de sistematizare urbană și numeroase monumente dedicate eroilor. Între anii 1928 și 1935 a colaborat cu Dimitrie Ionescu-Berechet la proiectarea Mausoleului de la Mateiaș.
Licitația pentru executarea construcției a fost câștigată de antrepriza Frații De Nicolo, în colaborare cu constructorul italian Jean Mezzaroba. Ermenegildo Angelo De Nicolo, născut la 2 octombrie 1884 în localitatea Forni di Sopra, provincia Udine, întemeiase la Câmpulung, împreună cu Giovanni Battista, antrepriza Frații De Nicolo.
Firma a realizat în Muscel și în alte localități numeroase biserici și clădiri publice, între care vila Patriarhiei din Dragoslavele, extinderea Mănăstirii Nămăiești, bisericile din Lerești, Stoenești, Corbi și Flămânda, precum și Spitalul și Liceul de fete din Câmpulung. Între 1928 și 1935, frații De Nicolo și Jean Mezzaroba au executat lucrările de construire a Mausoleului Eroilor.
La amenajarea șantierului au participat militarii Regimentului 30 Dorobanți Muscel, alături de elevi și profesori musceleni. Până în anul 1930, cea mai mare parte a edificiului era finalizată, însă lucrările au fost întrerupte în contextul schimbărilor guvernamentale și al crizei economice de la începutul deceniului.
În anii următori, Prefectura Muscel și Primăria Câmpulung au alocat noi fonduri pentru continuarea construcției, fără ca monumentul să beneficieze atunci de o inaugurare oficială.
Decorarea capelei mausoleului a fost încredințată pictoriței și scriitoarei Olga Greceanu, născută la 4 august 1890 în satul Nămăiești, județul Muscel. După studiile urmate în București și la Liège, unde a frecventat cursuri de chimie și arte frumoase, artista s-a specializat în tehnica frescei la Paris și a realizat picturi în Palatul Societății Națiunilor din Geneva și în Sala Muzeului din Palatul Regal.
A fost doamnă de companie a Reginei Maria și apropiată de pictorul Nicolae Tonitza. Pentru capela Mausoleului de la Mateiaș a executat o amplă pictură murală în tempera, înlocuită în anul 1983 cu actualul mozaic de tip Murano.
Arhitectura edificiului inițial
Mausoleul construit în perioada interbelică a fost alcătuit din două corpuri principale, unul orizontal și unul vertical.
Accesul către corpul orizontal se realiza printr-o scară din piatră fasonată. În interior se afla o sală de formă pătrată, acoperită cu o cupolă care amintea de casca purtată de soldatul român în Primul Război Mondial.
Sala a avut inițial funcția de capelă. Altarul și icoanele ortodoxe au fost așezate spre răsărit, potrivit orientării liturgice.
Al doilea corp era un turn-foișor cu plan în formă de cruce, lipit de primul volum și accesibil din interior. În turn a fost construită o scară în spirală care cobora la osuar și urca până la nivelul maxim al construcției, aflat la aproximativ 20 de metri.
Turnul se încheia cu o cupolă de dimensiuni mai mici. Sub aceasta a fost amenajată o platformă de observație, de unde putea fi privită zona în care se desfășuraseră luptele.
Cele două volume au format o construcție compactă, verticalitatea turnului fiind pusă în contrast cu masa joasă a capelei și osuarului. Robustețea zidurilor și proporțiile edificiului au fost accentuate de stânca pe care a fost amplasat.
Prima decorație a capelei
În vara anului 1930, scriitorul Mihai Tican-Rumano a descris interiorul capelei aflate încă în curs de amenajare. Pe lângă icoane și altar, spațiul cuprindea basoreliefuri dedicate unor momente considerate definitorii pentru istoria unirii și apărării țării.
Prima temă prezenta descălecarea legendarului Negru Vodă pe aceste meleaguri. A doua îl reprezenta pe Mihai Viteazul în Transilvania, iar a treia evoca luptele soldaților români pentru unitatea națională.
Basoreliefurile au fost înlocuite ulterior prin picturi în tempera cu subiecte asemănătoare. Mediul rece și umed din interior a provocat degradarea lor, iar după schimbările politice din august 1944 imaginile au fost îndepărtate.
Monumentul a fost închis pentru o perioadă îndelungată, iar funcția sa religioasă și comemorativă a fost întreruptă.
Osuarul și numele eroilor
Subsolul a fost amenajat ca osuar. Într-o criptă au fost depuse osemintele aduse din cimitirele localităților învecinate și de pe fostele câmpuri de luptă.
În criptă au fost așezate rămășițele a peste 400 de soldați și ofițeri. Pe pereții laterali au fost montate 31 de plăci de marmură pe care au fost înscrise numele a peste 2.100 de militari cunoscuți, căzuți în luptele pentru apărarea plaiurilor muscelene.
