Ion IRIMESCU, sculptor

|
96 vizualizări

Ion IRIMESCU s-a născut la Preuţeşti, Suceava, in anul 1903 si a încetat din viata la Fălticeni, Suceava, in anul 2005.
Fiul lui Petre şi al Mariei Irimescu (sora scriitorului Al. Cazaban), îşi petrece copilăria şi adolescenţa în Fălticeni, în casa părintească din strada Şcoala Domnească. Din 1914 urmează cursurile liceului „Nicu Gane”. Făcând parte, alături de viitorii actori Gr. Vasiliu-Birlic şi Jules Cazaban, din prima promoţie (1924) a şcolii.

In perioada 1924 - 1928 a urmat Școala Națională de Arte Frumoase, cu Dimitrie Paciurea şi Oscar Han, București, iar intre anii 1930 - 1932 bursier la Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses, Paris, Franța.

Frecventează timp de şase luni Académie de la Grande Chaumière, atelierul lui Joseph Bernard.

În 1932 i se acordă Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris. La Salonul de toamnă de la Paris din același an participă cu lucrarea Portret de fată.
Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expozițiile organizate, atât în țară cât și în străinătate.
În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcționează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București.

Arta lui Ion Irimescu evoluează de la neoclasicismul „cu accente patetice, expresioniste” al începuturilor (Tors de femeie, Tors de bărbat în mers, Centaureasă, Tânără cu struguri în păr) la geometrizarea brâncuşiană a formelor, „un geometrism puternic expresiv” (seria de basoreliefuri şi compoziţii dedicate copilăriei şi adolescenţei: Rodica, Nicuşor, Dan, Portret de copil), într-o viziune arhaizantă ori primitivă (Cap, Fata de piatră) şi, în cele din urmă, la o sculptură „puternic stilizată, cu deosebită atenţie acordată şlefuirii aproape artizanale a formelor, turnate de obicei în bronz”.

Lucrări monumentale:
1967 - Brâncuşi (statuie piatră), Parcul Herăstrău, București;
1973 - Dimitrie Cantemir (bust); Sadoveanu, Enescu (busturi), Teatrul Național, Iași.

Muzee:

La sfârșitul vieții, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului (aproximativ 300 sculpturi și 1000 desene), dând naștere astfel celei mai mari colecții permanente de autor din România. Una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante și Shakespeare.

Recunoscut de lumea artistică, de public şi de oficialităţi, Ion Irimescu primeşte numeroase premii şi distincţii: Premiul Ministerului Artelor (1934, 1942, 1944); Premiul Fundaţiei A. Simu (1935); Premiul Hanu-Ancuţei (1938); Premiul Municipiului Bucureşti; Premiul C. Hamangiu al Academiei (1943); Premiul de Stat cl. I (1954) şi cl. II (1955); Medalia Meritul Cultural cl. I (1943); Meritul Cultural în grad de cavaler cl. I (1947); Ordinul Muncii, cl. I (1956) şi cl. II (1963); Steaua Republicii (1959); Maestru Emerit al Artei (1954); Artist al Poporului (1963); Marele Premiu U.A.P. (1983).

Membru de onoare al Academiei Române (1992).
Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu" din Iaşi (1994), membru de onoare al Fundaţiei "Atheneum" din Bucureşti, al Academiei Române (din 12 martie 1992), preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (1978-1989), de-a lungul timpului i-au fost acordate aproape 30 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale.

Merită să afli și despre

Sugestii: