Nicolae FLEISSIG, sculptor

|
20 vizualizări

Nicolae FLEISSIG s-a născut la Târgu Mureş, in anul 1948.

A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, cu Ion Irimescu, București.
În anii ’80 ai veacului trecut a organizat o Tabără de sculptură în piatră la Piatra-Neamţ, oraşul unde a copilărit şi a frecventat Şcoala de Muzică şi Arte Plastice, cu sculptorul Pompiliu Clement.
I s-a acordat bursa „Fr. Storck” şi o bursă acordată de Uniunea Artiştilor Plastici ca urmare cuceririi Premiului al II-lea pentru tinerii sculptori.

A realizat în ţară peste zece monumente în marmură, piatră, granit şi lemn.

S-a stabilit definitiv în Franţa din anul 1982.

Operele sale se găsesc în spaţii publice, parcuri, grădini şi Muzee din România, Franţa, Germania, Belgia, Italia, Suedia, Iugoslavia, Bulgaria, Liban, Israel, S. U. A., Japonia. Locuieşte în localitatea franceză St-Colombe-sur l’Hers şi la Paris.

Muzee:

  • Muzeul Florean - Baia Mare, Maramureș;
  • Muzeul Național de Artă Contemporană.

Este clar că eu fac parte dintr-o generație să zicem mai în vârstă. Noi suntem mai legați de niște tradiții care sunt determinante pentru un anumit tip, stil sau tendință ale volumului în sculptură. Unde mă situez eu? La fel ca George Apostu, și eu sunt postbrâncușian. Socot că artiștii tineri sunt extraordinar de interesanți, iar la mulți dintre ei, practic materia dispare. Ei lucrează foarte mult în imaterial, în imagini, cu sonor și mișcare. Dar dematerializarea trebuie să mai vină cu ceva, materia este înlocuită cu conceptul. Riscul aici este o anumită facilitate. Iar pentru sculptură, facilitatea este nocivă. Să-ți explic: vrei să faci o casă, temelia casei este sculptura. Apoi începi să clădești, vii cu conceptul, arhitectura și așa mai departe. Dar dacă nu ai temelia se duc toate.” Nicolae Fleissig

Merită să afli și despre

Sugestii: