Nicolae GRIGORESCU, pictor
Nicolae Grigorescu s-a născut la data de 15 mai 1838, in Pitaru, Potlogi, Dâmbovița, si a încetat din viata la data de 21 iulie 1907, Câmpina, Prahova.
A fost al șaselea copil al lui Ion Grigorescu, notar, și al Ruxandrei Grigorescu, croitoreasă. La vârsta de șapte ani a rămas orfan de tată, iar familia s-a mutat la București, în mahalaua Cărămidarilor. Copilăria și-a petrecut-o printre meșteri zugravi, lucrând pe rând la Gheorghe Puiu din Olari, la fratele acestuia, Dragomir, apoi la Naie Pantelimonescu.
La vârsta de zece ani a intrat ucenic în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, unde a învățat să picteze icoane. Anii petrecuți în atelierul acestuia au reprezentat singura sa pregătire practică și teoretică sistematică. În anul 1850 a ieșit din ucenicie și a început să picteze iconițe pe care le-a vândut prin târguri, devenind sprijinul principal al familiei.
În anul 1853 a pictat icoane pentru biserica din Băicoi și pentru Mănăstirea Căldărușani, lucrări care au impresionat prin maturitatea artistică surprinzătoare pentru vârsta sa. La 25 februarie 1856 a terminat icoana Sfântului Spiridon, comandată de corporația băcăuanilor.
În anii 1856–1857 a zugrăvit în întregime biserica Mănăstirii Zamfira, în tehnica frescei și a uleiului, realizând iconostasul, icoanele împărătești, scenele biblice, epitaful și praporul mănăstirii.
În aceeași perioadă a adresat petiții domnitorului Barbu Știrbei și caimacanului Alexandru Dimitrie Ghica, solicitând sprijin pentru studii în străinătate. Într-una dintre acestea mărturisea: „Dorinţa d-a merge în Academia de pictură din Roma spre perfecţiunea artei ce eserses mă făcu să îndrăznesc a mă prezenta înaintea măriei sale fostului domn Barbu Dimitrie Ştirbei, cu o mică compoziţie intitulată Scăparea stindardului de Mihai Viteazul, arătând totodată şi dorinţa-mi d-a mă perfecţiona în arta picturii: însă în loc d-a mă trimite la Roma, m-a încurajat cu o gratificaţie în bani, lucru ce nu doream, având de scop a lucra nu pentru bani, ci spre a fi trimes pentru perfecţionare, ca să poci şi eu o dată a lucra cu cele mai vii coloare vreuna din faptile strălucite ale bravilor noştri prinţi”.
La Agapia a pictat biserica și a organizat o școală de pictură pentru călugărițe. Lucrările de la Zamfira și Agapia au fost considerate de critica de artă drept o culme a picturii religioase românești din secolul al XIX-lea.
La 20 septembrie 1861 a plecat la Paris, beneficiind de o bursă de 260 de galbeni, obținută la intervenția lui Mihail Kogălniceanu. A urmat cursurile Școlii Naționale de Arte Frumoase și a frecventat atelierul lui Charles-Marc-Gabriel Gleyre. A studiat desenul și compoziția, completându-și formarea prin numeroase vizite la Luvru. În această perioadă i-a întâlnit pe marii maeștri ai picturii europene și a realizat copii după opere celebre.
S-a apropiat de Școala de la Barbizon, unde a asimilat experiența unor artiști precum Jean-François Millet și Théodore Rousseau. A preferat lucrul în aer liber și a pictat lucrări precum „Peisaj cu turmă de oi”, „Apus de soare la Barbizon”, „Margine de pădure la Barbizon”, „Peisaj cu stânci la Fontainebleau”.
În anul 1867 a participat la Expoziția Universală de la Paris cu șapte lucrări, iar în 1868 a expus la Salonul parizian. Împăratul Napoleon al III-lea i-a cumpărat lucrarea „O glastră cu flori”. Revenit în țară, a participat la Expozițiile artiștilor în viață și la cele organizate de Societatea Amicilor Bellelor-Arte. În 1873 a expus 146 de pânze.
În anul 1877 a fost convocat să însoțească armata română în calitate de pictor de front și a realizat lucrări precum „Atacul de la Smârdan”, „Convoi de prizonieri”, „Tabăra de război în fața Calafatului”. „Atacul de la Smârdan” a fost evaluat la 10.000 de lei.
În anii 1880–1887 s-a dedicat portretelor și scenelor rustice. În 1887 a deschis o expoziție la Palatul Eforiei, unde a prezentat 220 de lucrări, iar „Evreu cu gâscă” a fost cumpărat cu 8.000 de lei.
În anul 1899 a devenit membru de onoare al Academiei Române.
Stilul său artistic a fost asociat cu Impresionismul, însă lumina nu a reprezentat pentru el un scop în sine, ci mijlocul prin care a redat natura. A fost considerat întemeietorul picturii moderne românești. Nicolae Grigorescu a fost cel care a găsit forma cea mai potrivită pentru a reda portretul țăranului român și peisajul românesc. Octavian Goga l-a numit „marele interpret al romantismului naţional”.
Spre sfârșitul vieții, din cauza bolii de ochi, lucrările sale au căpătat o notă argintie, perioada fiind denumită „perioada albă”, din care fac parte „Hanul de la Orății”, „Portretul Mariei Nacu”, „Printre dealuri și vâlcele” și „Luminiș”.
A deschis expoziții personale importante în anii 1891 și 1904 la Ateneul Român.
Nicolae Grigorescu a lăsat o operă de o inestimabilă valoare, influențând decisiv generațiile următoare.
La moartea sa, a lăsat neterminată pe șevalet lucrarea „Întoarcerea de la bâlci”, mărturie a unei vieți dedicate în întregime artei românești.
„Autoportret” (ulei pe lemn) îl prezintă pe Nicolae Grigorescu la vârsta maturității, cu privire fermă și expresie sobră.
În „Autoportret”, Nicolae Grigorescu își surprinde chipul cu sinceritate și forță expresivă, într-o compoziție sobră, dominată de lumină și introspecție.
În „Cap de copil”, Nicolae Grigorescu surprinde inocența și fragilitatea copilăriei prin tonuri calde, lumină delicată și o expresie profund emoționantă.
„Prizonieri Turci” (1877–1878, ulei pe pânză) surprinde, prin sensibilitatea lui Nicolae Grigorescu, chipurile grave ale unor captivi, redate într-o compoziție sobră, cu accente psihologice puternice și tonuri întunecate care amplifică expresia umană a scenei.
„Primul atelier la Paris” (ulei pe pânză) dezvăluie, în lumina difuză și atmosfera intimă surprinsă de Nicolae Grigorescu, interiorul modest al atelierului său parizian: șevaletul, pânzele, obiectele personale.
„Țărăncuță la Fântână” (ulei pe lemn, 24,5 × 19 cm, semnat stânga jos, cu roșu „Grigorescu”) surprinde, prin delicatețea lui Nicolae Grigorescu, un colț de viață rurală liniștită.
Nuntă țărănească (ulei pe pânză) surprinde un alai rural în mișcare, redat cu tușe libere și atmosferă vibrantă, caracteristică lui Nicolae Grigorescu.
„Trandafiri Sălbatici” (ulei pe carton subțire lipit pe placaj, 42,5 × 60 cm, semnat dreapta jos „N. Grigorescu”) evocă, în maniera lui Nicolae Grigorescu, un buchet luminos, redat prin tușe libere și tonuri vibrante.
„Ciobănaș pe pajiște” de Nicolae Grigorescu surprinde o scenă pastorală delicată, redată în tonuri luminoase și atmosferă liniștită.
„Frumoasa Rucăreancă” (ulei pe lemn, 20 × 15 cm, semnat stânga jos, cu roșu, „N. Grigorescu”) redă, în stilul lui Nicolae Grigorescu, un portret delicat, cu expresie melancolică și tonalități calde.
„Flori de nalbă” (ulei pe carton) de Nicolae Grigorescu surprinde delicatețea florilor prin tonuri luminoase și o pensulație impresionistă.
„Portretul lui Carol Davila” (ulei pe pânză) evidențiază, prin rafinamentul portretistic al lui Nicolae Grigorescu, figura elegantă și sobră a lui Carol Davila, surprinsă într-o atmosferă întunecată, care accentuează prestanța și expresivitatea personajului.
„Cap de fetiță” (ulei pe lemn) surprinde profilul delicat al unei copile, redat cu tușe fine și tonuri estompate; Nicolae Grigorescu construiește o imagine intimă, dominată de sensibilitate și discreție expresivă.
„Han la marginea satului” (1870–1875?, ulei pe pânză) surprinde un popas rural animat, cu căruțe și personaje adunate în jurul unei clădiri izolate; Nicolae Grigorescu redă atmosfera câmpiei prin contraste de lumină și o compoziție amplă, dominată de cerul vast.
„Casa teslarului” (1897–1907?, ulei pe lemn) redă o gospodărie rurală surprinsă prin tușe rapide și luminoase; Nicolae Grigorescu evocă atmosfera satului prin arhitectura modestă și peisajul simplu, tratat cu spontaneitate și naturalețe.
„Peisaj de primăvară” (1897, ulei pe lemn) surprinde o întindere delicată de câmpuri și arbori sub un cer înnorat; prin tonuri verzi și gri estompate, Nicolae Grigorescu redă prospețimea anotimpului și liniștea naturii aflate în renaștere.
„Ciobănaș” de Nicolae Grigorescu prezintă o scenă pastorală senină, cu o figură contemplativă într-un peisaj luminos.
„Luminiș” (1896-1901, ulei pe lemn) redă un colț de pădure scăldat într-o lumină filtrată printre arbori, unde vegetația și poteca abia conturată se contopesc într-o atmosferă delicată și contemplativă. Prin sensibilitatea față de efectele luminii și tușele vibrante ale lui Nicolae Grigorescu, lucrarea evocă liniștea și farmecul naturii nealterate.
„Car cu boi” (1901-1902, ulei pe pânză) surprinde o pereche de boi care tractează un car pe un drum de țară, într-un peisaj deschis și luminos. Prin observația atentă a lui Nicolae Grigorescu, lucrarea evocă forța liniștită a animalelor și autenticitatea vieții rurale românești.
„Peisaj la Posada” (1896, ulei pe pânză) surprinde o poiană luminată de cerul deschis, unde arborii răsfirați și vegetația colinară sunt redați prin tușe libere și tonuri naturale; în această compoziție, Nicolae Grigorescu evocă farmecul și atmosfera liniștită a peisajului montan.
„Napolitană” de Nicolae Grigorescu prezintă un portret feminin expresiv, redat în tonuri calde și lumini subtile.
„Ciobăniță” (1896-1901, ulei pe pânză) prezintă o tânără păstoriță întinsă pe iarbă, vegheată de o turmă de oi într-un peisaj rural scăldat în lumină. Prin sensibilitatea lui Nicolae Grigorescu, lucrarea evocă liniștea, simplitatea și poezia vieții pastorale.
„În atelier” (1863–1868) surprinde un interior de studio, cu o figură sculpturală luminată de sus și personaje aflate în plan secund.
„Bâlci la Sinaia” (1907-1910, ulei pe pânză) surprinde animația unui târg rural desfășurat într-un peisaj colinar, unde căruțe, animale și grupuri de oameni se reunesc într-o atmosferă plină de viață. Prin observația atentă și paleta sobră a lui Nicolae Grigorescu, lucrarea evocă autenticitatea lumii satului și dinamica unei zile de sărbătoare.
„Pe malul Siretului” (ulei pe pânză) prezintă un peisaj amplu de luncă, cu apă liniștită și siluete abia schițate în depărtare.
„Livadă Înflorită” (1896, ulei pe pânză) surprinde un peisaj amplu cu vegetație bogată și flori delicate, animate de prezența discretă a unei siluete umane. Prin tușele luminoase ale lui Nicolae Grigorescu, lucrarea evocă prospețimea naturii și farmecul primăverii.
Casa țărănească (ulei pe pânză) înfățișează o locuință rurală redată sintetic, cu tușe libere și atmosferă calmă, specifică viziunii lui Nicolae Grigorescu.
„Casă Țărănească la Agapia” (ulei pe lemn, 21,5 × 35 cm, semnat dreapta jos, cu roșu: „Grigorescu”) redă, în maniera lui Nicolae Grigorescu, un peisaj rural luminos, cu tușă liberă și atmosferă calmă.
În „Zaraful” (1862–1869?), Nicolae Grigorescu surprinde expresiv chipul unui bătrân cu barbă albă, emergând dintr-un fundal întunecat.
„Ramuri de măr înflorit” (ulei pe pânză) surprinde delicatețea florală în viziunea luminoasă a lui Nicolae Grigorescu, cu petale albe și roz dispuse în tușe scurte, vibrante.
„Cap de fată cu basma verde” (ulei pe lemn) surprinde, în maniera delicată a lui Nicolae Grigorescu, chipul unei tinere purtând o basma verde, pictată în tușe moi.
„Târgoveț” (ulei pe lemn, 38,5 × 19 cm, semnat dreapta jos, cu roșu) captează, prin gestul viu al lui Nicolae Grigorescu, o prezență fragilă, modelată din tușe libere și lumini discrete.
„Ulcică cu Flori” (ulei pe pânză) prezintă un buchet bogat de flori albe, roz și violet, așezat într-o ulcică ceramică. Prin delicatețea cromatică și sensibilitatea lui Nicolae Grigorescu, compoziția transmite prospețime, eleganță și armonie.
„Muntencea” (ulei pe pânză, 81,5 × 46 cm, Colecția prof. Elena Zdrobit) prezintă o figură feminină sobră, cu atitudine demnă și cromatică reținută, specifică lui Nicolae Grigorescu.
„Car cu Fân” (ulei pe pânză) surprinde un car tras de boi pe un drum de țară, într-un peisaj luminos și aerat. Prin tușele delicate ale lui Nicolae Grigorescu, scena evocă simplitatea și farmecul vieții rurale.
„Cap de Fată” (ulei pe pânză) surprinde, prin sensibilitatea portretistică a lui Nicolae Grigorescu, chipul delicat al unei tinere, redat cu expresie meditativă, podoabe tradiționale și tonuri calde care accentuează eleganța și rafinamentul compoziției.
„Țigani cu Ursul” (1886–1895, ulei pe pânză) surprinde, prin observația atentă a lui Nicolae Grigorescu, o scenă de viață itinerantă, în care personaje și animale sunt redate prin tușe libere și tonuri întunecate, conferind compoziției dinamism, atmosferă și autenticitate.
„Portret de turc” (ulei pe pânză, 46 × 40 cm, Colecția Damian Florea) surprinde o figură masculină în mișcare, redată prin tușe vibrante și atmosferă picturală, caracteristice lui Nicolae Grigorescu.
„Convoi de prizonieri turci” de Nicolae Grigorescu surprinde o scenă istorică în peisaj de iarnă, redată cu sensibilitate și mișcare.
„Car cu boi, pe cale de dimineață” (ulei pe pânză, 16,5 × 28 cm, semnat stânga jos) evocă, prin tușa lui Nicolae Grigorescu, calmul drumului rural la ceas matinal.
„Car cu boi, la asfințit” (ulei pe pânză, 30 × 79,5 cm, semnat și datat 1899) surprinde, prin viziunea lui Nicolae Grigorescu, mersul lent al atelajului în lumina crepusculară.
„Boi în amurg” de Nicolae Grigorescu surprinde un peisaj crepuscular, cu animale în mișcare și o atmosferă melancolică.
„Întoarcerea de la câmp”, ulei pe lemn, 13 × 17 cm, semnat dreapta jos, cu roșu „Grigorescu”, surprinde lirismul rural în viziunea lui Nicolae Grigorescu.
O floare între flori. Mille Millet (1870) este o lucrare realizată de Nicolae Grigorescu, reprezentând o tânără îmbrăcată în alb, așezată într-un cadru vegetal bogat.
„La mare” (1881–1882) prezintă o figură feminină așezată pe plajă, cu marea calmă în fundal. În această scenă luminoasă, Nicolae Grigorescu redă delicatețea momentului prin tușe fluide, tonuri deschise și o atmosferă de liniște estivală.
„Plajă la ocean” de Nicolae Grigorescu surprinde un peisaj marin vast, cu figuri mici și o atmosferă luminoasă și melancolică.
„Pe luncă” de Nicolae Grigorescu surprinde un peisaj rural deschis, cu drumuri și siluete discrete într-o atmosferă luminoasă.
„Răspântie în oraș la Vitré” (1876–1886) surprinde o stradă îngustă, mărginită de case vechi, redată prin tușe energice și contraste de lumină.
„Vechiul” (1879, ulei pe pânză) îl înfățișează pe un călăreț surprins frontal, cu o prezență impunătoare și o atitudine demnă; prin contrastul dintre silueta întunecată a calului și fundalul luminos, Nicolae Grigorescu evidențiază forța și caracterul personajului.
„Case la Vitré” (1878–1887) redă o stradă îngustă cu case vechi, surprinsă din perspectivă frontală.
„Țărancă franceză în vie” (1876–1886) înfățișează o tânără vigneronă surprinsă în picioare, cu coșul în mână, într-un peisaj rural deschis.
„Țărancă franceză” de Nicolae Grigorescu prezintă o figură rurală într-un peisaj luminos, redată cu sensibilitate și echilibru.
„Țărăncuță cu fuior” de Nicolae Grigorescu prezintă o scenă pastorală cu o tânără și turma pe un drum de câmp.
„Tânără cu basma albă” (ulei pe lemn, 35 × 23,5 cm, semnat dreapta jos cu roșu, datat 1895) prezintă un portret luminos și delicat, realizat cu finețe de Nicolae Grigorescu, expus în „Maestrul de la Câmpina”.
„Bretona lucrând (La fereastră)” (1876–1886) surprinde o femeie așezată lângă fereastră, absorbită de lucru, într-un interior sobru.
„Cusând” (1891–1895) prezintă o tânără așezată, absorbită de lucrul cu acul, într-un interior sobru și întunecat.
„Flori” (1877) prezintă un buchet bogat, așezat într-un vas ceramic, redat prin tușe dense și vibrante.
„Flori” (1879, ulei pe pânză lipită pe carton) ilustrează, prin finețea cromatică a lui Nicolae Grigorescu, un buchet delicat așezat într-o vază decorată, unde tonurile suave și fundalul întunecat pun în valoare frumusețea efemeră a florilor.
La izvor (1886–1895) este o compoziție realizată de Nicolae Grigorescu, în care o tânără odihnește lângă o stâncă, într-un cadru natural sugerat prin tușe libere și tonuri estompate.
„Claie cu Fân” (1896, ulei pe lemn) înfățișează o claie solitară amplasată într-un peisaj deschis, cu câmpuri întinse și un cer traversat de nori luminoși. Prin tușele libere și atmosfera senină specifice lui Nicolae Grigorescu, compoziția surprinde farmecul simplu al vieții rurale și vastitatea naturii.
„Izvorul” de Nicolae Grigorescu prezintă o figură feminină într-un peisaj natural, redată cu delicatețe și lumină difuză.
În „Pâlc”, Lucian Grigorescu redă un peisaj luminos, în care masa vegetală este construită din tușe vibrate, cu o cromatică caldă și echilibrată, specifică viziunii sale postimpresioniste.
Cârciumă la Bacău (1874) este o scenă de interior realizată de Nicolae Grigorescu, surprinzând atmosfera unei cârciumi rustice, cu mobilier simplu, rafturi cu vase și lumină filtrată din exterior.
„Interior de pădure” de Nicolae Grigorescu surprinde lumina filtrată prin arbori, într-o atmosferă calmă și profundă.
Drum de munte (1870–1875) este un peisaj realizat de Nicolae Grigorescu, în care o căruță înaintează pe un drum noroios, străbătând un ținut colinar dominat de munți îndepărtați.
„Vânat” (1874) înfățișează o natură statică cu păsări de vânătoare, suspendate într-o compoziție sobră, dominată de tonuri întunecate.
Nud (1891–1895) este o lucrare realizată de Nicolae Grigorescu, reprezentând o figură feminină culcată, surprinsă într-o atitudine de repaus, pe un fundal neutru.
Peisaj (1880–1890) este o lucrare realizată de Nicolae Grigorescu, înfățișând un spațiu natural deschis, dominat de un copac solitar și vegetație joasă, presărată cu pete de culoare.
1904 – Expoziție personală, Ateneul Român
1891 – Expoziție personală, Ateneul Român
1887 – Expoziție, Palatul Eforiei
1873 – Expoziția oficială a Societății Amicilor Bellelor-Arte
1868 – Salonul parizian
1867 – Expoziția Universală de la Paris
Știi mai multe despre Nicolae GRIGORESCU, pictor? Spune și altora!