Vila a fost construita de către Matei Drăghiceanu intre 1902 si 1905, fiind inaugurata de proprietar, cu certitudine, in anul 1905, conform relatărilor din presa timpului.
Anul acesta, Focul lui Sumedru va fi aprins sâmbătă, 25 octombrie 2025, pe dealul Mățău, cel mai înalt deal din țară, aflat deasupra orașului Câmpulung Muscel, în perimetrul pârtiei de schi Mioarele.
Câmpulung Muscel de altădată în poze vechi, dar și fotografii rare, imagini și cărți postale vechi, originale. Vezi documentarul istoric video Vatra MCP cu Câmpulung Muscel vechi, de altădată.
Piteștiul de altădată în poze vechi, dar și fotografii rare, imagini și cărți postale vechi, originale. Vezi documentarul istoric video Vatra MCP cu Piteștiul vechi/e, de altădată.
Domeniul de la Florica (Muzeul Național „Brătianu” de la Florica) este format din conac, ferma, capela, crama, gara, chiar si un observator astronomic, toate amplasate in mijlocul unui parc superb (aflat pe lista patrimoniului cultural)
Vila a fost construită în 1900 după planurile arhitectului Cristofi Cerchez şi a aparţinut lui Eugeniu Stătescu, ministru al Justiţiei, ministru de externe, senator şi ilustru profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti.
Curtea de Argeș de altădată în poze vechi, dar și fotografii rare, imagini și cărți postale vechi, originale. Vezi documentarul istoric video Vatra MCP cu Curtea de Argeș veche, de altădată.
Vila Donescu este un monument istoric din satul Izvorani, localitate componentă a orașului Ștefănești din județul Argeș. (cod LMI: AG-II-m-B-13838). În această clădire, situată în prezent pe strada Ion Pillat nr. 18, a locuit Alexandru Gh. Donescu, iar mai târziu după revoluție pentru o perioadă, a locuit și Crin Halaicu.