Nicolae GRIGORESCU, pictor

|
240 vizualizări

Nicolae Grigorescu s-a născut la data de15 mai 1838, in Pitaru, Potlogi, Dâmbovița, si a încetat din viata la data de 21 iulie 1907, Câmpina, Prahova.

A fost al şaselea copil al lui Ion Grigorescu, de profesie notar şi al Ruxandrei Grigorescu – croitoreasă.

În 1843, după moartea tatălui său, familia se mută la București, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuși.

Copilăria şi-a petrecut-o vrând, nevrând printre artişti – unchiul şi fratele său pictau biserici.

La vârsta de doar zece ani, Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek pentru o perioadă de doi ani.

Anton Chladek era un foarte bun portretist, un bun miniaturist, vorbea mai multe limbi și și-a făcut o clientelă importantă printre familiile boierești, intelectuali sau printre negustorii importanți ai vremii.

După doi ani de ucenicie, Nicolae Grigorescu a părăsit atelierul lui Anton Chladek și a început să confecționeze acasă iconițe pe care mai apoi le vindea pe la târguri.

În anul 1853, la doar 15 ani, pictează mai multe icoane pentru biserica din Băicoi şi pentru Mănăstirea Căldăruşani.

În anii 1856-1857, Grigorescu pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira, din judeţul Prahova.

La scurt timp, soarta a făcut ca stăreţia de la Agapia să-i propună pictarea mănăstirii, unde artistul avea să înfiinţeze şi o şcoală de pictură destinată călugăriţelor.

Ca urmare a activității sale de la Agapia, Nicolae Grigorescu a fost remarcat de către politicianul Mihail Kogălniceanu.

Realizările din domeniul picturii religioase sunt: icoanele și prăznicarele de la biserica din Băicoi, icoanele de la Mănăstirea Căldărușani, icoana Sfântului Spiridon de la biserica Alexa din București, picturile murale de la Mănăstirea Zamfira, picturile de la Mănăstirea Agapia și de la biserica din Puchenii Mari.

Astfel, a beneficiat de o bursă de studii pentru cinci ani de zile la Paris începând din toamna anului 1861.

Se afirmă la un concurs de profil (cu subiectul „Pictaţi un arbore”) şi se alătură în satul Barbizon unei pleiade entuziaste de pictori: Troyon, Rousseau, Corot, Millet, Daubigny şi Courbet.

În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia și la Viena.

A participat la Războiul de Independență (1877-1878) împreună cu Sava Henția, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea. A însoțit armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, care au stat la baza unor mari compoziții.

Într-adevăr, el nu a fost pictorul paradei, ci al luptei adevărate. El vedea masa, iar nu detaliile; soldaţii, iar nu ofiţerii; şi în năpraznica pornire a maselor, n-are timp să caute o poză academică pentru vreun erou de atelier”. Barbu Ştefănescu Delavrancea

Din 1879 până în 1890, a lucrat îndeosebi în Franța, fie în Bretania la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, a deschis mai multe expoziții personale la Ateneul Român între anii 1891 și 1904.

Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul și în toată opera sa… Prietenia cu artiști francezi nu a reușit să-l smulgă meditației românești, amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci țări de coline, cu vii și căsuțe acoperite cu șindrilă. …El rămâne poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru și spiritual în maniera sa.” Henri Focillon

Din anul 1890, s-a stabilit la Câmpina și s-a dedicat cu preponderență subiectelor rustice.

În anul 1899 devine membru de onoare al Academiei Române.

Au rămas în urma lui Nicolae Grigorescu aproape 4000 de lucrări dintre care cele mai cunoscute sunt Ciobănaș (mai multe versiuni), Case la Vitré, Atacul de la Smârdan, Santinela, Păstoriță șezând, Țărancă voioasă, Evreul cu gâsca, Fete lucrând la poartă, Car cu boi (300 de versiuni), Fetiță cu basma roșie, Fata cu zestre, Țărancă din Muscel.

Nu ştiu dacă mai e pe lume vreo ţară al cărei pitoresc să se oglindească aşa de limpede şi de puternic în opera unui artist; ceea ce pot spune e că Grigorescu, înfăţişând cum a înfăţişat, pe pânzele lui, podoabele şi sufletul patriei noastre, a făcut cu aceasta neamului nostru unul dintre acele preţioase daruri care iau loc între puterile active ale unei naţiuniAlexandru Vlahuţă

În anul 1939, Gheorghe Grigorescu, singurul moștenitor al lui Nicolae Grigorescu, a vândut primăriei Câmpina 200 de tablouri și schițe în peniță, creion și laviu, semnate de pictorul Nicolae Grigorescu.

Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina reprezintă locul în care pictorul Nicolae Grigorescu și-a trãit ultimii ani de viață, acum fiind o secție a Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”.

Merită să afli și despre

Sugestii: