Ștefan LUCHIAN, pictor
Ștefan Luchian s-a născut la data de 1/13 februarie 1868, in Ștefănești, Botoșani, si a încetat din viata la data de 28 iunie 1916, in București.
Fiul maiorului Dumitru Luchian, comandant al Batalionului nr. 3 de grăniceri și prieten cu Alexandru Ioan Cuza, și al Elenei Chiriacescu, Luchian și-a manifestat vocația încă din copilărie.
A rezistat cu încăpățânare dorinței mamei sale de a-l înscrie la școala militară, alegând drumul artei. În 1873, familia s-a mutat la București, unde s-au stabilit pe strada Popa Soare.
Educația plastică și-a început-o la Școala de Belle-Arte din București, unde i-a avut profesori pe Gheorghe Tattarescu și Theodor Aman, iar la istoria artelor și estetică pe Constantin I. Stăncescu. În paralel, a urmat și cursurile clasei de flaut ale Conservatorului din București.
Îndemnul spre o artă realistă l-a primit de la maestrul Nicolae Grigorescu, despre care avea să spună mai târziu: „tot ce știu am învățat de la Grigorescu”.
În toamna anului 1889 a plecat la München, unde a studiat două semestre la Academia de Arte Frumoase, avându-i profesori pe Johann Caspar Herterich și Ludwig Herterich. Tot in acelasi an a obținut medalia de bronz pentru lucrările „Cap de expresie” și „Studiu după natură”.
În anul următor a ajuns la Paris, la Academia Julian, unde a lucrat în atelierul lui William-Adolphe Bouguereau și a intrat în contact cu ideile moderne ale timpului.
Moartea mamei sale, la 9 februarie 1892, l-a determinat să revină la București, unde s-a dedicat în întregime picturii. În aceeași perioadă și-a expus lucrările la societatea Tinerimea artistică, devenind unul dintre cei mai apreciați pictori ai timpului.
În 1896 a organizat, împreună cu alți colegi, Salonul Artiștilor Independenți, iar în 1898 a fost printre fondatorii societății artistice „Ileana”.
Pentru a-și completa veniturile, între 1897 și 1900 s-a asociat cu Constantin Artachino și alți pictori și a pictat biserici la Tulcea (Catedrala Sfântul Nicolae, 1897), Alexandria (Catedrala Sfântul Alexandru, probabil 1899) și București (Biserica Brezoianu, 1900).
În tinerețe a evocat Războiul de Independență (1877–1878) în mici compoziții precum „Roșior” sau „Soldați atacând”.
Începând cu 1901, grav bolnav de scleroză multiplă, s-a internat la Spitalul Pantelimon sub îngrijirea neurologului Gheorghe Marinescu. Cu toate acestea, a continuat să expună.
Între anii 1905–1909 a atins apogeul artistic. În această perioadă a realizat cele mai valoroase lucrări ale sale – compoziții, portrete, peisaje și flori – suferința cauzată de boală împletindu-se cu empatia față de oamenii umiliți (aluzie și la 1907) și cu iubirea pentru peisajele fascinante ale țării.
Dintre operele sale reprezentative:
– Peisaje: „Ultima cursă de toamnă” (1892), „Margine de crâng” (1903), „Marea Neagră la Tuzla” (1904), „Sălciile de la Chiajna” (1906), „Fântâna de la Brebu” (1908), „După ploaie” (1909), „Moara de la Poduri” (1909), „Pe dealul Hinganilor” (1909), „Vara” (1912);
– Portrete: „Safta florăreasa” (1901), „Moș Nicolae Cobzarul” (1906);
– Compoziții și naturi statice: „Dumitrița” (1904), „Părăluțe” (1907), „Garoafe” (1907), „Flori de tufănică” (1908), „Anemone” (1910), „Trandafiri” (1910), „Maci” (1910);
– Autoportrete: celebrul „Un zugrav” (1907).
Fascinația pentru flori a devenit dominantă după 1908, când boala – scleroza multiplă – l-a obligat să se izoleze. În 1909 a rămas țintuit la pat și, în ultimii ani, a pictat cu pensula legată de mână.
Suferința personală s-a împletit cu empatia față de oamenii umiliți, evocând și răscoalele din 1907. A trăit adesea în sărăcie, fiind evacuat din locuințe pentru neplata chiriei, experiență reflectată în desenul „Mahalaua Dracului”.
În 1909 a rămas țintuit la pat. Boala a avansat treptat, paralizia cuprinzându-i și mâinile, însă a continuat să picteze, uneori cu pensula legată de mână. În 1915 i s-a conferit Medalia clasa I.
În noaptea de 27 spre 28 iunie 1916, Ștefan Luchian s-a stins din viață la 48 de ani, în casa sa de pe strada Primăverii, după o lungă suferință.
Aproape de tragicul său sfârșit, George Enescu i-a cântat ore întregi la căpătâi, într-un gest de profund respect.
Despre relația dintre suferință și creație, filosoful Octavian Paler scria că despărțirea operei lui Luchian de suferința sa ar însemna pierderea celui mai clar exemplu din pictura românească că suferința nu dă talent, dar pune omul talentat la răspântia dintre înfrângere și victorie.
Numeroși artiști plastici i-au realizat portretul: în pictură – George Demetrescu Mirea, Jean Alexandru Steriadi, Camil Ressu, Nicolae Petrescu-Găină, Traian Cornescu; în sculptură – Gheorghe Anghel, Ion Vlad, Ion Irimescu, Dimitrie Paciurea.
Opera sa se află în colecțiile Muzeului Național de Artă al României și ale Muzeului Zambaccian.
În 1948, a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Mai multe localități din România – Arad, Cluj, Constanța, Brașov, București, Botoșani, Bacău, Sibiu, Suceava – au dat numele său unor străzi, iar instituții precum Liceul de artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, Muzeul „Ștefan Luchian” din Botoșani, Biblioteca Municipală „Ștefan Luchian” din Moinești, Fundația „Ștefan Luchian” Botoșani sau Galeriile de Artă Plastică „Ștefan Luchian” din Botoșani îi păstrează memoria vie.
Ștefan Luchian rămâne unul dintre cei mai importanți pictori români moderni, „un zugrav” care a devenit creator de școală și simbol al modernității plastice românești.
„Crizanteme galbene” (ulei pe pânză, 1910–1911) dezvăluie sensibilitatea lui Luchian pentru tema florilor, construind un buchet vibrant prin tonuri pure și tușe puternice.
„Crizanteme în vas albastru” (1907, ulei pe pânză) evidențiază măiestria lui Ștefan Luchian în redarea florilor, prin armonii cromatice delicate și pastă picturală expresivă.
„Garoafe roșii și albe” (1906–1908) prezintă un buchet de flori dispus într-un vas simplu, redat prin contraste cromatice puternice și pastă picturală densă.
Trandafiri (Roses) este o lucrare de Ștefan Luchian, realizată în tehnica ulei pe pânză, reprezentând un buchet de trandafiri așezat într-un vas, tratat prin tușe dense și o cromatică expresivă, caracteristică picturii sale florale.
Pierrot (ulei pe pânză, 52 × 42 cm, semnat dreapta jos, cu negru, „Luchian”) este un portret realizat de Ștefan Luchian, reprezentând un personaj melancolic.
„Figuri” (sanguină) reunește mai multe studii de cap masculin, realizate prin linii rapide și expresive, cu accent pe fizionomie și caracter.
„Casa vecinului” (1902–1904, ulei pe pânză) surprinde un colț de grădină și o casă ascunsă în vegetație, într-o atmosferă intimă și expresivă.
„Autoportret” (1908, ulei pe pânză) îl prezintă pe Ștefan Luchian cu privire intensă și expresie introspectivă, într-o compoziție sobră.
„După ploaie” (1908–1910, ulei pe carton) surprinde prospețimea naturii după ploaie, în stilul luminos și expresiv caracteristic lui Ștefan Luchian.
„Peisaj la Moinești” (1909, ulei pe carton) surprinde, prin sensibilitatea lui Ștefan Luchian, întinderea câmpiei și un pâlc de arbori în tonuri armonioase.
„Peisaj cu biserică” (conté) reprezintă o mică biserică rurală integrată într-un cadru natural sobru, construit din linii sensibile și tonuri calde, cu accent pe atmosferă și echilibru compozițional.
„În Grădină, Ului pe Pajiște” (ulei pe pânză, 55,8 × 45,6 cm, semnat dr. jos, Luchian, nedatat – 1902–1904) surprinde, la Ștefan Luchian, armonia intimă a copilăriei în natură.
Grădină (cca. 1908–1910) surprinde un colț de grădină dominat de vegetație bogată și flori în tonuri violacee, redate prin tușe libere și o cromatică luminoasă.
Cap de băiat (cărbune pe carton) surprinde, prin linie sigură și modelaj delicat, expresia concentrată a unui profil juvenil, într-o sinteză sensibilă și sobră specifică lui Ștefan Luchian.
„Bade” (ulei pe pânză, 44 × 38 cm, semnat dreapta jos, cu roșu: „Luchian”) surprinde, în maniera lui Ștefan Luchian, un portret expresiv, cu tușă liberă și tonalitate caldă.
„Scara cu flori” (ulei pe pânză, 1905) surprinde scara casei de pe strada Povernei, unde a locuit Ștefan Luchian între 1904–1907.
„Garoafe” (ulei pe carton, 52 × 46 cm, semnat stânga jos cu negru, etichetă expoziția „Luchian înnoitorul”, dec. 1968–mart. 1969, colecția A. Simu) construiește o natură statică memorabilă, Ștefan Luchian intensificând fragilitatea florilor prin roșuri dense și lumină reținută.
„Zarzavat” (1907, pastel pe carton) surprinde, prin sensibilitatea lui Ștefan Luchian, o natură statică echilibrată, cu legume dispuse într-o compoziție armonioasă.
„Crizanteme” (1902–1907, pastel pe carton) redă, prin sensibilitatea lui Ștefan Luchian, un buchet delicat de flori în tonuri luminoase.
„Vas cu trandafiri albi”, de Ștefan Luchian (ulei pe pânză, 50 × 39,8 cm, 1908–1909), exprimă rafinament cromatic și sensibilitate florală.
„Portret de copil” (ulei pe pânză) surprinde chipul unui copil redat frontal, cu expresie gravă și modelaj sobru al feței.
„Sălciile” (1905, ulei pe pânză) surprinde liniștea unui peisaj rural prin tonuri luminoase și o pensulație expresivă, caracteristică lui Ștefan Luchian.
„Lorica” (ulei pe carton, 1910–1912) este un portret al Laurei Cocea, nepoata artistului, prezentată în profil, cu atitudine calmă și expresie concentrată.
„Peisaj la Brebu” (1907, pastel pe carton) surprinde, prin sensibilitatea lui Ștefan Luchian, un colț de natură în tonuri verzi și atmosferă senină.
„Bucătărie la Mănăstirea Brebu” (1908, pastel pe carton) surprinde, prin sensibilitatea lui Ștefan Luchian, un interior simplu și luminos.
„În grădină” redă o scenă intimă în aer liber, cu figuri relaxate printre flori, unde Ștefan Luchian construiește armonia prin culoare și lumină.
„Peisaj de câmp” (ulei pe carton) surprinde un spațiu rural deschis, redat prin tușe largi și materie picturală densă.
„Albăstrele” (1908–1910) înfățișează un buchet de flori albastre așezat într-un vas simplu, redat prin tușe groase și culoare intensă.
„Marină” (ulei pe pânză) surprinde, prin tușe libere și pastă densă, întâlnirea dramatică dintre mare și țărm.
„Maci” (ulei pe carton) reprezintă un buchet de flori dispus într-un vas, redat prin tușe dense și pastoase, cu accente cromatice vibrante pe un fundal cald.
„Trandafiri în vas de pământ” (1908–1910) prezintă un buchet bogat de trandafiri albi și roz, așezați într-un vas simplu, redat prin pastă groasă și culoare vibrantă.
„Anemone” (1905–1907) prezintă un buchet de flori roșii și albe, așezat într-o compoziție simplă, cu fundal întunecat.
„Vas cu flori” (1905–1907) prezintă un buchet bogat de flori albastre, roz și albe, așezat într-un vas simplu, redat prin pastă groasă și culoare intensă.
„Garoafe” (1910–1913) înfățișează un buchet dens de flori roșii, roz și albe, așezat într-un vas decorativ.
„Moș Nicolae Cobzarul” (ulei pe pânză, 1906) îl înfățișează pe un muzicant sărac, redat în clar-obscur, cu expresie obosită și tristă, fruntea sprijinită în mână.
„Tufănele în ulcică” (ulei pe pânză) reprezintă un buchet de crizanteme așezat într-un vas de lut, redat prin tușe groase și expresive.
„Autoportret” (ulei pe pânză, 1900–1905) îl înfățișează pe Ștefan Luchian în tinerețe, cu privirea concentrată și trăsături tensionate.
„Atelierul pictorului” (ulei pe carton) surprinde, în pasta vibrantă și luminoasă proprie lui Ștefan Luchian, o scenă intimă din atelier: o tânără așezată lângă o masă cu obiecte.
„Vas cu anemone” (ulei pe carton) surprinde, prin sensibilitatea lui Ștefan Luchian, un buchet vibrant redat cu tușe libere și armonii cromatice intense.
„Crizanteme”, ulei pe pânză lipită pe carton, reprezintă un buchet bogat de flori redat prin tușe dense și pastoase, cu accent pe vibrația cromatică.
„Portret de țigancă” surprinde chipul unei tinere cu basma deschisă la culoare, redată cu sensibilitate de Ștefan Luchian.
Portret de femeie (Mărioara) surprinde o tânără cu privire melancolică, redată prin tușe libere și contraste cromatice expresive.
Crizanteme în vas gri (1905–1907) prezintă un buchet de flori tratat cu tușe dense și pastă groasă, așezat într-un vas sobru pe un fundal întunecat.
Safta florăreasa (1885–1900) prezintă o tânără surprinsă într-o atitudine firească și melancolică, redată cu sobrietate cromatică și forță expresivă.
Moara (The Water Mill) este o lucrare de Ștefan Luchian, realizată în tehnica ulei pe carton, reprezentând o moară de apă într-un peisaj rural, redată prin tușe libere și o cromatică vie, caracteristică picturii sale.
Moș Nicolae Cobzarul (1905–1907) înfățișează un bătrân copleșit de gânduri, surprins într-o atitudine meditativă, cu gesturi grele și expresie adânc interiorizată.
„Părăluțe” (ulei pe pânză) dezvăluie, în pasta vibrantă și jocul cromatic specific lui Ștefan Luchian, un buchet dens de flori galbene, albe și mov.
Satul Bănești (Prahova) (1906) surprinde un peisaj rural concentrat, construit din tușe energice și contraste de tonuri reci și calde.
Mere (1905–1907) prezintă un grup de fructe dispuse simplu, într-o compoziție echilibrată, în care volumele și nuanțele calde sunt puse în valoare printr-un fond neutru.
„Margine de pădure” ([1905–1907] surprinde un peisaj dominat de masa compactă a arborilor și de atmosfera tăcută a naturii, redată cu profunzime tonală și sensibilitate lirică, caracteristice lui Ștefan Luchian.
„Trandafiri” (ulei pe pânză) prezintă, în pasta groasă și vibranta paletă cromatică a lui Ștefan Luchian, un buchet de roze albe, roz și roșii, grupate compact într-un vas discret.
„Mere roșii pe masă” prezintă un ciorchin de mere luminoase, modelate în pasta catifelată a lui Ștefan Luchian.
„Hanul părăsit – Scrânciobul” (ulei pe pânză) prezintă, în stilul luminos și simplificat al lui Ștefan Luchian, un han rustic și un scrânciob din lemn, redat schematic, într-un peisaj liniștit.
„Hahamul din Moinești” (ulei pe pânză, 1909–1910) îl prezintă pe liderul religios evreu într-o atitudine gravă și interiorizată.
„Portret de bătrân” (tuș pe carton, 25 × 21 cm) prezintă chipul expresiv al unui bărbat în vârstă; desenul este semnat în peniță dreapta jos de Ștefan Luchian.
„Natură moartă cu fructe” (ulei pe pânză) reunește, în armonia caldă și discretă a lui Ștefan Luchian, pepene roz, struguri, pere și alte fructe dispuse pe o masă luminoasă.
„Vas cu garoafe” (ulei pe pânză) prezintă, în pasta densă și culorile vii ale lui Ștefan Luchian, un buchet generos de garoafe roșii, albe și roz.
„Pădure toamna” (ulei pe pânză) surprinde, în tușele vibrante și lumina caldă specifice lui Ștefan Luchian, un colț de pădure cu frunziș galben și ritm vertical al trunchiurilor.
„Femeie pe înserat” (ulei pe pânză) redă, în tonurile calde și melancolice ale lui Ștefan Luchian, silueta unei femei surprinse într-un peisaj la apus.
„Muncitoare” (ulei pe carton) prezintă, în pasta densă și nuanțele calde ale lui Ștefan Luchian, portretul unei tinere surprinse într-un moment de odihnă, cu capul sprijinit în mână.
„Lica cu portocala” ([1885–1900] înfățișează un copil surprins într-un moment de concentrare calmă, ținând fructul ca accent cromatic central.
Crizanteme (1905–1907) prezintă un buchet bogat de flori, redat prin tușe energice și contraste cromatice intense, unde albul, roșul și brunul se detașează pe un fundal sobru.
Amazoana (1890–1893) surprinde o figură feminină călare, integrată într-un peisaj de pădure redat cu tușe libere și atmosferă estompată.
Femeie cusând (1905–1907) surprinde o tânără așezată, concentrată asupra lucrului de mână, redată într-o atmosferă intimă și tăcută.
„Sindrofie” (1905–1907) surprinde o scenă mondenă, cu personaje schițate liber și gesturi sugestive, într-o atmosferă intimă și ușor enigmatică.
„Demitrițe” (1902–1903) surprinde un buchet bogat de crizanteme, tratat cu pastă densă și tușe vibrante, unde albul, galbenul și violetul pulsează pe un fundal sobru.
„Mere” (ulei pe carton) înfățișează, în tușele calme și armonioase ale lui Ștefan Luchian, patru mere dispuse simplu pe o masă.
„Căpșuni” prezintă o abundență de fructe roșii, redate cu sensibilitatea luminoasă caracteristică lui Ștefan Luchian.
„Peisaj cu pomi” surprinde o livadă scăldată în lumină, redată în tușele delicate și armoniile cromatice specifice lui Ștefan Luchian.
„Peisaj cu boi” (ulei pe pânză) prezintă, în tușele vibrante și lumina blândă specifice lui Ștefan Luchian, un colț pastoral cu boi păscând pe o câmpie verde.
„Cal” (ulei pe carton, 15 × 19 cm, semnat dreapta jos cu negru) surprinde o prezență sobră și rară, Ștefan Luchian conferind animalului monumentalitate prin simplitate, volum sintetic și cromatică reținută.
„Portret de femeie” (pastel pe pânză, 91 × 72 cm, Colecția prof. Elena Zdrobit) înfățișează o prezență feminină elegantă, cu expresie meditativă și modelaj rafinat, specific lui Ștefan Luchian.
„Portret de pariziancă” (ulei și guașă pe pânză, 27 × 20,5 cm, Colecția Codrin Ștefănescu) redă o tânără elegantă, cu expresie delicată și tușe fluide, realizată de Ștefan Luchian.
„Femeie cu copil la marginea orașului” (ulei pe lemn, 35,5 × 24 cm, nedatat – cca. 1899) este o lucrare în ulei care surprinde sensibilitatea umană și forța expresivă a lui Ștefan Luchian.
„Fântâna de la Brebu” (pastel, 1908–1909) surprinde fântâna mănăstirii, un copac și o clădire într-o explozie delicată de lumină și culoare.
„Primăvara” (ulei pe pânză, 96,5 × 143 cm), pictată în 1901 de Ștefan Luchian, face parte dintr-un set de patru panouri decorative comandate de Victor Antonescu.
Știi mai multe despre Ștefan LUCHIAN, pictor? Spune și altora!