Prin reunirea osemintelor și a numelor, osuarul a devenit centrul memorial al întregului ansamblu. Militarii identificați au fost pomeniți prin inscripții, iar cei ale căror nume nu au mai putut fi stabilite au fost reprezentați prin rămășițele adunate din tranșee, păduri și morminte izolate.
În perioada restaurării începute în 1979, cripta a fost refăcută, iar pardoseala a fost decorată cu intarsii din marmură. Pe plafon au fost realizate icoane ortodoxe, introducând din nou dimensiunea religioasă a spațiului funerar.
Abandonul și degradarea
Ultimele lucrări de întreținere realizate de Societatea „Cultul Eroilor” au avut loc în anul 1945. Doi ani mai târziu, societatea a fost desființată.
Rămas fără pază și fără custode, monumentul a intrat într-o perioadă de abandon. Osemintele au fost profanate, împrejmuirea a fost distrusă, iar ușile și ferestrele au fost sparte.
Degradările provocate de oameni s-au adăugat celor produse de climă și cutremure. Infiltrațiile de apă prin zidurile din calcar au impus lucrări de reparații între anii 1945 și 1976.
Cutremurele din 1940 și 1977 au afectat construcția. Seismul din 4 martie 1977 a produs numeroase fisuri, iar în anul următor au început primele intervenții de consolidare.
Lipsa unor hidroizolații eficiente a rămas una dintre principalele probleme ale monumentului. Apa pătrunsă în ziduri a afectat tencuielile, pictura, placajele și decorația interioară.
Consolidarea și extinderea din anii 1979–1984
În anul 1979 a început un amplu program de consolidare, restaurare și extindere. Inițiativa a fost susținută de primarul Manole Bivol și a mobilizat instituții, întreprinderi, organizații locale, militari, elevi și numeroși locuitori.
Lucrările au fost organizate inclusiv printr-un șantier local de muncă al tineretului. Proiectarea a fost realizată de Institutul de Proiectare Județean, iar o parte a materialelor și utilajelor a fost asigurată prin contribuția întreprinderilor.
Au fost organizate colectări de fonduri și materiale. Elevii strângeau maculatură, sticlă și fier vechi, iar insignele, cocardele și plachetele realizate pentru susținerea proiectului erau cumpărate de locuitori.
Prima etapă a vizat consolidarea stâncii și a edificiului interbelic. Printre pietrele zidăriei au fost injectate betoane speciale, iar în interior s-au realizat lucrări de rezistență.
Terenul a fost terasat, iar ansamblul s-a extins spre vest, începând de la intrarea principală. Au fost construite scara monumentală, sălile muzeale, curtea de onoare, spațiile pentru paradă și parcarea.
Zona din jur a fost amenajată cu alei și arbuști ornamentali adaptați climatului montan. Ansamblul a dobândit astfel o desfășurare amplă, în care accesul de la baza dealului conduce treptat către edificiul inițial.
Mozaicul interior
Refacerea decorației interioare a fost coordonată de profesorul Petre Achițenie, împreună cu un grup de studenți de la Arte Plastice.
Pentru decorarea fostei capele au fost realizate mai multe propuneri, prezentate într-o expoziție. Programul final a fost organizat în jurul a trei teme: intrarea armatei române în luptă, finalul victorios și legătura dintre popor și armată.
A fost aleasă tehnica mozaicului, mai rezistentă la umezeala și temperaturile scăzute din interiorul monumentului. Ansamblul a primit titlul „Glorie eternă eroilor neamului românesc!”.
Pe boltă au fost reprezentate, în medalioane, figurile unor voievozi și conducători: Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Iancu de Hunedoara și Mihai Viteazul.
În registrul inferior au fost incluse portretele lui Burebista, Traian și Decebal. La nivelul privitorului au fost desfășurate compozițiile dedicate soldaților români care pornesc la luptă pentru eliberarea Transilvaniei, defilării pe sub Arcul de Triumf și legăturii dintre comunitate și armată.
În plafonul osuarului au fost realizate icoane ortodoxe, dispuse pe un fond albastru și încadrate de tricolor și texte comemorative.
Ușa principală a fost realizată din bronz la uzina ARO din Câmpulung, fiind integrată noii amenajări a intrării.
Basorelieful luptelor de la Mateiaș
La baza edificiului se află basorelieful realizat de sculptorul câmpulungean Adrian Radu. Lucrarea are aproximativ 16 metri lungime și 3,5 metri înălțime.
Compoziția reprezintă încleștarea dintre trupele române și inamic în luptele desfășurate pe frontul din nordul Muscelului. Soldații sunt surprinși în mișcare, în diferite poziții de atac, apărare și sprijin.
Fiecare siluetă a fost concepută pentru a exprima o atitudine legată de apărarea țării, dar ansamblul a fost gândit și ca o respingere a violenței și a războiului.
Basorelieful a fost integrat în zidul de susținere al terasei și poate fi privit de pe scara monumentală. Prin dimensiunea sa, el stabilește legătura dintre muzeu, curtea de onoare și turnul mausoleului.
Flacăra veșnică și curtea de onoare
În cadrul extinderii a fost construită o cupă din piatră de Albești, destinată flăcării veșnice. Aceasta arde în memoria militarilor căzuți la Mateiaș și marchează caracterul permanent al comemorării.
Curtea de onoare a fost amenajată pentru ceremonii, depuneri de coroane și manifestări militare. Împreună cu treptele monumentale, ea a schimbat accesul către edificiu, transformând urcarea într-un traseu ceremonial.
Terasele au organizat diferențele de nivel ale terenului și au deschis perspective către basorelief și către turn. Ansamblul nu mai era perceput numai ca o capelă cu osuar, ci ca un complex memorial și muzeal.
Muzeul istorico-militar
Cele două săli muzeale prezintă participarea armatei române la Primul Război Mondial și, în mod deosebit, luptele purtate pe culoarul Rucăr–Bran.
Expoziția a fost realizată prin colaborare cu Muzeul Militar și a păstrat în mare măsură forma stabilită în anul 1984.
Prima sală urmărește principalele momente ale participării României la război. Un loc important este acordat operațiunilor din nordul Muscelului și contribuției populației locale.
Documentele, imaginile, hărțile și obiectele expuse explică desfășurarea frontului, pozițiile unităților române și condițiile în care au avut loc luptele.
Cea de-a doua sală cuprinde o dioramă de mari dimensiuni. Aceasta reconstituie un sector al câmpului de luptă, cu militari, tranșee, adăposturi, arme și elemente de relief.
În cadrul aceleiași amenajări a fost reprezentat și un post de comandă. Diorama urmărește să introducă vizitatorul în atmosfera confruntărilor din toamna anului 1916 și să explice condițiile în care au luptat militarii.
Inscripțiile de la intrare
La intrarea în mausoleu au fost așezate două texte comemorative, scrise cu litere aurite și încadrate de frunze de stejar și laur.
În partea stângă se află inscripția:
„Pentru onoarea patriei și a drapelului, pentru făurirea unității României, noi am apărat pământul sfânt al țării, lăsându-vă vouă, generațiile viitoare, o națiune liberă și independentă.”
În partea dreaptă este înscris textul:
„Ne plecăm cu venerație în fața sacrificiului suprem al bravilor eroi ai neamului, apărători demni și viteji ai ființei noastre naționale, iar la chemarea patriei vom ști să ne jertfim și noi pentru păstrarea independenței și suveranității României.”
Cele două texte rezumă funcția memorială a edificiului și pun în legătură sacrificiul militarilor cu responsabilitatea generațiilor următoare.
Inaugurarea ansamblului extins
Ansamblul restaurat și extins a fost inaugurat oficial la 25 octombrie 1984. Ceremonia a reunit mii de participanți și a cuprins defilări militare, coruri, depuneri de coroane și momente comemorative.
După inaugurare, monumentul a fost introdus în circuitul de vizitare. Curtea de onoare a găzduit ceremonii, activități pentru tineri și manifestări organizate cu prilejul zilelor comemorative.
După anul 1989 au fost reluate slujbele religioase. Manifestările organizate de Ziua Eroilor au căpătat o amploare deosebită, reunind autorități locale, militari, reprezentanți ai instituțiilor și locuitori ai zonei.
Mausoleul se află în grija Muzeului Municipal Câmpulung, care administrează spațiile muzeale și asigură funcționarea ansamblului.
Monumentul în peisajul Mateiașului
Silueta mausoleului este dominată de turnul înalt ridicat deasupra stâncii. Cupola capelei, foișorul turnului și zidurile din calcar de Albești se disting de pe șoseaua care urcă dinspre Câmpulung către Dragoslavele.
Amplasarea permite observarea unei părți importante a fostului câmp de luptă. De pe platforma turnului și de pe terase pot fi urmărite văile, pădurile și culmile pe care au fost organizate pozițiile românești.
Arhitectura monumentului și relieful formează un ansamblu unitar. Construcția nu este separată de locul confruntărilor, ci domină chiar teritoriul pe care îl comemorează.
Piatra de Albești folosită la ridicarea mausoleului îi conferă o legătură directă cu materialele Muscelului. Același calcar a fost întrebuințat la edificiul interbelic, la extinderile ulterioare, la scări, ziduri și cupa flăcării veșnice.
Luptele din zona Mateiașului
Intrarea României în război a fost urmată de ofensiva armatei române peste Carpați, dar situația de pe front s-a schimbat într-un timp scurt. Retragerea trupelor către trecătorile montane a adus confruntările în apropierea Câmpulungului, pe culoarul Rucăr–Bran și în jurul Muntelui Mateiaș.
Apărarea sectorului a fost încredințată Grupului Nămăiești, comandat de generalul Traian Găiseanu. Acesta avea în componență Diviziile 22 și 12 Infanterie, care au ocupat poziții pe înălțimile din nordul Muscelului.
Între 25 septembrie/8 octombrie și 10/23 noiembrie 1916, trupele române au rezistat în fața unui adversar superior numeric, mai bine echipat și mai bine pregătit. Cele mai îndelungate lupte s-au desfășurat în apropierea Muntelui Mateiaș, pe direcția de înaintare către Câmpulung.
Rezistența românească a împiedicat pentru mai bine de 45 de zile pătrunderea Puterilor Centrale spre Câmpia Română prin culoarul muscelean. Pozițiile de pe Mateiaș și din împrejurimi au fost apărate în condiții dificile, într-un relief accidentat, expus tirului de artilerie și atacurilor repetate.
Frontul a fost însă străpuns pe Jiu, iar menținerea pozițiilor din Muscel nu mai putea schimba situația generală. La 16/29 noiembrie 1916, militarii celor două divizii au primit ordinul de retragere spre Târgoviște. Au părăsit sectorul fără să fi fost învinși pe pozițiile apărate în jurul Mateiașului.
Confruntările au lăsat în urmă sate distruse, gospodării incendiate, morminte răspândite pe munți și păduri și numeroase pierderi în rândul militarilor și populației. În anii următori, memoria acestei rezistențe a stat la baza inițiativelor pentru ridicarea unui monument reprezentativ.
Primele inițiative de comemorare
În anul 1919 s-a înființat la București Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, aflată sub patronajul Reginei Maria. În mai multe localități au apărut comitete care urmăreau identificarea mormintelor, strângerea osemintelor și construirea unor cimitire, cruci și monumente dedicate celor căzuți.
La Câmpulung, un Comitet de acțiune a fost constituit în martie 1920. Membrii săi intenționau să ridice în piața centrală a orașului un monument dedicat în special militarilor Regimentelor 30 și 70 Muscel.
Proiectul a fost amânat din cauza lipsei fondurilor. Locuitorii contribuiau prin donații, dar sumele strânse nu permiteau construirea monumentului impunător dorit de comunitate.
Un rol important l-a avut colonelul Grigore Grecescu, participant la luptele de pe Mateiaș și Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”. El a reorganizat activitatea comitetului local și a solicitat sprijinul structurii centrale a Societății „Mormintele Eroilor”.
Alături de el s-a implicat colonelul Florian Nicolescu, comandantul Garnizoanei Câmpulung și fost participant la război. Cei doi au încercat să unească inițiativele locale și să transforme proiectul într-un monument dedicat tuturor luptelor din nordul Muscelului.
Demersurile au fost îngreunate și de dorința fiecărei localități afectate de război de a găzdui viitorul mausoleu. Oamenii găseau morminte ale militarilor, organizau slujbe religioase și solicitau ridicarea monumentului în satul lor. Aceste inițiative erau justificate de suferințele fiecărei comunități, dar împărțeau fondurile și întârziau alegerea unui amplasament comun.
Muntele Mateiaș a fost considerat treptat locul cel mai potrivit, deoarece devenise simbolul rezistenței trupelor române. În piața centrală a Câmpulungului a fost ridicată, în cele din urmă, statuia unui militar român care înalță drapelul și privește către muntele pe care luptele au durat 45 de zile.
Viitorul mausoleu urma să fie construit în afara orașului, mai aproape de fosta linie a frontului.
Bibliografie
- Baciu, Dumitru, Lumini muscelene, București, 1980.
- Ortlepp, Fritz, Luptele din zona Bran și Dragoslavele, traducere din limba germană de Ioan Răuțescu, Câmpulung, 1933.
- Popa, Petre, Memorialul de război, Mateiaș, Editura Tipnaste, Pitești, 2009.
- Popescu, Marin, „Mausoleul de la Mateiaș, monumentul de suflet al muscelenilor. Avatarurile monumentelor”, Acta Terrae Fogarasiensis, vol. III, 2014, pp. 205–216.
- Răuțescu, Ioan, Dragoslavele, Câmpulung, 1937.
- Trâmbaciu, Ștefan, Bătălia din zona Bran–Câmpulung. Ansamblul monumental-istoric de la Mateiaș, Editura EuroPress, Pitești, 2003.
Știi mai multe despre Mausoleul Mateiaș, Argeș. Monumentul eroilor căzuți în luptele din toamna anului 1916? Spune și altora!